Am urmarit noul film britanic de comedie Seize them sau Prinde-i, cum a fost tradus în România, în avanpremiera în cinematograful local. Marea Britanie a Evului Mediu Întunecat, Seize them spune povestea reginei Dagan care este răsturnată de o revoluție condusă de Umila Joan. Regina devine o fugară pe pământul ei și trebuie să se confrunte cu greutăți și pericole în timp ce pornește într-o călătorie pentru a-și recâștiga ...

În urmă cu câteva zile am vizionat, în premieră, partea a patra a seriei ce-l are în prim plan pe John Wick, interpretat de Keanu Reeves. John Wick IV: Baba Yaga este încă un film care te ţine în suspans, cu sufletul la gură şi are câteva replici care, cu siguranţă, te vor amuza. În caz că nu ştiţi cine este Keanu Reeves, ai trăit într-un ananas pe fundul oceanului, este un fel de supererou în viaţa reală, doar că fără ...

Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo de Taylor Jenkins Reid a fost adusă în România de către Editura Corint în colectia Leda Bazaar. Autoarea ne spune povestea unei actriţe din lumea Hollywood-ului trecut şi prezent, cu tot sacrificiul, compromisul, înălţarea şi decăderea omului care încearcă să îşi depăşească condiţia. „Când ți se dă ocazia să-ți schimbi viața, fii gata să faci orice e necesar ca să realizezi schimb...

„Încă o săgeată răzleaţă a lui Cupidon” de Becky Albertalli face parte din „Universul Simon„.  Aceasta este una dintre acele cărţi YA care te prinde în mrejele sale şi care nu îţi mai dă drumul. Pur şi simplu o încântare pentru fiecare persoană care s-a simţit, măcar o dată în viaţă, că nefăcând parte din ceva concret sau rămânând în urma tuturor. „Dar poate că mereu țin în mine fărâme de tri...

„Love&Gelato. Vacanță la Florența” de Jenna Evans Welch este o carte YA romantică şi contemporană care îţi dă o stare de bine şi fericire. „Știi, oamenii vin în Italia dintr-o mulțime de motive, dar atunci când rămân, o fac pentru două lucruri: Love & Gelato.” În prima instanţă, povestea se narează la persoana întâi, cu excepţia momentului în care mama Linei îşi spune ultima dorinţă. Odată cu muta...

„Cum să opreşti timpul” de Matt Haig este prima carte de ficţiune dedicată adulţilor pe care am citit-o de la acest autor. Am mai citit o carte de ficţiune de la acesta dar dedicată copiilor,”Un băiat numit Crăciun” care mi-a plăcut enorm. „Oamenii văd numai ce hotărăsc să vadă. Am învățat această lecție de 100 de ori, dar atunci mi s-a părut nouă.” Aşa cum am observat şi în alte cărţi ale lui Ma...

„Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury spune povestea lui Juliette care merge cu metroul din Paris în fiecare zi, la aceeaşi oră, spre locul de muncă. Aceasta este, mereu, curioasă cu privire la ce citesc cei din jur: doamna în vârstă, colecţionarul de ediţii rare, studentă la matematică sau fata care plânge întotdeauna la pagina 247. Toţi aceşti oameni pe care îi urmăreşte sunt părţi colorate din via�...

„Sora pierdută” de Flynn Berry este un nou thriller psihologic light apărut la Editurii Trei care doreşte să concureze cu cărţi precum „Fata din tren” sau „Fata dispărută„. Cartea o are în prim plan pe Nora care descoperă scena crimei propriei surori. De aici şi până la o viaţă dată peste cap, paranoia, lipsa încrederii, obsesii şi refugiu sunt doar câţiva paşi. Cumva, ne putem da seama că este cartea...

„O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys nu este prima carte a autoarei pe care o lecturez, prima fiind „Printre tonuri cenuşii”. La fel ca prima carte a autoarei, aceasta spune povestea unui eveniment din cel de-al Doilea Razboi Mondial foarte putin cunoscut, chiar daca s-a soldat cu un numar impresionant de victime. Peste două milioane de oameni au fost evacuaţi cu succes, în anul 1945, în timpul Operaţiunii Hannibal. Evenimentul a rep...

„Toate acele locuri minunate” de Jennifer Niven este o carte atât de imprevizibilă precum şi subiectul sensibil pe care îl abordează, sănătatea emoţională. Theodore Finch este adolescentul lovit de viaţă care se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. La polul opus o avem pe Violet Markey care trăieşte cu gândul la viitor, nerăbdătoare să treacă zilele până la absolvire...

Câştigătorii concursului „Un an de funions.ro”

Bună dimineaţa, tuturor! În sfârşit am terminat examenele necesare absolvirii facultăţii şi sunt mai liniştită. Aşadar, a venit vremea pentru afla numele celor trei câştigători ai concursului aniversar. Au fost 16 participanţi şi îmi pare rău că nu pot da un premiu fiecăruia dar concursuri voi mai organiza şi sper că în acest fel să vă mulţumesc pentru faptul că mă citiţi şi îmi trimiteţi sugestii de căr...

Lectura, o pasiune
Despre cărţi şi nu numai / 26 iunie 2016

Dragi prieteni, azi am ales să vorbesc despre lectură, cu precădere, despre lectura ca influenţă pozitivă pentru mine. Am descoperit lectura şi cărţile, încă din copilărie. Mama mea era pasionată de lectură. Este şi acum, însă timpul nu îi mai permite să se desfăteze cu cititul, aşa cum o făcea cândva. Aşadar, cărţile erau şi ele jucarii pentru copilul care eram. Aşadar, am trăit toată viaţa înconjurată ...

Distanţa dintre noi de Kasie West
2
9.6/10
Distanţa dintre noi de Kasie West
Psihologice , Recenzii / 22 iunie 2016

Nu sunt adeptă cărţilor romantico-siropoase, de cele mai multe ori. Încerc să aleg cărţi care îmi pun mintea la contribuţie şi care mă învăţa câte ceva. Doar că drumurile cu trenul trezesc visătoarea din mine şi îmi este imposibil să nu iau în considerare şi o carte de dragoste precu „Distanţa dintre noi” de Kasie West, asta pentru că am mers destul de mult cu trenul în ultima perioadă. O pauză de ...

Un an de funions.ro (Concurs)
Despre cărţi şi nu numai / 20 iunie 2016

Teoretic, acest articol ar fi trebuit să apară pe data de 18 iunie, dar mi-am zis că este mai ok să încep săptămâna cu această veste care pe mine mă bucură, teribil. Funions.ro împlineşte un anişor. E drept, pentru mine nu este primul an de blogging, acesta fiind cel de-al doilea blog pe care scriu dar este proiectul în care investesc cel mai mult timp, energie şi pasiune, fiind dedicat cărţilor şi diferitelor activit...

Femeia în faţa oglinzii
0
9.2/10
Femeia în faţa oglinzii de Eric-Emmanuel Schmitt
Psihologice , Recenzii / 3 iunie 2016

„Femeia în faţa oglinzii” de Eric-Emmanuel Schmitt, este ultima carte lansată de autor în România, chiar în cadrul târgului de carte Gaudeamus din toamnă anului 2015. Acest detaliu, pe care l-am aflat ulterior lecturării volumului, îmi răspunde la câteva întrebări privind stilul scrierii şi modificările care au intervenit în acesta, având în vedere că am lecturat şi alte cărţi de acest autor. Eric – ...

4
10/10
Toate sfârșiturile sunt la fel de Andrei Cioată
Psihologice , Recenzii / 26 mai 2016

În primul rând, înainte de toate, aş dori să îmi cer scuze faţă de Andrei pentru că am zăbovit atât de mult să pun la punct această recenzie. În primul rând sunt prinsă între sesiune şi finalizarea temei de licenţă, pe de altă parte am fost complet răvăşită de poveste, de modul în care, aşa cum i-am mărturisit şi autorului, disecă atât spiritul uman, cât şi caracterul până în punctul în care îl elib...

Lovebook
0
9/10
Lovebook de Simona Sparaco
Recenzii , Romantice / 24 mai 2016

Facebook e cuvântul cheie al poveştii de iubire dintre Solidea şi Eduardo. Ne-am obişnuit că reţeaua de socializare, ce a devenit vecină cu dependenţa, să facă parte din viaţa noastră de zi cu zi şi nici nu ne arătăm doritori să ne eliberăm din „mâinile” sale cât să gustăm viaţa cu bune şi cu rele. Nici nu avem cum. Pe Facebook avem prietenii, familia, ştirile, noutăţile, cele mai fierbinţi subiect...

Moromeții (1955 – 1987)

De departe, secolul XX din istoria umanităţii reprezintă perioada căreia m-am dedicat cel mai mult, mărturie stând şi licenţa pe care mi-am ales-o la finalul a trei ani de studiere a istoriei, având ca tema comunismul românesc. Dacă ar trebui să aleg un film romanesc care să îmi fi plăcut şi din care, în opinia mea, reuşim să reţinem extrem de multe aspecte, aş alege, de departe, Moromeții. Filmul alb-negru române...

Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere
2
10/10
Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere de Jennifer E. Smith
Recenzii , Romantice / 14 mai 2016

Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, „Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere” de Jennifer E. Smith spune povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere. Pare o poveste clişeică, la prima vedere, chiar fiind blamata de cei care au lecturat-o aşa că nu am avut mari aşteptări de la ea. ...

In alta viata
0
9.2/10
În altă viaţă de Marc Levy
Recenzii , Romantice / 10 mai 2016

„În altă viaţă” de Marc Levy este acel gen de carte care pune în prim plan posibilitatea existenţei sufletelor pereche care, cu fiecare nouă viaţă, se redescoperă într-un context nou, în alte trupuri, cu alte meserii dar întotdeauna trăiesc iubirea cu aceeaşi intensitate, indiferent a câta oară se regăsesc. Déjà Vu-ul este cuvântul cheie care deschide această poveste, menţinându-se pe parcursul ei şi...