Moromeții (1955 – 1987)

De departe, secolul XX din istoria umanităţii reprezintă perioada căreia m-am dedicat cel mai mult, mărturie stând şi licenţa pe care mi-am ales-o la finalul a trei ani de studiere a istoriei, având ca tema comunismul românesc. Dacă ar trebui să aleg un film romanesc care să îmi fi plăcut şi din care, în opinia mea, reuşim să reţinem extrem de multe aspecte, aş alege, de departe, Moromeții. Filmul alb-negru românesc din 1987, regizat de Stere Gulea după volumul I al romanului Moromeții (1955) al lui Marin Preda. De fapt, mi-au plăcut ambele volume ale lui Marin Preda şi am reţinut extrem de multe detalii, interesante şi captivante, despre satul tradiţional românesc.

Unii critici spun că se putea alege orice familie din orice sat romanesc de după primul Război Mondial şi acţiunea ar fi curs la fel. Moromete, însă, este genul de personaj atipic, inteligent nativ, deşi neşlefuit pe care toţi sătenii îl ascultă cu interes şi băgare de seamă. Având, puternic înrădăcinate, valorile şi tradiţiile romaneşti, este de înţeles cum lumea să se năruie odată cu necesitatea vinderii pământului, pe care abia îl primise după sfârşitul războiului, trădarea surorii sale care îi întoarce pe fii împotriva sa, răzvrătirea şi fuga propriilor fii, spre capitală.

Liniştea şi calmul din satul teleormănean, ne prezintă romanul simplu, ţăranul care trudeşte pentru a-şi duce zilele şi ne pregăteşte pentru cel de-al doilea Război Mondial, venirea la putere a comuniştilor şi ce a însemnat colectivizarea pentru satul, tradiţional, românesc. Familia formată din Ilie Moromete, un bărbat între două vârste, soţia lui, Catrina, şi şase copii: Paraschiv, Nilă şi Achim (dobândiţi de Ilie Moromete dintr-o căsătorie anterioară) şi Tita, Ilinca şi Niculae (rezultaţi din noua căsnicie este greu pusă la încercare şi Ilie Moromete încearcă, din răsputeri, să o menţină unită, deşi nu reuşeşte. Destrămarea familiei Moromene, echivalează cu destrămarea satului tradiţional, aşa cum se ştia el. Valorile morale, datinile, obiceiurile şi tradiţiile romaneşti vor fi aspru ştirbite de influenţa stalinista şi influenţa comuniştilor, ceea ce va duce la o transfigurare morbidă a vieţii ţăranilor simpli, de la sat.

Se vorbeşte, desigur, despre comunismul romanesc şi se despica firele în patru şi în prezent dar nu se face o paralele, clară, între viaţa dinainte şi de după preluarea puterii de către sovietici şi, mai apoi, instaurarea dictaturii comuniste. De asemenea, sunt evidenţiate ideologiile legionarilor, deşi nu este evidenţiata, concret, importanţa lor pentru istoria României şi nici impactul ideologiei lor asupra numelor mari din istoria ţării. Filmul, la fel ca şi cartea după care este ecranizat, nu este satiric ci, dimpotrivă, tragic şi o pată neagră în istoria romanilor, aşa cum o ştim şi pentru independenţa căreia s-au luptat generaţii de-a rândul.

Filmul te face să îţi doreşti să se continue, ceea ce este trist este faptul că nu există o continuare, sper eu doar pentru un moment a filmului. Ar fi incredibil de urmărit modul în care, profitând de relativă libertate pe care Nicolae Ceauşescu o acordase scriitorilor de a se pronunţa critic asupra epocii Gheorghe Gheorghiu-Dej.  Probabil istoria ar fi fost ceva mai ideologizata dacă autorii romani nu ar fi scris opere atât de complexe şi folosind literatura pentru a contura poveştile de viaţă ale oamenilor cu adevărat afectaţi de acele decizii luate la putere. Satul românesc, văzut din perspectivele autorilor romani şi transpuse pe sticlă, mai apoi de echipele de producţie ale filmelor, ne învaţă să învăţăm din istorie, să realizăm importanta spiritului eliberator de sub robie pe care romanii l-au dezvoltat de-a lungul secolelor şi care este, de asemenea, transmis mai departe generaţiilor care vor urma.

Liniştea dinaintea furtunii reprezintă cea mai puternică zicala ce defineşte filmul Moromeţii şi banalitatea, aparenta, a vieţii la ţară ne face să realizăm că istoria afectează, atât în ţara cât şi la nivel mondial, clasa de jos, ţărani şi muncitori care sunt direct şi brutal afectaţi de toate deciziile pe care cei aflaţi la putere le adoptă, de cele mai multe ori în defavoarea acestora. Cea mai mică schimbare, poate duce la prăbuşirea unei vieţi idilice, liniştite, dintr-un sat în care oamenii trăiesc modest şi asupra cărora se revarsă, ca o avalanşă, fiecare acţiune. Ai impresia, cumva, ca ţărănimea a fost şi va fi, atât timp cât vor exista oameni cu iniţiativa, cobai pentru schimbări menite să ducă la evoluţia unei societăţi.

Am fost pasionată de istorie încă din şcolile primare şi am dezvoltat o nostalgie, independentă de mine, pentru vremurile apuse în care nu am trăit, de fapt. Cea mai puternică dovada stă în alegerea facultăţii şi în cărţile pe care le devorez. Literalizarea istoriei reprezintă, cu siguranţă, modul de scriere pe care îl prefer şi pe care îl devorez cu bucurie, ori de câte ori am ocazia.