În urmă cu câteva zile am vizionat, în premieră, partea a patra a seriei ce-l are în prim plan pe John Wick, interpretat de Keanu Reeves. John Wick IV: Baba Yaga este încă un film care te ţine în suspans, cu sufletul la gură şi are câteva replici care, cu siguranţă, te vor amuza. În caz că nu ştiţi cine este Keanu Reeves, ai trăit într-un ananas pe fundul oceanului, este un fel de supererou în viaţa reală, doar că fără superputeri, costume sau un pseudonim. Acesta joacă rolul unui asasin, pensionat care este forţat să revină în branşa. În partea a patra, la fel ca în precedentul film, John Wick este, încă, excommunicado, aici începe filmul. Determinat să-şi recapete libertatea şi să păstreze, vie, amintirea soţiei pe care a pierdut-o, John Wick face tot ce-i stă în putinţă. Chiar riscând un deget. Am fost extrem de încântată să îi revăd pe Laurence Fishburne (The King) şi pe Ian McShane (Winston) dar cel mai mult m-a bucurat să văd ultima interpretare a lui Lance Reddick cu calmul lui, raţionamentul, politeţea şi modul în care încă încearcă să medieze părţile. Acesta din urmă  încă-i rămâne fidel lui Winston şi Hotelului Continental…

Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo de Taylor Jenkins Reid a fost adusă în România de către Editura Corint în colectia Leda Bazaar. Autoarea ne spune povestea unei actriţe din lumea Hollywood-ului trecut şi prezent, cu tot sacrificiul, compromisul, înălţarea şi decăderea omului care încearcă să îşi depăşească condiţia. „Când ți se dă ocazia să-ți schimbi viața, fii gata să faci orice e necesar ca să realizezi schimbarea! Nu lumea ne oferă una sau alta, nu le luăm noi. Dacă e să înveți un lucru de la mine, atunci ăsta ar trebui să fie.” Evelyn Hugo este o actriţă celebra în lumea Hollywood-ului care a învăţat de la o vârstă fragedă ce înseamnă compromisul, sacrificiul şi luptă pentru supravieţuire. Cubaneză, de origine, aceasta a încercat toată viaţa să scape din sărăcia lucie în care a fost crescută de părinţii săi, mai apoi de tata după ce mama i se prăpădeşte. „Am făcut-o pentru că vreau să avansez cât de sus posibil în carieră. Am făcut-o pentru că vreau ca numele meu, cel pe care mi l-a dat tatăl meu, să apară scris cu litere mari și groase. Asta e șansa mea.„ Când, după ce a stat în umbra mulţi ani,…

„Încă o săgeată răzleaţă a lui Cupidon” de Becky Albertalli face parte din „Universul Simon„.  Aceasta este una dintre acele cărţi YA care te prinde în mrejele sale şi care nu îţi mai dă drumul. Pur şi simplu o încântare pentru fiecare persoană care s-a simţit, măcar o dată în viaţă, că nefăcând parte din ceva concret sau rămânând în urma tuturor. „Dar poate că mereu țin în mine fărâme de tristețe care așteaptă să iasă la suprafață. Poate că așa li se întâmplă tuturor oamenilor.” Am o multitudine de motive să iubesc această carte dar voi lua totul pas cu pas pentru că eu chiar cred că mai mulţi oameni ar trebui să o citească care îţi înmoaie inima. În primul rând, îmi place, enorm, grijă autorului faţă de fiecare personaj al său, modul în care crează evenimentele potrivite pentru fiecare în parte fără să forţeze nimic şi fără să lase multe la voia întâmplării. Apoi, faptul că Molly poate discuta cu mamele sale în felul în care o face şi că ele sunt capabile să gestioneze situaţii de orice natură mi se pare că vine ca o noutate în cărţile YA. Cumva, părinţii par absenţi sau pur şi…

„Love&Gelato. Vacanță la Florența” de Jenna Evans Welch este o carte YA romantică şi contemporană care îţi dă o stare de bine şi fericire. „Știi, oamenii vin în Italia dintr-o mulțime de motive, dar atunci când rămân, o fac pentru două lucruri: Love & Gelato.” În prima instanţă, povestea se narează la persoana întâi, cu excepţia momentului în care mama Linei îşi spune ultima dorinţă. Odată cu mutarea la Florenţa, Lina descoperă jurnalul mamei sale, Hadley, din perioada în care aceasta fusese în Italia. De aici, naraţiunea devine o paralelă între prezentul Linei şi jurnalul mamei sale din trecut cu toate însemnările acesteia. Datorită paralelei dintre jurnalul lui Hadley şi prezentul Linei, ambele descriind frumuseţea Florenţei, simţi că citeşti două poveşti într-una. De asemenea, menţionările legate de oraş sunt atât de vivide şi cât se poate de armonios legate cu cele două poveşti încât eşti transpus, cu totul, în acea parte a Italiei. „Răpirea Sabinelor” era făcută din marmură albă, cu cele trei siluete îmbinându-se într-o coloană înaltă. Am înconjurat-o agale. Nimeni nu se arăta fericit, însă erau conectați și în mod cert se completau unul pe celălalt. Giambologna nu se ținuse de poante. Cartea poate fi uşor predictibila dacă…

„Cum să opreşti timpul” de Matt Haig este prima carte de ficţiune dedicată adulţilor pe care am citit-o de la acest autor. Am mai citit o carte de ficţiune de la acesta dar dedicată copiilor,”Un băiat numit Crăciun” care mi-a plăcut enorm. „Oamenii văd numai ce hotărăsc să vadă. Am învățat această lecție de 100 de ori, dar atunci mi s-a părut nouă.” Aşa cum am observat şi în alte cărţi ale lui Matt Haig, aceste dovedeşte o grijă fantastică pentru personajele sale, chiar şi în momentele cele mai grele din vieţile lor. Nu face rabat de la regulă nici în ceea ce-l priveşte pe Tom Hazard care, din cauza unei boli rare, trăieşte de câteva secole pe pământ. Cred că acest lucru m-a fascinat, iniţial. Simplul fapt că nu asistăm la povestea unui călător în timp sau a unui nemuritor mi s-a părut o abordare inedită, noua şi fascinantă. Din acest motiv, cumva, indiferent de turnura pe care o iau poveştile lui Haig, fiecare dintre noi se regăseşte, într-o măsură mai mare sau mai mică, în acestea. „Îmi dau seama că fac asta dintr-un motiv, de ce vreau să devin profesor de istorie. Trebuie să îmblânzesc trecutul. Asta înseamnă…

„Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury spune povestea lui Juliette care merge cu metroul din Paris în fiecare zi, la aceeaşi oră, spre locul de muncă. Aceasta este, mereu, curioasă cu privire la ce citesc cei din jur: doamna în vârstă, colecţionarul de ediţii rare, studentă la matematică sau fata care plânge întotdeauna la pagina 247. Toţi aceşti oameni pe care îi urmăreşte sunt părţi colorate din viaţa să monotonă. „Cea mai mică abatere, dacă acceptai, putea fi o aventură.” În primul rând, Juliette nu prea este scoasă în evidenţă. Nu este neapărat ştearsă, neinteresantă sau banală dar autorul a ales să pună mai mult accent pe oraşul Paris şi pe librărie, ignorând personajul principal cu desăvârşire. Lipsa accentului pus pe protagonista, alături de câteva descrieri care par, cumva, copiate din alte cărţi a căror acţiune se desfăşoară în Paris şi, desigur, melancolia tipică locului m-au derutat şi nu am înţeles dacă subiectul cărţii era menit să fie altul sau doar nu s-a ajuns la el. „Îmi plac cărțile, atâta tot. Ar fi putut să adauge: Oamenii nu-mi plac întotdeauna.” La prima vedere, Juliette are jobul ideal care îi permite să aibă şi suficient timp pentru lecturarea cărţilor…

„Sora pierdută” de Flynn Berry este un nou thriller psihologic light apărut la Editurii Trei care doreşte să concureze cu cărţi precum „Fata din tren” sau „Fata dispărută„. Cartea o are în prim plan pe Nora care descoperă scena crimei propriei surori. De aici şi până la o viaţă dată peste cap, paranoia, lipsa încrederii, obsesii şi refugiu sunt doar câţiva paşi. Cumva, ne putem da seama că este cartea unui autor debutant pentru că autoarea nu are o consistenţă în dezvoltarea acţiunii, trecând de la ritm alert la un ritm mult prea molcom. Compensează, totuşi, prin descrierile vivide pe care le crează şi modul în care înţelege psihicul uman cât să scoată în evidenţă schimbările Norei, zbuciumul interior al acesteia şi demonii care se nasc în subconştientul ei. Cumva, faptul că naraţiunea este realizată de o Nora în decădere se revede în fiecare pagină dar poate deveni destul de greu de urmărit acţiunea cărţii, din cauza acestui fapt, sau poate da senzaţia de anxietate cititorilor sensibili. „Ce s-a întâmplat vineri în casa lui Rachel nu se potrivește cu nimic din jurul ei. Nici cu casa profesorului de peste drum. Nici cu vecina care călărește în padoc. Nici cu ulmii,…

„O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys nu este prima carte a autoarei pe care o lecturez, prima fiind „Printre tonuri cenuşii”. La fel ca prima carte a autoarei, aceasta spune povestea unui eveniment din cel de-al Doilea Razboi Mondial foarte putin cunoscut, chiar daca s-a soldat cu un numar impresionant de victime. Peste două milioane de oameni au fost evacuaţi cu succes, în anul 1945, în timpul Operaţiunii Hannibal. Evenimentul a reprezentat cea mai mare evacuare maritima, de soldaţi şi civili, din istoria modernă din calea trupelor sovietice. Printre evacuaţi s-au aflat lituanieni, letoni, estonieni, etnici germani, s.a. „Razboiul schimbase ordinea prioritatilor mele. Acum ma agatam mai mult de amintiri decat de viitor sau de lucruri materiale.” Wilhem Gustloff a fost numele uneia dintre vapoarele menite sa transporte pe cei evacuati. In data de 30 ianuarie 1945, din pacate, vaporul a fost atacat de un submarin sovietic, actiune ce a  provocat moartea a nu mai putin de doua mii de oameni care se aflau la bord. Atat de multe victime si totusi atat de putin cunoscuta, data de 30 ianuarie 1945 ramane data celei mai mari tragedii maritime a istoriei moderne. Cartea este povestită din patru perspective diferite, având…

„Toate acele locuri minunate” de Jennifer Niven este o carte atât de imprevizibilă precum şi subiectul sensibil pe care îl abordează, sănătatea emoţională. Theodore Finch este adolescentul lovit de viaţă care se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. La polul opus o avem pe Violet Markey care trăieşte cu gândul la viitor, nerăbdătoare să treacă zilele până la absolvire. Din cauza, sau datorită subiectului cărţii, aceasta ar putea să placă sau să displacă. Pentru că subiectul este foarte sensibil şi este greu să încropeşti o poveste în jurul său care să nu fie sfâşietoare, dureroasă şi plină atenţionări asupra pericolului unei minţi neliniştite, a demonilor interiori şi a suicidului, din păcate, probleme foarte des întâlnite în societatea modernă. „Ne amintim clipe, nu zile.” Cartea este împărţită între doi naratori, Theodore şi Violet care au perspective complet diferite asupra vieţii şi care povestesc întâmplările în moduri complet diferite. Ce doi, însă, au un numitor comun: emoţii mult prea puternice cărora încearcă să le facă faţă zi de zi. Finch provine dintr-o familie cu un tată abuziv şi cum necazurile nu lovesc doar dintr-o parte, este destul de bullied în şcoală. El este depresiv,…

„Movila Miresii” de Maria Dumitraşcu a venit ca o surpriză fantastică din partea autoarei căreia îi mulţumesc pentru faptul că mi-a dat posibilitatea de a lectura un nou roman după ce, la începutul anului, citisem prima sa carte, „Trec anii şi tu nu mai vii„. La fel cum s-a întâmplat şi cu primul roman al Mariei pe care l-am citit, nu am avut mari aşteptări, nu am vrut să ştiu prea multe detalii despre roman înainte de lecturarea efectivă şi am avut anumite reticenţe, nefiind un fan al multor autori romani contemporani. În general nu prea citesc detalii despre cărţile pe care aleg să le citesc ci aştept să fiu surprinsă, pozitiv sau negativ. Şi am fost surprinsă din nou de Maria şi modul sau liniştit în care te ia de mână şi efectiv îţi face cunoştinţă cu personajele sale. În acelaşi timp înţelegi cu câtă iubire îşi prezintă personajele şi din felul în care le prevesteşte soarta. Aici, să fiu sinceră, faptul că nu am ştiut mai nimic despre soarta a trei personaje foarte importante, autoarea lăsând la îndemâna cititorului soarta acestora, a fost singurul lucru care nu mi-a plăcut la carte. Cumva, mi se pare că autoarea încă…