Cum să opreşti timpul de Matt Haig

24 noiembrie 2020

„Cum să opreşti timpul” de Matt Haig este prima carte de ficţiune dedicată adulţilor pe care am citit-o de la acest autor. Am mai citit o carte de ficţiune de la acesta dar dedicată copiilor,”Un băiat numit Crăciun” care mi-a plăcut enorm.

„Oamenii văd numai ce hotărăsc să vadă. Am învățat această lecție de 100 de ori, dar atunci mi s-a părut nouă.”

Aşa cum am observat şi în alte cărţi ale lui Matt Haig, aceste dovedeşte o grijă fantastică pentru personajele sale, chiar şi în momentele cele mai grele din vieţile lor. Nu face rabat de la regulă nici în ceea ce-l priveşte pe Tom Hazard care, din cauza unei boli rare, trăieşte de câteva secole pe pământ. Cred că acest lucru m-a fascinat, iniţial. Simplul fapt că nu asistăm la povestea unui călător în timp sau a unui nemuritor mi s-a părut o abordare inedită, noua şi fascinantă. Din acest motiv, cumva, indiferent de turnura pe care o iau poveştile lui Haig, fiecare dintre noi se regăseşte, într-o măsură mai mare sau mai mică, în acestea.

„Îmi dau seama că fac asta dintr-un motiv, de ce vreau să devin profesor de istorie. Trebuie să îmblânzesc trecutul. Asta înseamnă istoria, predarea și istorisirea ei. O controlezi și o ordonezi. O transformi într-un animal de companie. Dar istoria pe care ai trăit-o e diferită de istoria pe care o citești într-o carte sau o vezi pe un ecran. Și unele lucruri din trecut nu pot fi îmblânzite.”

Cartea se desfăşoară pe două planuri narative foarte bine structurate care le leagă într-o manieră uşor de înţeles şi fascinanta, în acelaşi timp. Pe de o parte avem Londra prezentului, cotidianului în care trăim cu toţii şi viaţa lui Tom ca profesor de istorie, pe de altă parte avem viaţa lui Tom din trecut, amintirile sale, povestea vieţii lui de la început până aproape de prezent.

„Istoria a fost – este – o stradă cu sens unic. Trebuie să mergi înainte. Dar nu întotdeauna trebuie să privești în viitor. Uneori, e suficient să te uiți în jur și să fii fericit acolo unde te afli.”

Fiind absolventă a unei facultăţi de istorie, apreciez in cartea „Cum să opreşti timpul” de Matt Haig faptul că ni se prezintă retrospective şi momente din istorie incredibil de importante şi cu un caracter atât de personal, ajustate la viaţă şi sentimentele lui Tom mi s-a părut absolut fascinant şi cât se poate de bine documentat pentru a face legătura între începuturile bolii lui Tom şi prezentul în care trăim cu toţii. De asemenea, toate cunoştinţele acumulate de acesta de-a lungul secolelor, momentele trăite şi ceea ce a văzut în acele perioade culminează cu profesia de profesor de istorie pe care Tom şi-o alege pentru momentul de început al poveştii pe care o citim noi.

„Prima regulă e să nu te îndrăgostești, m-a sfătuit el. Mai sunt și alte reguli, dar aceasta este principala. Nu te îndrăgostești. Nu iubești. Nu visezi cu ochii deschiși la amoruri. Dacă nu te abați de la regulă, te vei descurca.”

Şi pentru că Tom nu este singurul om din lume care suferă de această boală rară, exista o societate secretă numită Societatea Albatros care își propune să protejeze oamenii care suferă de această boală rară. De asemenea, este imperios necesar să păstreze secretul în ceea ce priveşte această problemă medicale, numită anageria, pentru a nu deveni eventuali cobai pentru experimente medicale. Hendrich, cel care conduce Societatea Albastros, impune membrilor săi anumite reguli peste care nu se poate trece, pe care şi Tom trebuie să le urmeze dacă vrea să îşi descopere fiica, care suferă de aceeaşi boală.

„Asta e problema cu timpul, nu? Nu e totul la fel. Unele zile, unii ani, unele decenii sunt pustii. Nu găsești nimic în ele. Doar apă liniștită. Apoi dai peste un an, ba chiar peste o zi sau peste o după-amiază. Și reprezintă totul. Absolut totul.”

„Cum să oprești timpul” de Matt Haig este o carte pe care trebuie neapărat să o citiți, chiar având un element de supranatural, pune accent pe viaţa fiecăruia dintre noi, pe trecerea ireversibilă a timpului, pe ceea ce avem şi pe ceea ce ne-am dori, pe alegere pe care le facem în detrimentul altora, pe actualitatea cotidiană în care trăim și realitate fiecăruia dintre noi. Dar cele mai importante rămân mesajul pe care dorește să îl transmită autorul prin această carte cât şi pe aceea de a învăţa să nu ne mai îngrijorăm atât de mult despre cât de repede trece timpul ci să ne bucurăm, din plin, de ceea ce ne aduce acesta.

„Vine vremea când singura cale prin care poți începe să trăiești este să spui adevărul. Să fii cine ești cu adevărat, chiar dacă îți pui viața în primejdie.”

  • Autor: Matt Haig
  • Editura: Nemira
  • Categoria: SF & Fantasy
  • Anul apariției: 2018
  • Tip coperta: Broșată
  • Nr. pagini: 368 pagini

Partajează asta:

Wrap Up

Cum să opreşti timpul de Matt Haig

  • 9/10
    Actiune
  • 9/10
    Suspans
  • 10/10
    Psihologie
  • 9/10
    Intriga
  • 10/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Povestea
  • Personaje
  • Mesaj
  • Complexitate
  • Utilizarea Istoriei

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.