Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

3 iunie 2020

Toate acele locuri minunate” de Jennifer Niven este o carte atât de imprevizibilă precum şi subiectul sensibil pe care îl abordează, sănătatea emoţională. Theodore Finch este adolescentul lovit de viaţă care se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. La polul opus o avem pe Violet Markey care trăieşte cu gândul la viitor, nerăbdătoare să treacă zilele până la absolvire.

Din cauza, sau datorită subiectului cărţii, aceasta ar putea să placă sau să displacă. Pentru că subiectul este foarte sensibil şi este greu să încropeşti o poveste în jurul său care să nu fie sfâşietoare, dureroasă şi plină atenţionări asupra pericolului unei minţi neliniştite, a demonilor interiori şi a suicidului, din păcate, probleme foarte des întâlnite în societatea modernă.

„Ne amintim clipe, nu zile.”

Cartea este împărţită între doi naratori, Theodore şi Violet care au perspective complet diferite asupra vieţii şi care povestesc întâmplările în moduri complet diferite. Ce doi, însă, au un numitor comun: emoţii mult prea puternice cărora încearcă să le facă faţă zi de zi. Finch provine dintr-o familie cu un tată abuziv şi cum necazurile nu lovesc doar dintr-o parte, este destul de bullied în şcoală. El este depresiv, gândurile nu îi dau pace şi nu ştie cum să simtă mai puţin, de aici şi gândurile sinucigaşe. Violet avea viaţa perfectă, cu o familie armonioasă, şcoala mergea bine, era populară, frumoasă şi avea tot viitorul în faţă. Dar moartea neaşteptată a surorii sale într-un tragic accident de maşină, căruia Violet i-a supravieţuit, o nelinişteşte, o îndepărtează de prieteni şi familie şi îi aduce tot felul de gânduri negre dar şi vină care o mănâncă pe dinăuntru.

„Să nu-mi mai fie frică. Să nu mai gândesc prea mult. Să umplu golurile lăsate în urmă. Să conduc din nou. Să scriu. Să respir.”

Din păcate, sunt anumite motive pentru care autoarea m-a dezamăgit. Mi s-a părut, cumva, că Finch este „pedepsit” pentru toate relele lumii chiar şi de către autoare. Accentul nu se pune atât de mult pe salvarea lui cât pe salvarea lui Violet, fata care le are pe toate cu excepţia unei singure persoane dar un viitor strălucitor în faţă. Finch este cel damnat de la începutul până la sfârşitul cărţii pentru că nu pare că vrea cineva, cu adevărat, ca el să rămână în viaţă. Este neglijat, tratat cu superficialitate şi nimic nu se îndreaptă spre mai bine. De fapt, în locul dorinţei de a arăta spre mai bine, spre vindecare, spre posibilitatea reconcilierii tale cu tine când mintea ta nu este în cel mai bun loc, autoarea decide să dea cu depresia sau cu anxietatea de pământ de parcă ar fi boli fără leac.

„Niciunul dintre noi nu știe cât mai are de trăit, poate încă o lună, poate încă cinci ani; mie îmi place să trăiesc de parcă mi-ar mai fi rămas numai două zile.”

Îmi place, însă, modul fantastic în care este construit personajul lui Finch, plin de viaţă şi carisma, amuzant, inventiv, inteligent şi extrem de descurcăreţ fără a arăta semnele evidente ale depresiei sau anxietăţii. Trece, foarte repede, de la euforie şi extaz la depresie şi izolarea în propria lume. Ştim, din păcate, că oamenii care suferă de depresie încearcă să facă tot ce pot pentru a-i înveseli şi amuza pe alţii în timp ce interiorul lor se clatină. La extrema cealaltă, Violet este superficială, ştearsă, destul de mediocră dar populară şi se bucură de atenţia unei mase. Cu toată acestea, încă mi se pare că Violet este cea care are mai multe avantaje şi mai multe şanse de a-şi îndeplini visurile.

„Lucrul de care mi-am dat seama este că nu contează ce iei, ci ce lași.”

Din păcate, ca în multe cărţi din genul YA, adulţii sunt fie orbi, refuzând să vadă faptul că au copii care se îneacă în probleme mai mari decât ei, fie sunt complet absenţi sau nepăsători. Avem, desigur, poveste de iubire care face ca totul să fie mai bine, mai normal pentru adolescenţi. Sub masca normalităţii stă ascuns motivul apropierii celor doi protagonişti, depresia. Dintr-odată, depresia este interesantă, fascinantă şi naşte pasiuni. Normalitatea, din păcate, arată altfel iar depresia este un monstru care te mănâncă pe dinăuntru, te strânge între ghiarele sale, te pune într-un loc confortabil şi te lasă acolo să îţi deplângi viaţă până la epuizarea completă.

„Ai fost din toate punctele de vedere tot ce mi-aș fi putut dori. Dacă ar fi putut să mă salveze cineva, aceea ai fi fost tu.”

Deşi este o carte din genul YA, nu cred că ar trebui să se adreseze sau să fie recomandă adolescenților, mai ales celor depresivi. Cartea spune o poveste despre sinucidere, depresie, abuz, ignoranţa celor care ar trebui să te protejeze şi iubire toxică născută din suferinţă. De asemenea, povestea este scrisă într-un stil deloc optimism, ba chiar mă arunc să spun că stilul este pesimist și destul de dur. Acestea nu pot face bine unei persoane instabile emoţional. Povestea poate dăuna, chiar mai mult, celor ce se luptă cu gheara sfâşietoare a depresiei şi caută doar un motiv să rămână în viață sau, din contră, să lase totul în urmă. Poate fi destul de periculoasă şi greoaie psihic pentru persoane fragile şi sensibile.

„Trebuie să-ți trăiești viața ca și când n-o să-ți pară niciodată rău de nimic. Pur și simplu este mai ușor să faci lucrurile bine din prima, ca să nu fie nevoie să-ți ceri scuze pe urmă.”

Am iubit şi am urât această carte, eu însămi confruntându-mă cu depresia, anxietatea şi atacurile de panică. Nu ştiu dacă această carte mi-a făcut mai mult rău sau bine dar ştiu că, undeva într-un colţ de inimă, îmi voi aminti mereu de dragul de Finch, de unul dintre personajele care mi-a semănat cel mai mult şi în care m-am regăsit extrem de mult, cu rele şi bune. Poate că unii oameni nu pot fi salvaţi sau nu vor să fie salvaţi dar există un cuvânt în limba engleză, kindness, care se traduce bunătate în limba romană. Şi asta cred că ar trebui să oferim şi să primim mai des, pentru a ne alina inimile obosite şi minţile care gândesc prea mult, bunătate.

„Nu-i poți împiedica pe oameni să moară. Nu-i poți opri să plece. Nici pe tine nu te poți opri să pleci. Mă cunosc suficient de bine ca să știu că nimeni altcineva nu te poate ține treaz sau nu te poate împiedica să dormi.”

Netfix a realizat un film care are în spate povestea cărţii „Toate acele locuri minunate” de Jennifer Niven pe care nu l-am văzut, încă. Filmul îi are în rolurile principale pe Elle Fanning şi pe Justice Smith sub regia lui Brett Haley

  • Autor: Jennifer Niven
  • Editura: Trei
  • Anul apariției: 2015
  • Tip coperta: Brosata
  • Nr. pagini: 401 pagini

Partajează asta:

Wrap Up

Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

  • 9/10
    Actiune
  • 9/10
    Suspans
  • 10/10
    Psihologie
  • 8/10
    Intriga
  • 9/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Complexitate
  • Autenticitate
  • Subiect
  • Psihologia personajelor

Mi-au displăcut

  • Unele pasaje lungite excesiv
  • Abandonarea personajelor
  • Lipsa luptei cu depresia
  • Implicarea partiala a autorului

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.