Teoretic, acest articol ar fi trebuit să apară pe data de 18 iunie, dar mi-am zis că este mai ok să încep săptămâna cu această veste care pe mine mă bucură, teribil. Funions.ro împlineşte un anişor. E drept, pentru mine nu este primul an de blogging, acesta fiind cel de-al doilea blog pe care scriu dar este proiectul în care investesc cel mai mult timp, energie şi pasiune, fiind dedicat cărţilor şi diferitelor activităţi culturale.
Aşadar, la un anişor de blog, am reuşit să cresc şi să mă dezvolt, prin acest proiect şi chiar am avut parte de o surpriză fantastică, blogul meu fiind finalist în cel mai bun blog de carte #2016, lucru care mi-a dat imboldul de a continua, de a munci mai mult şi de a vă oferi recenzii şi informaţii din ce în ce mai bune.
Şi pentru că nu doar eu ar trebui să mă bucur cu ocazia aniversării, am o mică surpriză şi pentru voi, cititorii blogului. Aşadar, am de oferit, cu această ocazie, trei cărţi pentru trei fericiţi cititori care văd în cărţi bucurie. Aşadar, cărţile sunt „Până şi câinii” de John McGregor, „Cheia labirintului” de Howard V. Hendrix şi „Greşelile Mirandei” de Jill Mansell.
Pentru a câştiga unul dintre cele trei premii, trebuie să îndepliniţi condiţiile de participare simple:
- Trebuie să daţi like paginii de Facebook a blogului Funions.ro;
- Un share public acestui articol pe Facebook;
- Să lăsaţi un comentariu cu link-ul share-ului şi cu răspunsul la întrebarea „Ce cărţi citiţi în această perioadă?”;
- Opţională este abonarea la newsletterului blogului pentru a fi la curent cu postarile.
Deadline pe data de 30 iunie. Îmi iau o marjă de eroare de 48 de ore pentru anunţarea câştigătorilor. Succes, tuturor!
42 Comments
https://www.facebook.com/dorina.danila.77/posts/1331214870241226?pnref=story
Supunere de Michel Houellebecq
Succes mai departe!
Astept o recenzie, dupa ce o lecturati. Lectura placuta!
Multumesc pentru participare! Aveti numarul 1 in concurs.
1. Done
2. Done – https://www.facebook.com/mitrandavid/posts/1276467699060224
3. De la zero la unu, de Peter Thiel
4. Mă mai gândesc. 😀
Abia astept sa stiu parerea despre carte, David. Multumesc pentru participare! Ai numarul 2 in concurs.
https://www.facebook.com/profile.php?id=100004175684647
Iar mai nou citesc foarte multe carti din colectia carti romantice . dar acum citesc Prețul iubirii de Lisa Kleypas
Ar trebui sa ma apuc si eu de aceasta serie. Am cateva volume in biblioteca ce ma asteapta. 😀
Multumesc pentru participare! Aveti numarul 3 in concurs.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1109235859149262&id=100001885762545
Citesc carti diferite; acum am facut o puza de la cartile romantice 🙂 si citesc ” In asteptarea zorilor. Un crestinism pentru maine” de Jean Delumeau, o carte dificila prin urmare si lectura ei merge mai greu 🙂
Fb puiu mirela
Am citit si eu o carte dificila in acest an, Apartamentul de Hakan Bicakci si a mers destul de greu lectura dar a meritat. Multumesc pentru participare! Ai numarul 4 in concurs.
https://www.facebook.com/ONUTZAA/posts/10206737005127899
Citesc Demonii de Dostoievski si Dincolo de barbati si make-up de Seven Suphi.
Suna extrem de interesant ambele carti. Lectura placuta! Multumesc pentru participare! Ai numarul 5 in concurs.
M-am abonat si la email.
Multumesc frumos!
Actiune
10
Suspans
10
Psihologie
10
Intriga
10
Personaje
10
La cat mai multi si frumosi ani 🙂 Faci o treaba excelenta, esti un om minunat!
Îți mulțumesc, din suflet, Adrian pentru urări si cuvintele frumoase care mi-au făcut ziua mult mai frumoasă!<3
Actiune
0
Suspans
0
Psihologie
0
Intriga
0
Personaje
0
Meriti tot ce este mai bun!
Esti un dragut, ca de obicei! 🙂
Share: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=616272728539836&id=100004713421647&pnref=story
Citesc acum Ecaterina cea Mare de Henri Troyat.
La multi ani!
Multumesc frumos! Suna extrem de interesant. Mult succes! Ai numarul 6 in concurs.
Share: https://www.facebook.com/cosmina.gheorghita/posts/1047886988634125
Citesc Ea & el -Marc Levy
Spor la lectura! Levy este un autor destul de bun. Ai numarul 7 in concurs! Mult succes! 🙂
Actiune
0.9
Suspans
0
Psihologie
0
Intriga
0.9
Personaje
0.7
Share: https://www.facebook.com/ema.georgiana1985/posts/1044860668924199?pnref=story
Tocmai am terminat de citit Exorcizat, de Radu Gavan si imi fac curaj sa ma apuc de seria Cantec de gheata si foc.
Nu stiu ce am facut acolo. M-am jucat cu cele 5 bare si acum vad ca a aparut in comentariu (desi nu stiu la ce fac referire, ce se noteaza prin ele) :D.
Nu iti face griji, nu ai stricat nimic si nu e nevoie sa iti ceri scuze! :*
Eu imi fac curaj sa citesc Jocurile foamei, atat de departe sunt. Multumesc pentru participare! Ai numarul 8 in concurs. 🙂
Eu trebuie sa imi fac curaj pentru ca are 10 volume, plus Cavalerul celor sapte regate, plus Lumea de gheata si foc, plus Din intelepciunea lui Tyrion Lannister 😀
Waw, chiar e ceva de citit. Asa am facut eu cu seria Camilei Lackberg care are opt volume si cartile, in marea majoritate, au peste 500 de pagini. Mi-au mai ramas dou volume. Sper sa le termin undeva in august, cand termin cu licenta si admiterea. 🙂
https://www.facebook.com/andreea.chirita.92/posts/631392500346608?pnref=story
Acum citesc Cel care mă așteaptă 🙂 Apoi mai am un mic tenculeț :))
Zi faină!
Lectura placuta. Am si eu pe lista aceasta carte si abia astept sa o citesc. Multumesc pentru inscriere si succes! Ai numarul 9 in concurs. Zi frumoasa! 🙂
Share: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=813235928776373&id=100002699190145&ref=m_notif¬if_t=group_activity
Acum citesc „Martianul” – Andy Weir. Dupa cred ca voi incepe „Nascuta din fum si os” sau „Banda celor sase ciori”.
Suna extrem de interesant. Lectura placuta! Multumesc pentru participare si succes! Ai numarul 10 in concurs. 🙂
Share: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=296694714012147&id=100010148622186&pnref=story
Vreau sa citesc Calatoarea de Diana Gabaldon in perioada urmatoare. 🙂
Spor la citit! Succes in extragere! Ai numarul 11 in concurs.
Share: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1651120518546878&id=100009468372661
Citesc Origin, din seria Lux.
Ma gandeam si eu, intr-un timp, la seria Lux. Lectura placuta! Succes in extragere! Ai numarul 12 in concurs.
Share: https://www.facebook.com/typhoon.ciel/posts/987053904741808
Vreau sa citesc ultima carte a seriei Odiseea spatiala a lui Arthur C Clarke, dar si cateva carti de Carl Sagan.
Stiu ca este foarte apreciata seria Odiseea spatiala. Succes in extragere!Ai numarul 13 in concurs, dar sper sa fie cu noroc.
Share: https://www.facebook.com/narcisa.carmen.7/posts/1803775909857063?pnref=story
In aceasta perioada citesc cartile Svetlanei Aleksievici. Urmeaza sa achizitionez Soldatii de zinc si sa o citesc.
Suna interesant. Voi cauta si eu carti de aceasta autoare. Succes in extragere! Ai numarul 14 in concurs.
La multi ani de recenzii care sa ajute cititorii! Pe mine clar m-au ajutat multe dintre ele 😀
Share – https://www.facebook.com/loredanavlaescu/posts/1070311143015933
Citesc acum ,,Octopussy” de Cristina Boncea, urmeaza mai multe carti de la editura Herg Benet 😀
Multumesc frumos, Loredana si ma bucur, enorm, daca recenziile mele ti-au starnit interesul pentru o carte sau alta. Chiar mi-ar placea sa stiu si parerea ta despre Octopussy, asa ca sper sa ii faci recenzia pe blog. Succes in extragere! Ai numarul 15 in concurs.
Actiune
0
Suspans
0
Psihologie
10
Intriga
0
Personaje
10
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10204809754324157&id=1847389479&pnref=story
Citesc carti de dezvoltare personala si benzi desenate
Si mie imi plac, teribil de tare, cartile pentru dezvoltare personala. Spor la lectura si multumesc pentru participare! Succes in extragere! Ai numarul 16 in concurs.