Fata care citea în metrou de Christine Feret-Fleury

15 iunie 2020

Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury spune povestea lui Juliette care merge cu metroul din Paris în fiecare zi, la aceeaşi oră, spre locul de muncă. Aceasta este, mereu, curioasă cu privire la ce citesc cei din jur: doamna în vârstă, colecţionarul de ediţii rare, studentă la matematică sau fata care plânge întotdeauna la pagina 247. Toţi aceşti oameni pe care îi urmăreşte sunt părţi colorate din viaţa să monotonă.

„Cea mai mică abatere, dacă acceptai, putea fi o aventură.”
În primul rând, Juliette nu prea este scoasă în evidenţă. Nu este neapărat ştearsă, neinteresantă sau banală dar autorul a ales să pună mai mult accent pe oraşul Paris şi pe librărie, ignorând personajul principal cu desăvârşire. Lipsa accentului pus pe protagonista, alături de câteva descrieri care par, cumva, copiate din alte cărţi a căror acţiune se desfăşoară în Paris şi, desigur, melancolia tipică locului m-au derutat şi nu am înţeles dacă subiectul cărţii era menit să fie altul sau doar nu s-a ajuns la el.
„Îmi plac cărțile, atâta tot. Ar fi putut să adauge: Oamenii nu-mi plac întotdeauna.”
La prima vedere, Juliette are jobul ideal care îi permite să aibă şi suficient timp pentru lecturarea cărţilor pe care le are peste tot în jurul său. Ceea ce pentru ea pare o rutină, ar fi visul oricărui cititor care are un job full time, să aibă timp de lectură, să aibă timp să evadeze din viaţa cotidiană într-o lume fermecătoare care nu îi este la îndemână în momentul acela dar spre care tinde. Dar totul se schimba când decide să coboare, din metroul pe care îl foloseşte cinci zile pe săptămână, cu două staţii mai devreme. De aici, viaţa i se schimbă dar nu extrem ci ia o întorsătură neaşteptată.
„Vorbea despre cărți ca despre oameni vii – prieteni vechi, adversari redutabili câteodată, unii remarcându-se ca adolescenți sfidători, iar alții, ca niște doamne în vârstă cosând pe canava în fața focului. Există în biblioteci, susținea el, savanți arțăgoși și femei îndrăgostite, furii dezlănțuite, ucigași potențiali, băieți zvelți de hârtie întinzând mâna unor tinere firave a căror frumusețe se dezintegrează pe măsură ce se schimbă cuvintele care o descriu.”
Juliette îl cunoaşte pe Soliman care îi împărtăşeşte povestea sa de viaţă şi cum consideră el că are o misiune pe pământ, aceea de a face cunoştinţă oamenilor cu cartea lor de suflet. Ideea este simplă, am mai văzut-o pusă în practică şi am contribuit şi eu la aceasta: Laşi o carte pe o bancă în parc, într-o cafenea, etc şi aceasta va ajunge la cineva care în locul său va lăsa altă carte sau chiar pe aceea, după lecturare şi poate, la un moment dat, cartea se va reîntoarce la posesorul iniţial. Ideea mi se pare fantastica, de aceea am pus-o si eu in practica.
Din păcate, cartea este plină de stereotipuri şi clişee dintre cele mai simpliste şi utilizate peste măsură. Ideea de bază a romanului era superbă… dar ceva s-a întâmpla pe drum şi totul a luat o întorsătură ciudată. Se întâmplă prea multe lucruri dar nimeni nu învăţa nimic. Găsim şi câteva mostre de rasism împachetate sub formă de glume care nu îşi ating ţinta. Nu vedem cu se crează legăturile umane, nu simţit personajele dezvoltându-se sau îndeplinindu-şi visuri ci doar idei, concepte care vor să te facă să crezi că personajele ajung undeva dar nu se ştie, concret, unde.
Finalul lasă loc de interpretări şi pe cititor să-şi lase imaginaţia să-l poarte atât de departe pe cât îi este posibil. Mi-a plăcut, enorm, faptul că, deşi este o carte scurtă, comprima în sine o idee pe care mulţi nu o înţeleg sau o ignoră: Orice lucru care te obsedează, care te ţine închis şi nu-ţi permite să dai piept cu viaţa reală sau cu lumea, este distructiv şi toxic. Până la urmă, cărţile pot fi toxice şi ele dacă trăieşti doar în spaţiul lor, fără să te bucuri şi de viaţa ta sau să încerci experienţe care te pot educa şi îţi pot deschide noi uşi. Deşi dusă la extrem, toxicitatea obsesiei, de orice fel, îţi poate dăuna, afectându-ţi viaţa, relaţia cu ceilalţi şi chiar sănătatea.
  • Autor: Christine Feret-Fleury
  • Editura: Nemira
  • Anul apariţiei: 2017
  • Tip coperta: Broşata
  • Număr pagini: 128 pagini

Partajează asta:

Wrap Up

Fata care citea în metrou de Christine Feret-Fleury

  • 7/10
    Actiune
  • 8/10
    Suspans
  • 7/10
    Psihologie
  • 6/10
    Intriga
  • 6/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Simplitatea
  • Subiectul cartii
  • Abordarea asupra toxicitatii obsesiei

Mi-au displăcut

  • Peronajele fade
  • Lipsa actiunii
  • Clisee si stereotipuri
  • Povestea nedezvoltata
  • Ignorarea personajelor

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.