În umbra pașilor tăi de Vitali Cipileaga

„În umbra pașilor tăi” de Vitali Cipileaga este cea de-a doua carte publicată de autor, dupa „De vorbă cu Emma„. De data aceasta, chiar păstrând ideea de bază cu care a plecat la drum, Cipileaga reuşeşte să compună o poveste, cu toate citatele clișeice pe care le reciclează şi în această carte, ce devine interesantă şi chiar te captivează, în unele momente.

„Toamna trecută m-am acoperit și eu cu frunze. Mă gândeam la cei din jur, cum văd ei lumea fără mine? Oare dacă voi sta mai mult, își va da seama cineva că lipsesc? Dacă frunzele ar fi avut voce, ar fi căzut într-o criză profundă de râs la auzul gândurilor mele.”

În centru povesti este Theo, sau Theodor, care apare sub forma bărbatului cu inima zdrobită în urma pierderii Paulei, femeia iubită, într-un accident de maşină. Suferinţa şi dorul pe care îl simţim în urma pierderii oamenilor iubiţi în acest fel, moartea de orice fel, lasă goluri adânci şi mult mai profunde. Vorbim de o cu totul altfel de pierdere în urma căreia te metamorfozezi. Aşadar, romanul începe cu ceea ce se poate numi un cult al doliului în care, chiar şi după doi ani de la moartea Paulei, Theo încă merge săptămânal la mormântul fetei şi are grijă de mama ei, Mara, ca şi cum ar vrea să-şi răscumpere o datorie nemenţionată în vreun catastif.

   „Fericirea e o alegere. Nefericirea, în cele mai multe cazuri, nu.”

Dar, cum viaţa nu ţine cont de sentimentele noastre şi se dezvolta continuu, Laura apare în viaţa lui Theo ca o gură proaspătă de aer menită să-i redea pofta de viaţă şi să-l asigure că, în ciuda celor întâmplate, încă are dreptul la fericire. De aici pasajele devin imprevizibile şi continuă un şir destul de tipic pentru dramele romantice autohtone. Desigur citatele reciclate apar şi aici cu nemiluita şi, uneori, trebuie să te opreşti din lectură pentru a te întreba dacă ai citit bine şi dacă autorul chiar a folosit un paragraf sau altul. Apoi, în viaţa sa apare Carla, timida şi plină de un vibe pozitiv dar cu ceva probleme medicale. Ambele femei, deşi nestatornice, ajuta la dezvoltarea personajului masculin şi, într-un fel sau altul, au un impact asupra viitorului acestuia.

„Adormiră îmbrățișați și Theo așeză pe pernă un ultim gând – viața e plină de imprevizibil și mereu e loc de surprize plăcute.”

Nu mă pot abţine să nu observ o înclinaţie a autorului spre disecarea şi înţelegerea sufletului feminin, reuşind, cumva, să construiască personaje diverse, variate şi diferite unele de altele dar când vine vorba de personajul principal masculin acesta îşi pierde îndemânarea, devine stângaci, nesigur şi puţin cam forţat. Aşadar, Theo devine din personajul melancolic, depresiv şi îndurerat, iubitul îndrăgostit care se lansează într-o rafală de epitete şi citate care par cel puţin forţate doar ca să devină mitocan fără sens în momente în care poate fi orice numai asta nu.

„Mă doare uneori discriminarea și antipatia oamenilor, dar îi accept pe toți. Nu e vina lor că poartă virusul nefericirii în sânge.”

Dialogurile dintre personaje par forţate, ca şi cum nimic nu este natural şi totul este regizat doar de dragul de a avea conversaţii. Dacă citeşti acele dialoguri cu voce tare îţi este imposibil să te imaginezi pe tine sau pe altcineva spunând lucrurile într-un fel sau altul ori deschizând subiecte în maniera folosită de autor. Cursivitatea acestora este pierdută pe drum şi pare să nu-şi găsească în vreun fel calea spre normal.

„Încearcă să simți fericirea unei păsări atunci când este eliberată din colivie. Încearcă să trăiești viața unui fluture, știind că ea durează numai o zi.”

Romanul, mult mai bun decât precedentul, cu toate lipsurile sale reuşeşte să aducă în prim plan sentimente pe care le-am trăit cu toţii, într-un fel sau altul. Pierderea unei persoane iubite, indiferent dacă moartea a survenit natural sau în urma unei boli sau a unui accident, te marchează şi te metamorfozează. Găsim tot felul de sentimente aici de la durere, suferinţa, dezamăgire, vinovăţie, depresie, iubire, speranţa, dorinţa, nesiguranța, scepticismul, neîncrederea, gelozie, milă, etc. De asemenea, pune în vedere problemele multora dintre cuplurile moderne cum ar fi lipsa comunicării, nesiguranţa, dorinţa constantă de a fi asiguraţi că suntem iubiţi, nevoia de a proteja efectiv sau de a elibera când lucrurile devin prea grele.

„Mereu vrem prea mult, mereu ni se pare că ceea ce avem este prea banal. Oamenii nu se pot bucura de prezent, într-un mod firesc și sigur. Ei au așteptări prea mari de la viitor sau se afundă în mocirlele trecutului. Prezentul este un adevăr și o lecție și trebuie să fim fericiți pentru asta.”

Misterele create în jurul personajelor sunt imaginare, nu exista, sunt forate şi dau impresia că o persoană este ceea ce nu este doar pentru că au secrete. Cu toţii avem. Amalgamul de citate este prezent şi aici şi unele dintre ele, cele folosite în dialoguri, te fac să te întrebi de ce este lăsată naturaleţea pe banca de rezerve în favoarea unor citate pe care toţi le ştim şi de care suntem sătui. Cartea este, cu siguranţă, scrisă strict pentru publicul Facebook, exact cazul primei cărţi a autorului, fără să vrea să iasă în evidenţă că o nouă tipologie de roman modern şi urmând reţeta clasică a publicităţii excesive de dragul atingerii unui target deja format.

„Dacă am accepta intimitatea omului de lângă noi, „goliciunea” lui spirituală, dezbrăcată de mii de concepții netrebuincioase, am descoperi o persoană mult mai sensibilă și mai naturală. Ar apărea în fața noastră în forma ei firească, fără retușuri și secrete mușamalizate prin ungherele sufletului.”

Stilul autorului rămâne stângaci, forţat, deşi ideea poveştii este incredibil de puternică şi putea fi valorificata la adevărata să valoare. Sunt sigură că mult mai mult cititori ar fi preferat un stil mult mai cursiv al scrierii, o naturaleţe a personajelor şi o dinamică a poveştii care să te prindă şi să nu-ţi mai dea drumul până la final. Secretele şi misterele banale folosite ca scuze de majoritatea personajelor pentru a atrage nu au vreo bază cu adevărat interesantă, lucru ce se poate observa în repercusiunile finale şi deciziile celorlalte personaje care îşi pierd interesul.

• Autor: Vitali Cipileaga
• Editura: Bestseller
• Anul apariţiei: 2016
• Tip coperta: Broşata
• Număr pagini: 250