„Încă o săgeată răzleaţă a lui Cupidon” de Becky Albertalli face parte din „Universul Simon„.  Aceasta este una dintre acele cărţi YA care te prinde în mrejele sale şi care nu îţi mai dă drumul. Pur şi simplu o încântare pentru fiecare persoană care s-a simţit, măcar o dată în viaţă, că nefăcând parte din ceva concret sau rămânând în urma tuturor. „Dar poate că mereu țin în mine fărâme de tristețe care așteaptă să iasă la suprafață. Poate că așa li se întâmplă tuturor oamenilor.” Am o multitudine de motive să iubesc această carte dar voi lua totul pas cu pas pentru că eu chiar cred că mai mulţi oameni ar trebui să o citească care îţi înmoaie inima. În primul rând, îmi place, enorm, grijă autorului faţă de fiecare personaj al său, modul în care crează evenimentele potrivite pentru fiecare în parte fără să forţeze nimic şi fără să lase multe la voia întâmplării. Apoi, faptul că Molly poate discuta cu mamele sale în felul în care o face şi că ele sunt capabile să gestioneze situaţii de orice natură mi se pare că vine ca o noutate în cărţile YA. Cumva, părinţii par absenţi sau pur şi…

„Love&Gelato. Vacanță la Florența” de Jenna Evans Welch este o carte YA romantică şi contemporană care îţi dă o stare de bine şi fericire. „Știi, oamenii vin în Italia dintr-o mulțime de motive, dar atunci când rămân, o fac pentru două lucruri: Love & Gelato.” În prima instanţă, povestea se narează la persoana întâi, cu excepţia momentului în care mama Linei îşi spune ultima dorinţă. Odată cu mutarea la Florenţa, Lina descoperă jurnalul mamei sale, Hadley, din perioada în care aceasta fusese în Italia. De aici, naraţiunea devine o paralelă între prezentul Linei şi jurnalul mamei sale din trecut cu toate însemnările acesteia. Datorită paralelei dintre jurnalul lui Hadley şi prezentul Linei, ambele descriind frumuseţea Florenţei, simţi că citeşti două poveşti într-una. De asemenea, menţionările legate de oraş sunt atât de vivide şi cât se poate de armonios legate cu cele două poveşti încât eşti transpus, cu totul, în acea parte a Italiei. „Răpirea Sabinelor” era făcută din marmură albă, cu cele trei siluete îmbinându-se într-o coloană înaltă. Am înconjurat-o agale. Nimeni nu se arăta fericit, însă erau conectați și în mod cert se completau unul pe celălalt. Giambologna nu se ținuse de poante. Cartea poate fi uşor predictibila dacă…

„Movila Miresii” de Maria Dumitraşcu a venit ca o surpriză fantastică din partea autoarei căreia îi mulţumesc pentru faptul că mi-a dat posibilitatea de a lectura un nou roman după ce, la începutul anului, citisem prima sa carte, „Trec anii şi tu nu mai vii„. La fel cum s-a întâmplat şi cu primul roman al Mariei pe care l-am citit, nu am avut mari aşteptări, nu am vrut să ştiu prea multe detalii despre roman înainte de lecturarea efectivă şi am avut anumite reticenţe, nefiind un fan al multor autori romani contemporani. În general nu prea citesc detalii despre cărţile pe care aleg să le citesc ci aştept să fiu surprinsă, pozitiv sau negativ. Şi am fost surprinsă din nou de Maria şi modul sau liniştit în care te ia de mână şi efectiv îţi face cunoştinţă cu personajele sale. În acelaşi timp înţelegi cu câtă iubire îşi prezintă personajele şi din felul în care le prevesteşte soarta. Aici, să fiu sinceră, faptul că nu am ştiut mai nimic despre soarta a trei personaje foarte importante, autoarea lăsând la îndemâna cititorului soarta acestora, a fost singurul lucru care nu mi-a plăcut la carte. Cumva, mi se pare că autoarea încă…

După o absenţă, mai mult sau mai puţin motivată, în care am putut citi mai mult am decis să revin în prima zi de iarnă cu o recenzie a unei cărţi în ton cu perioada. „O zi de decembrie” de Josie Silver a fost prima carte, după o perioadă îndelungată, pe care am citit-o în engleză. Mi s-a părut că voi savura mai mult povestea, care se petrece în Londra, citind-o în limba în care a fost scrisă în oraşul în care se petrece acţiunea. “You tread lightly through life, but you leave deep footprints that are hard for other people to fill.” Este imposibil să nu realizezi, încă de la primele pagini, că autoarea, Josie Silver, pune accent pe inocența credinţei în dragostea la prima vedere şi toată povestea este construită în jurul acestui concept, pe care eu îl consider mai mult publicitar, întâlnit în cărţi şi filme. Dar mai mult decât atât, autoarea pune în evidenţă diferenţele dintre oameni, străinii deveniţi prieteni şi prietenii deveniţi străini, diferenţele dintre caracterele umane, căile pe care alegem să mergem şi care ne apropie sau ne înstrăinează, ce punem mai presus de ce sau pe cine, unde vrem să se încheie călătoriile…

„Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose a fost prima carte în format audio pe care am „lecturat-o”. Experienţa mi s-a părut interesantă chiar dacă această carte este una dintre multele cărţi populare pe Facebook care nu m-a impresionat prea tare. Ideea principală a cărţii, prezentarea etapelor vieţii unei femei povestita prin prisma a trei generații. În ultimii ani am asistat la o masivă campanie de oferire a puterii femeilor, în general. Într-un fel, această carte se foloseşte de femei cu scopul de a denigra bărbaţii. Descoperim incursiunea unei femei în viaţă, creşterea şi educarea unde prezenta masculină este absenţa sau foarte puţin prezenta. În acelaşi timp, se simte prezenţa unor resentimente faţă de partea masculină încă de la primele pagini şi faptul că personajele principale sunt femei pare să le ofere un fel de putere absolută asupra a orice. „Mi-a spus mama într-o dimineaţă: „Tu ai nevoie de un bărbat răbdător, care să te iubească cu adevărat. Evită oamenii fără un ţel în viaţă, evita bărbaţii care promit prea multe deşi faptele lor lăsa de dorit. Tu poţi şi vei face totul singură, iar asta sperie pe oricine. Doar bărbatul potrivit va rămâne, te va susţine şi îţi va dărui…

„În umbra pașilor tăi” de Vitali Cipileaga este cea de-a doua carte publicată de autor, dupa „De vorbă cu Emma„. De data aceasta, chiar păstrând ideea de bază cu care a plecat la drum, Cipileaga reuşeşte să compună o poveste, cu toate citatele clișeice pe care le reciclează şi în această carte, ce devine interesantă şi chiar te captivează, în unele momente. „Toamna trecută m-am acoperit și eu cu frunze. Mă gândeam la cei din jur, cum văd ei lumea fără mine? Oare dacă voi sta mai mult, își va da seama cineva că lipsesc? Dacă frunzele ar fi avut voce, ar fi căzut într-o criză profundă de râs la auzul gândurilor mele.” În centru povesti este Theo, sau Theodor, care apare sub forma bărbatului cu inima zdrobită în urma pierderii Paulei, femeia iubită, într-un accident de maşină. Suferinţa şi dorul pe care îl simţim în urma pierderii oamenilor iubiţi în acest fel, moartea de orice fel, lasă goluri adânci şi mult mai profunde. Vorbim de o cu totul altfel de pierdere în urma căreia te metamorfozezi. Aşadar, romanul începe cu ceea ce se poate numi un cult al doliului în care, chiar şi după doi ani de la moartea…

„Blestemul Tăcerii” de Zanuka Lisandros ( pseudonim al autoarei Ioana Dumitrachescu) urmează a fi trimisă spre tipar şi să apară spre vânzare în luma aprilie. Până atunci, autoarea distribuie în mod gratuit, oricui este interesat, pdf-ul cărţii spre lecturare. Eu am lecturat cartea săptămâna trecută şi am decis să scriu această recenzie ca o impresie generală asupra cărţii şi modului de publicare. În primul rând aş dori să îi mulţumesc Ioanei pentru efortul şi pentru pasiunea pe care le-a pus atât în scrierea cât şi în promovarea cărţii. Am înţeles că unele greşeli gramaticale vor fi remediate înaintea tipăririi volumului aşa că nu menţionez aceste aspecte deoarece nu mi se par nereparabile, în special fiind semnalate şi luate la cunoştinţă. În primul rând subiectul cărţii mi s-a părut interesat, ezoterism şi elementele supranaturale care se petrec în mijlocul unui Bucureşti ce ni se afişează ca o zonă mistică. Cumva, ideea cărţii mi-a amintit de un alt autor roman, Sergiu Someşan, ale cărui cărţi sunt pline de magie, supranatural, iubire şi tot felul de creaturi magice. Din păcate, însă, acţiunea, construcţia personajelor, limbajul, motivaţia şi logica acţiunii au făcut, cumva, ca subiectul să se piardă. Cartea te intrigă şi te face să…

„Anna şi sărutul franţuzesc” de Stephanie Perkins este cea de-a doua carte a autoarei, după „Lola și băiatul de treabă din vecini” pe care o lecturez iar stilul lui Perkins rămâne acelaşi, ceea ce în cazul său este un lucru incredibil. Autoarea are un stil aparte, nu găseşti nimic siropos, totul fiind amuzant, plin de viaţă, apropiat de realitate şi cu un fir narativ cursiv în care nu te pierzi. „Singurul cuvânt francez pe care-l cunosc este oui, ceea ce înseamnă da și doar recent am aflat că este scris o-u-i și nu e-e.” Ceea ce păstrează autoarea şi mă cucereşte cu fiecare nouă carte, este grija faţă de personaje, modul în care le crează în situaţii cheie şi le modelează ajutându-le să se descopere, să crească, să devină mai buni şi să descopere lumea cu tot ceea ce înseamnă aceasta. Fiind o carte pentru adolescenţi, poate nu ţi s-ar părea demnă de atenţie dar cartea poate fi citită de oricine şi nu te va lăsa rece. Până la urmă fiecare volum al lui Parkins se dovedeşte a fi un fel de bildungsroman în care personajele trec de la adolescenţii plini de prea multe sentimente, trăiri şi nevoi până la adulţii…

„Tentaţii” de Corina Ozon nu este primul volum al autoarei pe care îl citesc. Seria „Amanţii” este o serie pe care am început să o lecturez odată cu apariţia, având oportunitatea de a fi unul dintre speakerii evenimentului de lansare de la Craiova. Aşadar, stilul de scriere al Corinei îmi era destul de cunoscut însă a reuşit să mă surprindă, din nou, cu această carte. „Privea oamenii care treceau în toate sensurile, femei şi bărbaţi, care poate nu se vor mai intersecta vreodată. Fiecare clipă are unicitatea ei, dar e greu să realizezi asta într-o viaţă grăbită.” În primul rând, această carte nu este o (alta) poveste de dragoste cu el şi ea fericiţi până la adânci bătrâneţi în care, după câteva greutăţi, protagoniştii se căsătoresc şi trăiesc în pace şi armonie. Cartea este mult mai profundă de atât, dacă ne uităm la poveste în ansamblul său şi nu la fiecare cuvânt în parte. Chiar personajul principal este de o complexitate fantastică ceea ce ne spune multe despre felul în care autoarea înţelege şi diseca sufletul omului şi, mai ales, al femeii. „Sunt femei care ştiu să îşi folosească frumuseţea ca pe o armă, să negocieze cu ea şi să…

„Diana cu vanilie„ de Diana Sorescu mi-a picat în mâini acum ceva ani, după trecerea în neființă și mult prea devreme a autoarei. Aveam schița făcută imediat după lecturarea cărții însă o public abia acum pentru că simt că acum i-a venit vremea. Volumul este structurat în patru părți: 1. Începuturi. 2. Oameni. 3. Nebuloase. 4. Poezii. Cartea mi-a fost recomandată, des, de persoane cu care nu mai sunt în contact acum. Îmi spuneau că mi s-ar potrivi pentru că și eu am un tip de scriere asemănător și că mi-ar plăcea. Și sunt momentele acelea în care ești tânăr și nesigur și nu vrei să superi pe nimeni și spui că o vei citi. Nici nu vrei să pleci la drum cu vreo idee creaţă, dar în același timp știi că e o carte publicată post-mortem și iar nu vrei să cazi în vreo dramă. Şi mă joc cu adevăruri, le împletesc cu fabulaţie, presar puţînă ironie, pudrez cu imaginaţie şi le dau Share. Și m-am regăsit în unele dintre scrierile Dianei, cu toate îndoielile mele și temerile precedente. Diana nu scrie pentru minte. Diana nu scrie capodopere menite să te ajute să ajungi primul om în x sau y domeniu….