Nu știu din ce motiv am amânat lecturarea acestei cărți. Cel mai probabil, din teamă de a nu primi prea multe. Să fii copleșit când ești prea plin de întrebări ar putea să te dea și mai tare peste cap. Îl știu pe autor și îi mulțumesc pentru acest dar de care sunt mândră și pentru care mă înclin! Am devorat cartea, mi-a plăcut şi m-a copleşit exact atât cât mă aşteptam, dar nu atât de frumos şi cu o putere de alinare fantastică. Ştiam profunzimea autorului din textele postate pe blogul sau, de aceea mă simţeam prea sensibilă, vulnerabilă şi uşor de sfărâmat, motiv pentru care am amânat lecturarea cărţii, deşi primită înainte de sesiunea din vara, am lecturata înainte de sesiunea din iarnă.
„Zale” nu a fost cartea care să mă doară, aşa cum credeam că mă va durea. Nu pentru că ar fi vreun gând aiurea, ci pentru că mă aşteptam la profunzime, la iubire la romantism şi acestea îmi lipseau din viaţa la momentul lecturării. Aşa am reînvăţat faptul că există mai multe tipuri de iubiri şi eu rămân, în ciuda rănilor, o romantică incurabilă căreia Adrian i-a dat, din nou, aripi spre a-şi găsi iubirea şi încrederea în sine.
Cartea a luat naştere în toamna anului 2014, după nopţi nedormite, gânduri, sentimente, trăiri şi coli pe care penelul a trecut cu atât de multă dăruire, pasiune şi frumos încât nu are cum să nu îţi placă şi să nu îţi pătrundă până în străfundurile inimii. Tot autorul mi-a redeschis apetitul pentru poezie, chiar şi poezia în vers alb a devenit o pasiune fantomatică ce mă sfredeleşte cu privirea spre a mă îndruma la lectura. Înlătură obsesivitatea pentru firul de aţă fragil care menţine viaţa şi îi dă o frumuseţe aparte, compunând coliere sau brăţări din zale, o metaforă delicată cu privire la întâmplările, iubirile, frumosul, învăţăturile, lecţiile, oamenii şi sentimentele care compun omul. Până la urma astea ne fac oamenii care suntem şi nu ceea ce afişam, ca un costum, în faţa auditoriului compus din alţi actori pe scena vieţii pe lângă care trecem zi de zi.
Spre ruşinea mea, sau nu, a fost prima carte în care am subliniat paragrafe întregi, sintagme, metafore şi gânduri. Am luat un cuvânt de aici, un altul de acolo, o sintagma de pe următoarea pagina. Urmează să le scot pe toate dar, aruncând un ochi la cele subliniate, mi-am dat seama că şi acestea compun o poveste, un alt amalgam de sentimente pe care le credem venite la pachet cu iubirea, ceea ce este complet fals. Sentimentele care vin „la pachet” cu iubirea, aşa cum ne minţim noi, se întâmplă să vină, de fapt, la pachet cu oamenii, trecutul lor sau al nostru şi ne distruge fărâmă de fericire.
Zale
Şi revin, cu această ocazie, la îndemnul meu, frecvent: Citiţi autori romani, citiţi, în general, oamenii care scriu, din suflet şi cu sufletul, pentru voi. O fac din naivitatea unui suflet care vrea să înfrumuseţeze o lume care uită, adesea, să mai zâmbească, să iubească, să fie atentă şi să întindă o mână. Iubiţi oamenii care rup părţi din sufletele lor şi vi le pun pe tavă, ca o spovedanie tăcută a realului pregnant care le înfrumuseţează mintea şi suflete într-o lume care îi blamează şi pe care, cu o încăpăţânare adorabilă, continua să o iubească!
„Să fii bine, Îngerașule!” e sintagma incipitului cărţii, pe care eu am văzut-o abia după ce am terminat de citit volumul şi bine am făcut. Dacă o citeam înainte, din cauza complexelor care mă marginalizează, din propria iniţiativa, nu aş fi simţit că îmi aparţine acest volum, deşi am o dedicaţie atât de plăcută pe care Adrian mi-aş scris-o cu sufletul. Acum simt, mai mult ca niciodată, că am fost şi eu muza necunoscută, acel autor care are nevoie să viseze în continuare, pentru autorul de la poalele Tâmpei, oraşul care îmi este atât de drag şi în care hoinăresc, de ceva ani, cu inima împăcată.
No Comments