Love of reading month

3 februarie 2016

Love of reading month: Sunt o devoratoare de cărţi, am spus-o şi o voi repeta la nesfârşit. Ideea mea de zi liberă implica o carte bună, o zi ploioasă şi o cană mare de ciocolată caldă sau ceai. Ni se întâmplă uneori să dorim ca, măcar pentru câteva clipe, să dispărem. Ne-ar fi util să ne facem nevăzuţi, să fim singuri noi cu sufletul şi mintea noastră. Ne dorim ca pentru o clipă să ne eliberăm de stresul cotidian, de locul de muncă sau de şcoală, de responsabilităţi şi probleme. Aşa că închidem ochii, simţim cum sufletul ne părăseşte trupul pentru a călători, pentru a căuta un loc sigur în care să viseze. Apoi, brusc, ne revenim în simţiri, ne trezim că din transă şi nu realizăm ce se întâmplă. Durează câteva minute însă într-un final ne dăm seama că realitatea ne trage înapoi, nu ne permite nici o pauză, nici un moment de respiro.

Luna aceasta, aşa cum ştim cu toţii, se promovează iubirea prin două sărbători, deja cunoscute, de la care nu ne abatem niciodată, fie că este sărbătoare împrumutată sau autohtonă. În această luna, m-am hotărât să iubesc cărţile, mai mult decât în orice altă lună, de parcă asta ar fi posibil având în vedere că iubesc lectura. Dar, după o sesiune stresantă, mi-am propus să fac o listă mică de cărţi pe care vreau să le citesc în luna februarie.

Aşadar, mi-am propus să citesc ceva tematic şi am ales:

 
Sorb încet din ceaşca de ceai ca dintr-o licoare magică ce îmi permite să rămân pe tărâmuri de vis şi continui să citesc, o pagină, zece, o sută. Acţiune, dramă, lacrimi, hohote de râs, speranţe, mister, întrebări, aşteptări. Câte sentimente ne încearcă în momentul lecturării unei cărţi? Câte noi informaţii aflăm, câte vise realizăm doar citind o nouă carte? Învăţam mai mult, îmbunătăţim capacitate de a înţelege, observam detalii poate insignifiante până atunci dar care acum căpăta sens, un sens aparte pentru existenţa noastră.
 
Citeşte, îndeamnă la lectură, sprijină omul care scrie, omul care doreşte să împărtăşească cu tine bucuria unui Univers departe de cel în care trăim zilnic! Nu te lăsa controlat de cei care nu înţeleg ce înseamnă cultura într-un stat fără cultură! Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi precum îngerii şi forţa de a se înălţa la cer.
 
Voi ce v-aţi propus să lecturaţi în luna februarie? Sunt foarte curioasă cu privire la listele voastre de lecturi.

Partajează asta:

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.