Ritmuri interioare de Rebecca Miller

18 ianuarie 2016

Ritmuri interioare” de Rebecca Miller spune şapte povesti semnificând şapte moduri diferite de a percepe viaţa, aparţinând unor personaje deopotrivă normale şi exemplare, care încearcă să-şi înţeleagă propria feminitate. Şapte femei puternice care îşi dezvăluie slăbiciunile menţinute secrete şi cu care se luptă, de o viaţă, pentru a nu fi subjugate.

Greta este o editoare de cărţi de bucate care cunoaşte succesul lucrând la volumul unui scriitor pe val şi care se găseşte, surprinzător în primul rând pentru ea, pe punctul de a-şi părăsi soţul fără să ştie prea bine de ce. Delia este o femeie cu trei copii, care fuge de violenţă conjugală într-o încercare de a-şi reface viaţa. Louisa este o pictoriţă care pare să fie incapabilă de a-şi gestiona relaţiile şi face aceleaşi greşeli, sperând să obţină rezultate diferite. Paula este o tânără care asista îngrozită la un accident de circulaţie. Nancy este o fetiţă, în lumea căreia fanteziile şi realitatea se întrepătrund.

Incertitudini personale şi profesionale, familie, infidelitate, angoasă, trauma, bucurie, frică. Fiecare poveste îşi urmăreşte personajul cu un ochi atent, îi explorează complexitatea psihologică, suişurile şi coborâşurile. Femeile din povestiri, fie ele tinere, în floarea vârstei sau bine trecute prin viaţă, au că trăsătura comună un ritm interior propriu, un fel dinamic în sensibilitatea cu care percep lumea şi în încercarea de a o adapta coordonatelor personale.

Este genul acela de carte care te prinde la drum lung. Eu am citit-o în tren, în drum spre Bucureşti. Este o carte care se citeşte repede, care naşte întrebări şi diseca psihicul uman, specific femeilor în diferite stadii ale vieţii, cât şi motivele pentru care nu reuşesc să îşi depăşească angoasele. Personajele acestei cărţi, şapte la număr, au vârste cuprinse între nouă şi patruzeci şi unu de ani şi provin din diferite pături sociale, cu visuri diferite şi educaţii diferite.

Nu e o carte care se vrea o capodoperă, cred că a fost mai mult nevoia autoarei de a ieşi din umbra unui tată şi a unui soţ, ambii celebri, de a-şi pune în ordine viaţa, tumultoasă în tinereţe, de a diseca firile femeilor şi a-şi exprima sentimentele cât mai uşor, prin împărţirea întregului în şapte. Îmi place să le privesc ca şi cum aş privi zilele săptămânii, cel puţin acolo m-a dus cu gândul cifra şapte şi la faptul că e important să decidem azi, pentru mâine sau ce alegem pentru că putem să ne pierdem idealul pe drum şi să ne complăcem în vieţi care nu ne împlinesc. De aceea personajele sunt expuse în diferite cadre şi diferite vârste, pentru a şti ce putem schimba la noi pentru a ajunge la îndeplinirea visurilor.

  • Autor: Rebecca Miller
  • Anul aparitiei: 2009
  • Colectia: Fiction Connection
  • Editura: Trei
  • Tip coperta: Brosata
  • Numar pagini: 184

Partajează asta:

Wrap Up

Ritmuri interioare

  • 8/10
    Actiune
  • 7/10
    Suspans
  • 9/10
    Psihologie
  • 7/10
    Intriga
  • 8/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Abordarea
  • Personajele
  • Varietatea

Mi-au displăcut

  • Povestile se termina brusc
  • Tonul simplist
  • Intriga slabuta
  • Suspansul absent, in majoritatea timpului

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.