„Identitatea„, a doua carte scrisă de Milan Kundera în limba franceză, este un roman sută la sută „franţuzesc”, cu personaje, locuri şi mentalităţi din patria adoptivă a autorului. Se simte maturitatea autorului şi dorinţa sa de a diseca spiritul uman până la posibilitatea de a-l urmări cum se dezvoltă, independent de el. Spre sfârşitul romanului, mi s-a părut că autorul s-a detaşat cu totul de personajele sale şi le-a dat voinţa proprie, fără a le scăpa din ochi şi a le salva, spre final.
Romanul este o poveste „simplă” care are în centrul ei un cuplu aflat în prag de disoluţie dar, cu luciditatea să dintotdeauna, dincolo de tribulaţiile eroilor ce încearcă să reînvie o dragoste pierdută, Kundera pune în joc raul profund care macină societatea modernă şi care e omniprezent în filigran. El aşază o lumină crudă asupra lumii noastre, o lume în care bărbaţii îşi pierd din ce în ce mai mult autoritatea, în care femeile îşi dispută mereu întâietatea cu bărbaţii adoptându-le duritatea, în care familia, prietenia, iubirea au devenit o vorbă goală. O lume, mai ales, în care oamenii îşi pierd aproapele şi ajung să nu se mai regăsească pe ei înşişi.
„Secolul nostru ne-a facut sa intelegem un lucru capital: omul nu este capabil sa schimbe lumea si nu o va schimba niciodata. Este concluzia fundamentala a experientei mele de revolutionar. Concluzie pe care, de altfel, au acceptat-o cu totii, tacit. dar mai exista o concluzie, care merge si mai departe. este o concluzie teologica si ea proclama: omul nu are dreptul sa schimbe ceea ce a creat Dumnezeu. Aceasta interdictie trebuie respectata pana la capat”.
Nu e o carte lungă, nici măcar nu ai timp să te plictiseşti, dacă nu eşti un om pasionat de urmărirea psihicului uman. Este o carte conflictuală, o carte în care personajele îşi pierd identitatea şi joacă un joc, periculos, prin care se doreşte alungarea a incertitudinilor care există în cele două personaje principale, incertitudini care se negau în incipitul romanului. Nu înţelegem clar motivul care îi duce pe protagonişti la despărţire, într-un anumit punct. Detaliile care se îmbină şi se ciocnesc permanent, te „ajută” să pierzi din vedere esenţialul, sau ceea ce credeai tu că este motivul unei despărţiri neanticipata.
Am înţeles, cred eu, esenţa romanului. Identitatea unui om e dată de apartenenţa acestuia la un cuplu, la o poveste de iubire. Avem nevoie de acea jumătate la care visam toţi pentru a ne completa identitatea. Sexualitatea, fără a deveni pornografie, e şi ea prezenţa prin pierderea încrederii în frumuseţea sa a părţii feminine a cuplului. Deşi încearcă să îi alunge aceasta temere, bărbatul se adânceşte, singur, în propriile nelinişti şi îşi bănuieşte iubita de infidelitate deşi el este cel care o antrenează în acest joc distructiv.
Finalul este brusc, că din topor, ambiguu şi da senzaţia cititorului că autorul încerca să scape cât mai repede de acest roman care îl vlăguieşte. Se termină într-un mod ireal, neverosimil şi plin de întrebări ale căror răspunsuri nu le poţi identifica sau anticipa pe parcursul romanului. E pur şi simplu atât, ca şi cum toată inspiraţia s-a topit de-a lungul cărţii şi finalul a trebuit finalizat de cineva care nu l-a citit înainte.
„Ne putem reprosa un gest, un cuvant rostit; nu si un sentiment, pentru ca pur si simplu nu avem asupra lui nici o putere.”
„Identitatea” este, la urma urmei, o carte a reconcilierii, a resemnării şi a împăcării cu sine, cu atât mai mult importantă ţinând cont că în acest caz sinele nu este reprezentat de o singură persoană. Un întreg se compune din doi, un el şi o ea care formează o perfecţiune, o completare a personalităţilor fragile a ambilor parteneri.
- Autor: Milan Kundera
- Anul aparitiei: 2005
- Editura: Humanitas
- Colectia: Seria de autor Milan Kundera
- Tip coperta: Brosata
- Numar pagini: 152
No Comments