Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău de Friedrik Backman este un roman cu personaje reale și atât de palpabile încât mulți dintre noi ne putem regăși pentru că spune povestea complicității dintre bunici și nepoții lor, în acest caz povestea Elsei și a bunicii ei. Cartea te macină, te doboară și te ridică într-un ritm care te năucește. În special pentru aceia dintre noi crescuți de bunici și „salvați” continuu zi de zi datorită înțelepciunii pe care aceștia ne-au insuflat-o, cartea este dureroasă și extrem de profundă.
„Oamenii trebuie să își spună povești, Elsa. Altfel se sufocă.”
Elsa este o fetiță de 7, aproape 8, ani care locuiește în același bloc cu bunica ei nonconformistă. Cred că acesta este principalul motiv pentru care am cumpărat această carte, pentru că pur și simplu mi s-a părut că spune o parte a poveșțîi mele și a bunicilor mei. Motivația este extrem de subiectivă însă multe dintre întâmplările regăsite în carte au aplicabilitate în memoria multora dintre noi. Bunica și Elsa sunt două suflete bătrâne dar care își mențin tinerețea și pofta de viață. Elsa este extrem de inteligentă și sarcastică, pe alocuri cu tente de neobrazare, pentru vârstă sa, în timp ce bunica este nonconformistă, plină de imaginație, călită de războaie și experiențele întâlnite de-a lungul vieții, dar gata de orice pentru a o salva pe Elsa.
„Toate inimile s-au frânt și toate oglinzile s-au spart în ziua în care s-a născut Elsa. Catastrofele neverosimile stârnesc în oameni lucruri neverosimile – tristețe neverosimilă și curaj neverosimil.”
Deși cartea are nenumărate personaje cu care trebuie să ții pasul, capacitatea lui Backman de a le creiona, de a le descoase pe de-a-ntregul arătându-ne tot felul de fațete ale umanității cât și relațiile dintre acestea face romanul și mai savuros și captivant, în special dacă îți plac poveștile complexe. De asemenea, multitudinea de subiecte pe care povestea se bazează, o face tipul de carte potrivită pentru nevoile multor cititori, dar și o bogată și palpabilă istorisire modernă care ridică semnale de alarmă și caută soluții. Pur și simplu nu poți să nu găseşti un subiect cu care să relaționezi. Avem relaţia copil-părinte, divorţ şi noi relații de iubire, o nouă căsnicie după divorț, iubiri naive, iubiri care au fost trăite cât și iubiri pierdute sau neîmpărtășite, căsnicii sănătoase şi violenţă conjugală, copii normali şi copii „speciali„, durerea cauzată de pierderea unei persoane iubite, complicitatea dintre bunici și nepoți, alcoolismul, iubirea faţă de animăluțe, bullyingul din școli și cel online, tulburările obsesiv-compulsive, alegerile făcute în viaţă şi consecinţele lor, judecata socială și efectele sale, sentimentele contradictorii ale copilului în așteptarea unui frate sau a unei surori, efectele lecturii în viața copiilor, importanţa prieteniei în viața fiecăruia dintre noi, importanţa poveștilor în creșterea copiilor, plecarea părinților în alte țări la muncă și „abandonarea” copiilor pentru un trăi mai bun cât și efectele războiului asupra individului.
„Fac tot ce pot. Clădesc cuvinte despre iertare pe ruinele cuvintelor despre luptă.”
Tărâmul-Aproape-Treaz este un tărâm de basm inventat de bunica în care nu există decât o singură regulă, aceea că nu există reguli. Existau doar îngerii mării, orși, regretanți, dragoni, umbre etc. Acesta avea șapte împărațîi, fiecare având propriile creaturi magice și existență. Miploris, care păstrează toată tristețea din lume și care înseamnă plâng Mirevas care înseamnă visez, Miamas care înseamnă iubesc, Miaudacas care înseamnă îndrăznesc, Mibatalos care înseamnă lupt și Mimovas care înseamnă dansez. Dușmanii Tărâmul-Aproape-Treaz, căci toate tărâmurile de basm trebuie să aibă și dușmani de temut, sunt umbrele care vor să ucidă imaginația.
„Orice copil de 7 ani are dreptul la supereroi. Și cu asta, basta! Și cine nu-i de acord e bătut în cap de-a binelea!” Așa zice bunica Elsei.
Romanul „Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău” nu este pentru toți ci este pentru fiecare în parte. Poate și nu poate fi citit în orice moment. Este scrisă simplu însă cititorul va fi pur și simplu asaltat de sentimente, emoții, trăiri și rememorări ale propriilor vieți. Cartea te doare, te mângâie, te întristează și te amuză. Vei zâmbi și vei plânge. Povestea este despre supraviețuire, cunoaștere, bunătate, diferențe, descoperiri, pierderi, durere și bunătate. Este despre salvarea sinelui și păstrarea memoriei celor care nu mai sunt. Este despre poveștile pe care le creăm pentru noi și pentru alții, pentru că uneori lumea reală nu este cea mai frumoasă sau cea mai plăcută. Este despre supraviețuirea celor rămași în urma celor trecuți în neființă, despre universuri care ne întregesc și întâmplări care ne lasă cu jumătăți de inimi, de suflete, de vieți. Dar cel mai frumos vorbește despre veșnicie și cum fiecare om care nu mai este supraviețuiește prin ceea ce a lăsat în urma sa dar și în memoria celor prin viața cărora a trecut. E despre cei care ne veghează și ne țin în brațe pentru totdeauna, chiar dacă nu mai sunt lângă noi.
” Căci fără muzică nu există vise, iar fără vise nu există povești. Fără povești nu există curaj, iar fără curaj nimeni n-ar putea îndura tristețea. Iar fără muzică, povești, curaj și tristețe ar rămâne o singură împărăție în Tărâmul-Aproape-Treaz: Mibatalos. Dar Mibatalos nu poate exista singură, căci războinicii nu ar avea nimic pentru care să merite să lupte dacă nu mai există celelalte împărații.”
- Autor: Friedrik Backman
- Editura: Arthur
- Colecția: Musai
- Anul apariției: noiembrie 2017
- Tip coperta: Broșată
- Nr. pagini: 496 pagini
No Comments