„Încă o săgeată răzleaţă a lui Cupidon” de Becky Albertalli face parte din „Universul Simon„.  Aceasta este una dintre acele cărţi YA care te prinde în mrejele sale şi care nu îţi mai dă drumul. Pur şi simplu o încântare pentru fiecare persoană care s-a simţit, măcar o dată în viaţă, că nefăcând parte din ceva concret sau rămânând în urma tuturor. „Dar poate că mereu țin în mine fărâme de tristețe care așteaptă să iasă la suprafață. Poate că așa li se întâmplă tuturor oamenilor.” Am o multitudine de motive să iubesc această carte dar voi lua totul pas cu pas pentru că eu chiar cred că mai mulţi oameni ar trebui să o citească care îţi înmoaie inima. În primul rând, îmi place, enorm, grijă autorului faţă de fiecare personaj al său, modul în care crează evenimentele potrivite pentru fiecare în parte fără să forţeze nimic şi fără să lase multe la voia întâmplării. Apoi, faptul că Molly poate discuta cu mamele sale în felul în care o face şi că ele sunt capabile să gestioneze situaţii de orice natură mi se pare că vine ca o noutate în cărţile YA. Cumva, părinţii par absenţi sau pur şi…

„Cum să opreşti timpul” de Matt Haig este prima carte de ficţiune dedicată adulţilor pe care am citit-o de la acest autor. Am mai citit o carte de ficţiune de la acesta dar dedicată copiilor,”Un băiat numit Crăciun” care mi-a plăcut enorm. „Oamenii văd numai ce hotărăsc să vadă. Am învățat această lecție de 100 de ori, dar atunci mi s-a părut nouă.” Aşa cum am observat şi în alte cărţi ale lui Matt Haig, aceste dovedeşte o grijă fantastică pentru personajele sale, chiar şi în momentele cele mai grele din vieţile lor. Nu face rabat de la regulă nici în ceea ce-l priveşte pe Tom Hazard care, din cauza unei boli rare, trăieşte de câteva secole pe pământ. Cred că acest lucru m-a fascinat, iniţial. Simplul fapt că nu asistăm la povestea unui călător în timp sau a unui nemuritor mi s-a părut o abordare inedită, noua şi fascinantă. Din acest motiv, cumva, indiferent de turnura pe care o iau poveştile lui Haig, fiecare dintre noi se regăseşte, într-o măsură mai mare sau mai mică, în acestea. „Îmi dau seama că fac asta dintr-un motiv, de ce vreau să devin profesor de istorie. Trebuie să îmblânzesc trecutul. Asta înseamnă…

„Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury spune povestea lui Juliette care merge cu metroul din Paris în fiecare zi, la aceeaşi oră, spre locul de muncă. Aceasta este, mereu, curioasă cu privire la ce citesc cei din jur: doamna în vârstă, colecţionarul de ediţii rare, studentă la matematică sau fata care plânge întotdeauna la pagina 247. Toţi aceşti oameni pe care îi urmăreşte sunt părţi colorate din viaţa să monotonă. „Cea mai mică abatere, dacă acceptai, putea fi o aventură.” În primul rând, Juliette nu prea este scoasă în evidenţă. Nu este neapărat ştearsă, neinteresantă sau banală dar autorul a ales să pună mai mult accent pe oraşul Paris şi pe librărie, ignorând personajul principal cu desăvârşire. Lipsa accentului pus pe protagonista, alături de câteva descrieri care par, cumva, copiate din alte cărţi a căror acţiune se desfăşoară în Paris şi, desigur, melancolia tipică locului m-au derutat şi nu am înţeles dacă subiectul cărţii era menit să fie altul sau doar nu s-a ajuns la el. „Îmi plac cărțile, atâta tot. Ar fi putut să adauge: Oamenii nu-mi plac întotdeauna.” La prima vedere, Juliette are jobul ideal care îi permite să aibă şi suficient timp pentru lecturarea cărţilor…

„Toate acele locuri minunate” de Jennifer Niven este o carte atât de imprevizibilă precum şi subiectul sensibil pe care îl abordează, sănătatea emoţională. Theodore Finch este adolescentul lovit de viaţă care se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. La polul opus o avem pe Violet Markey care trăieşte cu gândul la viitor, nerăbdătoare să treacă zilele până la absolvire. Din cauza, sau datorită subiectului cărţii, aceasta ar putea să placă sau să displacă. Pentru că subiectul este foarte sensibil şi este greu să încropeşti o poveste în jurul său care să nu fie sfâşietoare, dureroasă şi plină atenţionări asupra pericolului unei minţi neliniştite, a demonilor interiori şi a suicidului, din păcate, probleme foarte des întâlnite în societatea modernă. „Ne amintim clipe, nu zile.” Cartea este împărţită între doi naratori, Theodore şi Violet care au perspective complet diferite asupra vieţii şi care povestesc întâmplările în moduri complet diferite. Ce doi, însă, au un numitor comun: emoţii mult prea puternice cărora încearcă să le facă faţă zi de zi. Finch provine dintr-o familie cu un tată abuziv şi cum necazurile nu lovesc doar dintr-o parte, este destul de bullied în şcoală. El este depresiv,…

Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay este o carte de ficţiune istorică ce pune în vedere o altă latură a celui de-al Doilea Război Mondial îmbinând realul cu ficţiunea. Romanul ne prezintă evenimentele de la Vél d`Hiv din Paris şi cum au fost trataţi evreii din capitala Franţei atât de armata ţării în care trăiau cât şi de armată nemţească. Razia de la Velodromul de iarnă (La Rafle du Vélodrome d’Hiver sau La Rafle du Vel d’Hiv) a fost cea mai mare razie și operațiune de arestare în masă a evreilor realizată în Franța în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Aceasta a avut loc la 16 iulie 1942 și a vizat, în special, evrei străini sau apatrizi refugiați în Franța. Obiectivul operațiunii  fiind acela de restrângere a numărului de evrei din Franța ocupată de germani, potrivit cu planurile naziste de eliminare a evreilor din Europa. La fel ca România, Franţa are propria bulina neagră pentru implicarea directă şi fără semne de întrebare în deportarea şi/sau uciderea cetăţenilor propriei tari sau de alte naţionalităţi de pe teritoriu Franţei în timpul dictaturii lui Hitler. Autoarea decide să rupă tăcerea şi să aducă în atenţia oricui este interesat, un episod mai puţin cunoscut din istoria francezilor şi…

„Trec anii şi tu nu mai vii” de Maria Dumitraşcu va apărea, în curând, pe piaţa de carte românească. Deocamdată, îi mulţumesc Mariei pentru faptul că mi-a dat posibilitatea de a lectura romanul său de debut în avanpremieră. Voi începe prin a fi complet sinceră cu faptul că nu am avut mari aşteptări, nu am vrut să ştiu prea multe detalii despre roman înainte de lecturarea efectivă şi am avut anumite reticenţe pe la mijlocul volumului. În general nu prea citesc detalii despre cărţile pe care le aleg ci aştept să intru în acea lume pentru a-mi face o idee. Despre romanul de fată ştiam doar că este un roman de dragoste, sau aşa mi s-a părut la început. Mi-am dat seama, spre final, că toate presimţirile mele s-au adeverit şi romanul de faţă nu este, de fapt, un roman de dragoste. Pentru că am decis să fiu sinceră şi deschisă, încă de la începutul blogului, am recunoscut şi când mi-au plăcut cărţile comerciale şi când nu mi-au plăcut dar şi când am ajuns să iubesc anumite cărţi nu foarte populare. Şi mi-am asumat acest lucru. În cazul de faţă, mi-am dorit ca, de fapt, personajul principal să transmită mult…

„Adulții ăștia!” de Caroline Hulse este cartea perfectă pentru a încheia această lună magică. Deşi este o carte care îşi desfăşoară acţiunea în preajma Crăciunului, este mult mai mult decât o carte despre Crăciun. Nu este genială, nu este o capodoperă şi nici nu cred că îşi propune. Este o carte menită să ne arată o parte a societăţii mai puţin cosmetizata cu toate bunele şi relele sale. Ce se întâmplă în mintea unui copil de şapte ani ai cărui părinţi divorţaţi decid să organizeze un Crăciun în familie, într-o zonă neutră şi departe de casă, alături de noii lor parteneri? Mai adăugă la scenariu prietenul imaginar, un iepure mov masiv care se teme că va fi ucis de nouă prietenă a tatălui tău care, în opinia lui, este un om de ştiinţă periculos. Presară peste această bază mult alcool, o competiţie de cine-i cel mai bun, amintiri din trecut, teamă de abandon, un Ironman, karaoke, dans burlesc, un fazan rănit şi ucis, o iubire din adolescenţă, copii nepăsători, o scrisoare de dragoste care poate oricând rivaliza cu orice altă scrisoare de dragoste din lume (18 pagini), un accident, ambulanta, operaţii, s.a. şi vei descoperi o reţetă savuroasă de Crăciun….

„13 plicuri albastre” de Maureen Johnson este povestea lui Ginny care, la îndemnul mătuşii sale, porneşte în aventura vieţii sale, la doar 17 ani. 13 plicuri albastre, 4 reguli pe care nu le poate încălca, 1000 de dolari bani de cheltuială, un rucsac şi pregătirea emoţională pentru că Europa merita descoperită. Cumva, în toate cărţile YA se pare că absenţa adulţilor este un „must” pe când mătuşa Peg se afla la a doua adolescenta şi se plimba prin Europa, fără a-şi anunţa familia că suferă de o boală incurabilă sau că este la un pas de moarte. Pe de altă parte, pentru că se îndrăgosteşte inevitabil de Europa, îşi încurajează nepoata de doar 17 ani să părăsească America pentru o vară în Europa cu doar 1000 de dolari şi un rucsac. Mi se pare, totuşi, extrem de nepotrivită cerinţa mătuşii că nepoata Ginny să nu folosească telefoane mobile, calculatoare sau vreun altfel de device similar. Pentru cineva care nu a călătorit niciodată şi pentru părinţi care ştiau comportamentul mătuşii Peg, această excursie nu ar fi trebuit să aibă loc. Regulile aceste excursii sunt: Regula 1: „Poți lua cu tine doar ce încape în rucsac. Nu încerca să trișezi luând cu…

„Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai & Christina Lamb spune povestea celei mai tinere câştigătoare al premiului Nobel pentru Pace 2014. Tânăra Malala a luptat încă din primii ani de viaţă pentru că fetele să aibă dreptul la educaţie. Drept răsplată pentru curajul, devotamentul dar şi tăria să de caracter, aceasta a fost împuşcată în cap de talibani. „M-am născut într-o țară care a luat ființă la miezul nopții. Când am fost atât de aproape de moarte, abia trecuse de miezul zilei.” Malala este membră a unui trib denumit paștun, fiica lui Ziauddin şi a lui Toor Pekkai și locuiește în Mingora, cel mai mare oraș din Valea Swat, în nordul Pakistanului. Sau locuia, până când şi-a pierdut casa şi orice drept de reîntoarcere în ţara sa, sub ameninţarea uciderii în cazul unei încercări de revenire. Când nicio voce nu mai are putere, când talibanii ocupă Valea Swat din Pakistan, casa multor familii stabilite aici, când şcolile sunt distruse şi fetelor li se interzice dreptul la educaţie şi când totul pare că se destramă cine mai protejează oamenii? Când Malala a venit pe lume, în momentul în care toată lumea compătimea familia pentru că mama născuse o fată, tradiția paștunilor celebrează…

„Întoarce-te la mine” de Simona Lungu este una dintre cele mai noi apariţii ale Editurii Bookzone. Se pare că editura are în planul de publicare mai mulţi autori romani, ceea ce nu mă poate decât bucura. Nu auzisem, sinceră să fiu, de Simona Lungu iar cărţile au fost o adevărată surpriză la care nici nu mă gândeam. Povestea este împărţită în două volume şi este ficţiune istorică. Fiind pasionată de întâmplările din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, am fost curioasă în legătură cu o posibilă perspectivă românească asupra războiului. Am mai citit cărţi ale căror acţiuni se petrec în cel de-al Doilea Război Mondial şi toate m-au cutremurat, m-au adus în pragul lacrimilor şi am avut nevoie de multe zile pentru a-mi reveni. Această carte nu face rabat, în niciun caz. Deşi nu vorbeşte atât de mult despre ororile războiului din punct de vedere al omorurilor, câmpului de luptă şi atrocităţilor săvârşite de diverse țări,cartea aduce în plan poveştile celor lăsaţi acasă, femei, copii şi bolnavi care au trebuit să se descurce odată ce bărbaţii au fost înrolaţi. ,,- Of, copila mea, nici nu știi cât de rău îmi pare pentru ce trebuie să trăiești. N-am crezut niciodată că…