Aproape îngeri de Sergiu Someşan

13 ianuarie 2019

Aproape îngeri de Sergiu Someşan a fost cea de-a treia carte, după „Povestiri fantastice și SF și „Numărul fiarei” pe care am lecturat-o. La fel ca precedentele cărți, și aceasta este subțirică având 136 de pagini deci se citește ușor și este plăcută.

Volumul în cauză cuprinde nu mai puțin de șapte texte scurte, având la bază povești individuale, care sunt o adevărată provocare pentru orice visător având în vedere că aceast volum face parte dintr-o serie de volume de proză fantastică pe care autorul ni le propune spre lecrutare. Cred că cel mai mult mă fascinează, de fiecare dată când îl recitesc pe Someșan, faptul că te transpune într-o lume magică, mistică, plină de evenimente și personaje din lumi de nepătruns și neatins dar lăsându-te cu sfaturi, gânduri și emoții cât se poate de reale.

”Incultura, sub formă ei cea mai agresivă, nu numai că năvăleşte violent, clipă de clipă, în viaţa noastră, dar mai este şi zgomotoasă şi viu colorată.”

Acest volum este, în primul rând, perfect pentru a fi lecturat în pauza dintre două cărți grele, ca o metodă de relaxare, ca o provocare sau din curiozitatea de a descoperi stilul SF autohton . Este uşor de citit, nu necesită cunoştinţe fantastice sau DEX-ul în mână iar textele te prind, inevitabil, într-un cocon de informaţii şi poveşti care îţi pun în funcţiune inima şi mintea, concomitent.

Precum cartea Numărul fiarei, este structurată în câteva texte scurte, şapte la număr, care poartă denumirile de mai jos:

  • Aproape îngeri,
  • Față de pe malul mării,
  • Poiana îngerilor,
  • Cel din urmă unicorn,
  • Miturile esenţiale,
  • Merele Evei
  • Ceară pierdută.

Cel mai mult mi-au plăcut să recitesc „Poiana îngerilor” dar nici „Aproape îngeri” și „Miturile esențiale” nu m-au lăsat impasibilă ci m-au purtat pe tărâmuri nebănuite, lăsându-mă să visez la lumi îndepărtate care m-au primit cu brațele deschise și cu cele mai fascinante întâmplări și personaje. Mi s-au părut cele mai apropiate de basme şi m-au făcut să visez, din nou, aşa cum făceam în copilărie, la prinţi, prinţese, cai albi şi povești nemuritoare.

Vă recomand, cu căldură, această carte şi abia aştept să vă ascult părerile.

  • Autor: Sergiu Someşan
  • Editura: Vremea XXI
  • Colecţia: Fantastică şi Ştiinţifico-Fantastică
  • Anul apariţiei: 2005
  • Tip coperta: Broşata
  • Număr pagini: 135

Partajează asta:

Wrap Up

Aproape îngeri de Sergiu Someşan

  • 8/10
    Actiune
  • 9/10
    Suspans
  • 10/10
    Psihologie
  • 8/10
    Intriga
  • 10/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Complexitate
  • Legende
  • Personaje

Mi-au displăcut

  • Truisme
  • Simplitatea pe-alocuri

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.