Doar vântul o ştie de Bruno Ferrero

9 noiembrie 2015

În ultima perioadă, am fost extrem de copleşită de tot ceea ce s-a întâmplat în capitală, la clubul Colectiv. Biserica îmi e din ce în ce mai departe de suflet şi preoţii îmi repugnă. Probabil niciodată nu am asociat divinitatea cu religia, care mi se pare o afacere menită să profite de cei mai năpăstuiţi oameni pentru a se scutura de aceştia când nu îi mai este de folos. Cu toate aceasta, m-am simţit goală pe interior şi ceva m-a făcut să devorez trei cărţi într-o singură zi, ca şi cum aş fi ştiut exact de ce am nevoie şi ce cărţi să iau din bibliotecă,la momentul potrivit.

„Doar vântul o ştie” de Bruno Ferrero este o cărţulie ilustrată ce conţine mai multe istorioare şi câteva meditaţii, adevărate picături de înţelepciune vibrând pe teme precum: Osteneala şi răgazul, timpul şi eternitatea, viaţa şi moartea, durerea şi bucuria, credinţa şi iubirea. Nu sunt menţionaţi preoţi, biserică sau vreo religie anume. Sunt menţionate gânduri umane fireşti, pe care fiecare dintre noi le-am gândit cel puţin o dată în viaţă şi asupra cărora am meditat, sau doar le-am lăsat să treacă pur şi simplu. Am găsit şi un text destul de amuzant care m-a bucurat şi mi-a adus aminte de copilărie cu ale sale năzdravanii.

„A iubi înseamnă a primi pe un „altul” cu felul său de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale şi nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru. Soţul perfect este cel care nu vrea o soţie perfectă.”

Cartea are doar 96 de pagini, se citeşte lejer în maxim o oră pentru că este micuţa şi subţirică, dar este perfectă pentru o zi friguroasă, mai ales când te simţi gol şi vrei să acumulezi o mulţumire interioară, fără să te macine gânduri sinistre sau să te simţi pus la zid pentru vreun gând sau vreo fapta săvârşită. De asemenea, mi-a placut enorm faptul ca am gasit o povestioara, putin adaptata, a basmului „Sarea in bucate” pe care mi-l citea bunica in copilarie.

De exemplu, în ”Cei trei copii”, la o fântână, în prezenţa unui bătrân, trei mame se laudă cu talentele odraslelor. Primul este saltimbanc şi-l întâlneşte la întoarcerea de la fântână cu găleţile pline şi grele, făcând tumbe. Al doilea are vocație de cântăreţ şi-l găseşte în pline vocalize. Al treilea n-are niciun talent, e doar băiat bun şi singurul care merge la mama lui s-o ajute la cărat apă. Bătrânul e întrebat de femei ce părere are despre copiii lor. Răspunsul îmi pare memorabil: ”care fii? Eu nu am văzut decât unul singur.”.

Citiţi aceste cărţi, toată seria dacă aveţi ocazia, pentru că este un adevărat ulcior de umplut suflete cu iubire şi încredere în propriile puteri!

  • Autor: Bruno Ferrero
  • Anul aparitiei: 2007
  • Editura: Galaxia Gutenberg
  • Tip coperta: Brosata
  • Numar pagini: 96

 

Partajează asta:

Wrap Up

Doar vântul o ştie

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.