În ultima perioadă, am fost extrem de copleşită de tot ceea ce s-a întâmplat în capitală, la clubul Colectiv. Biserica îmi e din ce în ce mai departe de suflet şi preoţii îmi repugnă. Probabil niciodată nu am asociat divinitatea cu religia, care mi se pare o afacere menită să profite de cei mai năpăstuiţi oameni pentru a se scutura de aceştia când nu îi mai este de folos. Cu toate aceasta, m-am simţit goală pe interior şi ceva m-a făcut să devorez trei cărţi într-o singură zi, ca şi cum aş fi ştiut exact de ce am nevoie şi ce cărţi să iau din bibliotecă,la momentul potrivit. „Doar vântul o ştie” de Bruno Ferrero este o cărţulie ilustrată ce conţine mai multe istorioare şi câteva meditaţii, adevărate picături de înţelepciune vibrând pe teme precum: Osteneala şi răgazul, timpul şi eternitatea, viaţa şi moartea, durerea şi bucuria, credinţa şi iubirea. Nu sunt menţionaţi preoţi, biserică sau vreo religie anume. Sunt menţionate gânduri umane fireşti, pe care fiecare dintre noi le-am gândit cel puţin o dată în viaţă şi asupra cărora am meditat, sau doar le-am lăsat să treacă pur şi simplu. Am găsit şi un text destul de amuzant care m-a…