De când eram mică şi împărţeam acceaşi camera cu sora mea, mi-am imaginat nu cum va arăta nunta mea de vis sau cum va arăta rochia perfectă. Din primii ani în care am descoperit cărţile şi am început, efectiv, să îmi pun ideile, gândurile şi stările între file de jurnale mi-am dorit să îmi pot amenaja propria casă. Nu mă gândeam la nimic extravagant ci doar la faptul că, „în casa mea” oricât de mică va fi, voi avea o bibliotecă a mea unde voi avea rafturi plină cu toate cărţile care m-au educat, m-au crescut, m-au trimis pe tărâmuri de poveste şi m-au învăţat să lupt pentru visurile mele. Pentru că oricâte cărţi ai împrumuta, nimic cu se compară cu biblioteca de acasă.
Şi aşa am început să visez la faptul că îmi voi scoate la lumina comorile adunate în inimă şi în cameră, de-a lungul anilor. Tot ceea ce ocupa loc în cutii de carton cu nume de librărie, în spatele altor rânduri de cărţi care îşi aşteaptau ziua sau au fost deja adăugate pe lista de „citit„, pe masa din faţa televizorului pe care nu l-am aprins mai mult de trei ori în ultimii cinci ani sau pe noptiera de lângă pat, adăpostind semne de carte între file, îşi vor găsi, curând, locul în camera care le va adăposti.
Odată cu mutarea în casă nouă, toate gândurile şi ideile de peste ani au prins viaţă şi singurul impediment în acest moment este să decid ce idei sunt practice, estetice şi idealistice şi ce nu pot pune în aplicare oricât de tare aş încerca. Clasicul, nonconformismul, DIY-ul sau vintage-ul sunt doar câteva dintre modurile în care îţi poţi amenaja spaţiul pentru a te simţi, în sfârşit, împlinit şi relaxat. Singură mică problemă ar fi că ne-ar cam trebui câte o bibliotecă fiecăruia.
Şi pentru ca acasă este despre amintiri, oameni, evenimente şi izolare, am realizat că trebuie să mă gândesc şi estetic, aşa că am ajuns la concluzia că două biblioteci mari, de aproape doi metri fiecare şi un suport mai mic între cele două ar fi ideal pentru casa noastră spaţioasă, dar perfect compatibile în eventualitatea mutării într-un apartament nou sau într-o casă. Am rămas, totuşi, la ideea de biblioteci de culoare neagră pe fondul alb al pereţilor pentru ca amândurora ne conferă acea familiaritate pe care doar non culorile o oferă.
Şi pentru că o bibliotecă are nevoie şi de un colţ al cititorului, am decis să aducem în faţa lor două fotolii, în aceleaşi nuanţe de alb şi negru pentru a putea lectura împreună şi pentru a ne bucura de acel schimb de privire complice pe care doar îndrăgostiţii de viaţă şi iubitorii de cărţi o împărtăşesc în călătoriile lor astrale sau pământene pe care le plănuiesc şi le realizează fila cu filă.
Şi nu ne vom limita doar la cărţi, pentru că de-a lungul anilor am adunat o colecţie destul de impresionantă de figurine Pop, am decis că unele dintre preferatele noastre vor avea loc de cinste în bibliotecile noastre, în speciale acele caractere ieşite direct dintre paginile cărţilor sau serialelor noastre preferate pentru a personaliza şi mai mult spaţiul în care ne vom petrece duminicile, ne vom retrage după zile stresante la muncă şi în care vom putea evada oriunde în lume chiar şi cu bani puţini.
În casele în care există biblioteci nimeni nu va simţi înfometarea spiritului interior. În casele în care se citeşte nu va exista ignoranţă şi nici judecătorul de oameni. În casele în care există cititori uşile vor fi mereu deschise şi braţele gata să primească înăuntrul lor pe oricine are nevoie de o vorbă bună şi de un umăr pe care să-şi odihnească obrazul. Când simţi acea foame de cultură, acea sete de cunoaştere şi nu ai la îndemână niciunul dintre elementele necesare satisfacerii acestor nevoi te simţi descoperit, izolat, în mijlocul unei neputinte de care nu te simţeai capabil. Pentru că odată ce ai devenit iubitor de carte, un astfel de necesar îţi devine esenţă, devine parte din tine iar nevoia de a lectura devine plăcerea neştirbită de a descoperi noi lumi, noi caractere şi noi perspective.
Biblioteca nu este o piesă de mobilier, nu este o construcţie în care aruncăm volume într-o ordine sau alta pentru plăcerea personală a faptului că ne oferă superioritate sau pentru admiraţia prietenilor şi vecinilor veniţi în vizită. Biblioteca este un tovarăş, un prieten şi un războinic de neîngenunchiat. A păstrat între inima şi plămâni mii de manuscrise, gânduri, idei, idealuri şi visuri de-a lungul sutelor de ani pentru că noi şi cei ce vin din urmă să nu piardă această plăcere a lecturii, a cunoaşterii şi a învăţării. Ce rost are o construcţie într-o casă în care nu se citeşte? Cum pregătim adevăraţii lideri de mâine ce ne vor lua locul pe câmpul de luptă al acestei continue scurgeri a timpului şi cum îi pregătim pentru ştafeta ce le va fi azvârlită în braţe fără a avea discernământ sau cunoaştere? Suntem responsabili pentru ceea ce ştim şi pentru ceea ce nu vrem să ştim; suntem responsabili pentru cum pregătim copiii, nepoţii şi strănepoţii pentru a avea grijă de ceea ce lăsăm, sau nu, în urma noastră.
Cine ştie… poate ei vor şti mai bine.
No Comments