De când eram mică şi împărţeam acceaşi camera cu sora mea, mi-am imaginat nu cum va arăta nunta mea de vis sau cum va arăta rochia perfectă. Din primii ani în care am descoperit cărţile şi am început, efectiv, să îmi pun ideile, gândurile şi stările între file de jurnale mi-am dorit să îmi pot amenaja propria casă. Nu mă gândeam la nimic extravagant ci doar la faptul că, „în casa mea” oricât de mică va fi, voi avea o bibliotecă a mea unde voi avea rafturi plină cu toate cărţile care m-au educat, m-au crescut, m-au trimis pe tărâmuri de poveste şi m-au învăţat să lupt pentru visurile mele. Pentru că oricâte cărţi ai împrumuta, nimic cu se compară cu biblioteca de acasă. Şi aşa am început să visez la faptul că îmi voi scoate la lumina comorile adunate în inimă şi în cameră, de-a lungul anilor. Tot ceea ce ocupa loc în cutii de carton cu nume de librărie, în spatele altor rânduri de cărţi care îşi aşteaptau ziua sau au fost deja adăugate pe lista de „citit„, pe masa din faţa televizorului pe care nu l-am aprins mai mult de trei ori în ultimii cinci ani sau…