„Curtezana” de Diane Haeger, nu este neapărat un roman istoric sau romantic. Este mai degrabă unul care se poziționează la intersecția mai multor genuri literare pentru ca, în final, să spunem doar că este o poveste de dragoste în care un prinț și regele iubesc o singură femeie, văduvă după ce soțul ei a fost acuzat de trădare. Pentru ca intriga să primească mai multă sare și piper, în acest triunghi amoros se infiltrează amanta regelui și mâna dreaptă a acestuia. Putem spune că e un roman istoric doar prin prisma faptului că personajele sunt ”confirmate” de istoria Franței, iar majoritatea evenimentelor au existat și ele. Restul e ficțiune. Autoarea recunoaște că a adăugat evenimente ”de dragul continuității”. Acest lucru este menționat în ”Nota autoarei” de la finalul cărții. „Frumusețea ei nu era brută și sălbatică, nici măcar una seducătoare. Ci elegantă.” Personajele cheie ale romanului sunt Diane de Potiers și Henric al II-lea, unul dintre cei mai cunoscuți regi francezi. Există numeroși istorici care spun că ea ar fi condus cu adevărat Franța cât timp Henric s-a aflat pe tron. Relația lor nu era doar imorală pentru acele vremuri ci și una extrem de periculoasă. Când s-au îndrăgostit unul…

„Anul în care te-am întâlnit”  este cel de-al zecelea roman al Ceceliei Ahern  şi câștigător al Irish Book Award for Most Popular Fiction. Am lecturat alte câteva romane ale autoarei, „P.S. Te Iubesc”, „Cadoul” si „Cartea viitorului”, şi fiecare mi se pare unică. Subiectele abordate sunt sensibile pentru orice om datorită faptul că spun poveşti triste cu finaluri mai mult sau mai puţin fericite. Mi se pare, cumva, că există o asemănare fantastică între Cecelia Ahern şi Guillaume Musso din acest punct de vedere. Nici în acest roman Ahern nu se dezice de simbolistică, disecarea spiritului uman, evidenţierea angoaselor şi gândurilor menite să dea lumea oricui peste cap, apatia, introducerea maximelor sau citatelor menite să te ajute în empatizarea cu toate personajele operei, străbătute de tot felul de demoni interiori. „Mă simt altfel. Gândesc prea mult şi mă concentrez asupra unor obiective care înainte nu-mi ocupau deloc mintea.” Simbolistica pregnantă a romanului de faţă, este asemănarea protagonistei cu o grădină, asemănare evidenţiată pe tot parcursul romanului. Trecerea prin toate cele patru anotimpuri ale grădinii este, de asemenea, marcată prin părţi bine delimitate şi numite ca atare: Iarna – „Perioadă de inactivitate şi degradare.” Primăvara – „Abilitate de a reveni la forma iniţială după…

„Dash, Lily şi Cartea Provocărilor” de Rachel Cohn și David Levithan este genul de carte perfectă pentru a fi lecturată în preajma Crăciunului. Deşi coperta nu trădează o poveste de Crăciun, asemenea celei originale, te trimite într-un tărâm nins din săptămânile premergătoare Crăciunului şi Anului Nou unde doi tineri, Dash şi Lily se plimbă printre rafturile librăriilor căutând şi jinduind la o iubire (şi un jurnal) care să fie doar ale lor. Urmărind aceeaşi manieră de povestire precum precedenta carte scrisă de cei doi autori, „Playlist pentru Nick şi Norah”, povestea este prezentată din perspectiva dublă, a ambilor protagonişti şi există chiar un moment în care regăsim un pasaj comun al celor două cărţi. Două cărți. Patru personaje diferite. Două cupluri. Doi scriitori. Același pasaj apărut în ambele cărți. Ce frumos se leagă unele povesti, unele cărți, unele momente. Lily provine dintr-o familie mare, rudele ei chiar fiind ajutoare cheie în ceea ce presupune menţinerea legăturii între ea şi Dash. Căpitanul echipei de fotbal, o adolescentă visătoare, ambiţioasă, responsabilă, sentimentală şi antisocială vine perfect în întâmpinarea personalităţii lui Dash care este matur, amuzant, sarcastic şi la fel de antisocial în special din cauza divorţului părinţilor săi şi a răcelii instalate între aceştia. Pasiunea pentru…

„Și după…” de Guillaume Musso este o carte în care subiectul dezbătutul poate fi deranjant pentru unii cititori. Autorul are curajul de a dezbate un subiect care îi sperie pe mulţi. Moartea sau ideea de a te pregăti pentru moarte, sunt acele genuri de subiecte de care oamenii se feresc. Fie că e vorba de teama de necunoscut sau neprevăzut, durerea din spatele întâmplării, abandonul, dispariţia permanenta sau singurătatea, oamenii tind să evite acest subiect dureros. „Vita brevis, ars longa, experimentum periculosum, judicium difficile – Viața e scurtă, arta lungă, experimentul periculos, judecata dificilă.” Cum ar fi să poţi prezice moartea unui om? Terifiant de-a dreptul! Dacă adăugăm la toate astea şi necesitatea de a-l pregăti pe respectivul om pentru ceea ce urmează să i se întâmple, poate fi de-a dreptul sufocant, copleşitor şi frustrant. Să ştii că un om se afla pe marginea prăpastiei şi nu îl poţi ajuta, în niciun fel decât prin a-şi lua adio de la lume într-un mod care să nu îi dea senzaţia că a trăit degeaba, poate fi o experienţă destul de marcanta pentru oricine. Aşadar, nici Nathan Del Amico nu face excepţie atunci când doctorul Garrett Goodrich îi mărturiseşte motivul pentru care viaţa sa…

„Playlist pentru Nick şi Norah”  face parte din categoria de cărţi romantice. Este o carte a cărei acţiune se desfăşoară pe parcursul unei singure seri şi are ca protagonişti doi tineri pasionaţi de muzică dar cu inimile frânte. El este basistul unei trupe de muzică underground de queercore şi Ea este fiica unui celebru producător muzical din New York. Cartea are un impact destul de profund şi destul de dubios prin limbajul licenţios utilizat. Cuvintele fără perdea venite din partea personajelor sunt un pic deranjante dar având în vedere că este o carte adresată tinerilor şi limbajul utilizat de aceştia este, adesea, teribil nici cartea nu face rabat de la această „regulă nescrisă” a adolescenţilor răzvrătiţi. Nu îl aprob dar înţeleg, într-un fel, utilitatea să. Romanul are două perspective, cea a lui Nick care suferă din cauza unei relaţii eşuate şi care încă spera la o împăcare cu fosta sa prietenă deşi aceasta îşi găsise alinarea în braţele altui bărbat şi a lui Norah care este fata rebelă dar protectoare cu prietena să şi care, oscilând între colgiu şi dorinţa de a-şi urma dragostea este dezamăgită de revenirea prietenului său în oraş, în ciuda planurilor pe care şi le făcuse….

Ceea ce reiese, mai mult decât evident, din cartea „Mă pierd în tine” de Jasinda Wilder este faptul că vine ca un suport pentru cei care au trecut prin pierderea unei persoane dragi, dar şi pentru cei care nu au trecut prin asemenea experienţe dar trebuie să îşi reamintească să aprecieze lucrurile simple sau oamenii din jurul lor. Cartea are două poveşti de iubire în prim plan, având aceeaşi protagonista. Mai presus de asta, însă, este o poveste de viaţă despre suferinţă, momente grele în care izolarea e singura soluţie şi în care durerea e pregnanta. Cumva te învaţă să te adaptezi la viaţă, la faptul că nu e totul lapte şi miere dar ca soarele răsare, atât timp cât îţi dai ocazia să trăieşti frumos, în ciuda experienţelor neplăcute. „Dar atunci când simți soiul ăla de nevoie mistuitoare de cineva, de cineva pentru care ai face, orice, indiferent ce ar fi? Îți intră naibii pe sub piele, în suflet, ca şi cum esența din care e plămădită se impregnează în tine atât de cuprinzător, încât însuşi aerul pe care-l respiri şi fiecare moleculă din ființa ta sunt îmbinate. Asta e iubirea. Exact aşa am iubit-o.” Uitarea pare să fie ceea…

„Adulter” de Paulo Coelho este acel timp de roman pe care te-ai aştepta şi nu te-ai aştepta să îl găseşti la Coelho. Te-ai aştepta pentru că există un roman al lui care se numeşte 11 minute şi în care îşi dovedeşte măiestria în construirea personajelor feminine care te cucereşte, deşi personajul sau este o prostituată. Nu te-ai aştepta pentru că e o lectură slabă cu o poveste slabă, deşi ideea centrală a cărţii este interesantă. În „Adulter”, Coelho are grijă de un alt personaj feminin, Linda, de 31 de ani mama şi soţie cu o situaţie materială bună dar care nu e fericită. Drama care mistuie sufletul protagonistei te macină, te face să îţi pui întrebări şi să cauţi răspunsuri. Se pare, totuşi, ca o viaţă plin de fericire şi posibilitatea de a avea orice îţi doreşti în orice moment pot naşte lupte interioare, aşa cum păţeşte Linda, ajungând să caute o iubire toxică ce îi oferă acea adrenalina necesară pentru a-şi continua viaţa. „Dar e bine să vorbim despre flori toamna. Asta ne dă speranța primăverii.” Linda evoca tipologia femeii dar şi a bărbatului plictisiţi de bunăstarea din sânul familiei şi cad în mrejele unei iluzii a fericirii de o…

Jenny Han, autoarea cărții Tuturor băietilor pe care i-am iubit lucrează la cel de-al treilea volum al acestei serii. Până că acesta să fie lansat, am citit volumul doi al seriei, P.S. Te mai iubesc și-acum. Acesta continuă povestea Lara Jean, exact din locul în care fusese lăsată, ceea ce m-a bucurat extrem de mult. Cartea urmărește, în continuare, povestea de dragoste dintre Lara Jean și Peter. Ceea ce la început fusese doar o joacă, o șaradă, se transformă într-o relație,  în adevaratul sens al cuvântului. Din păcate, trecutul încă îl bântuie pe Peter și lucrează, continuu, la distrugerea relației nou creată. În viața Larei Jean apare un alt băiat din trecut și un răspuns, surprinzător, la scrisoarea ei. Prima sa corespondență scrisă, primul răspuns scris pe care îl primește. „Indrăgosteşte-te, dacă vrei, dar protejează-ți inimă. Astfel de lucruri par să fie pentru totdeauna, dar nu-i așa. Dragostea se duce sau uneori oamenii o iau pe alte căi, fără să vrea. Nimic nu e sigur.”  E remarcabil faptul că, deși se maturizează în materie de relații, naivitatea sa și ușurința cu care poate fi rănită încă îi afectează viața și alegerile. Se află într-o continuă luptă în încercarea de a…

Când eşti obligat, moral, de un fel de lege nescrisă a familiei să îţi protejez sora mai mică şi să-i readuci bucuria de a trăi, tatălui tău, eşti destul de „paralel” cu viaţa normală. Lara Jean este acel gen de om. Fiica mijlocie a unui tată rămas văduv şi obligat să crească cele trei fiice ale sale, Lara Jean a pierdut părţi importante din ceea ce înseamnă viaţa unei adolescente. Prinsă de responsabilităţile faţă de familie şi mutarea peste ocean a surorii mai mari, reprezintă un alt punct de cotitură, fantastic, în viaţa protagonistei. Abandonată de mama, decedata destul de timpuriu, şi apoi de sora mai mare, plecată la studii în Scoţia, Lara Jean reprezintă copilul naiv, care se agaţă de orice urmă de afecţiune, pe care o transformă în iubire, doar pentru a nu fi, din nou, abandonată şi jinduieşte la o relaţie, în adevăratul sens al cuvântului, neştiind nimic despre ce presupune o relaţie şi închizându-se tot mai mult în sine. „Ştii cum e să-ți placă de cineva de nu mai poți şi să ştii că nu va simți niciodată la fel? Probabil că nu. Oamenii ca tine nu trebuie să treacă prin situații de genul ăsta.” Lara…

În cazul în care nu mai plânsesem, de mult, lecturând o carte, povestea celor doi protagonişti ai romanului, „Eleanor & Park” de Rainbow Rowell, m-au aruncat, efectiv, într-un vârtej ameţitor de stări sufleteşti, sentimente şi dorinţa de a nu termina această carte. De fapt, „am tras” de carte patru zile. Nu pentru că nu era interesantă, nu pentru că ştiam finalul, nu pentru că aveam altele pe cap. Nu voiam să o termin pentru că e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimele luni. Corecţie! A devenit nu cartea mea preferată, ci povestea mea preferată! „Să o țin pe Eleanor de mână era ca și cum aș fi strâns în mână un fluture. Sau o bătaie de inimă. Ceva complet viu.” Cartea îţi rupe inima, apoi o repară, o sfâşie, o coase, o sparge şi o lipeşte la loc. De fapt, a durat atât de mult să fac recenzia cărţii pentru că nici acum nu ştiu ce simt. M-am îndrăgostit, iremediabil, de Park pentru faptul că este un copil atât de bun şi atât de înţelegător încât îţi frânge inima şi vrei, cumva, să îi dai numai lucruri bune doar pentru că e cum e. Eleanor a…