Spre deosebire de cartea de debut, volumul „Nişte răspunsuri” de Mihaela Rădulescu îmbină ficţiunea cu publicistica (câteva articole din Elle, revistă în care Mihaela Rădulescu semnează o rubrică de 5 ani, şi câteva texte care au apărut în rubrica „De pus pe gând“ din Jurnalul Naţional). „Când nu-ţi este dor de nimeni, eşti prea tânăr să-ţi dai seama… Când mereu ţi-e dor de cineva, eşti un om plecat departe, care şi-a lăsat sufletul de unde a plecat… Când nu ştii ce simţi, când nu ştii de ce eşti agitat, nervos, cu capu-n nori şi cu gândurile vraişte, nu da vina pe tine – recunoaşte că ţi-e dor şi uită-te spre fiinţă care te-a răvăşit. Du-te până la ea şi vei da de tine, întreg.„ Am vrut să citesc această carte pentru a cunoaşte omul Mihaela Rădulescu, nu vedeta de televiziune pe care o vânează tabloidele în căutarea unui subiect senzaţional. În paginile cărţii regăseşti inevitabil bucăţi din sufletul tău, citind despre viaţă, despre oameni, despre familie, despre iubire, despre dezamăgiri şi cel mai important, despre speranţă! Stilul simplu, fără cuvinte pompoase, te cucereşte pe loc şi îţi dă sentimentul de familiaritate. Eseul care dă titlul cărţii, cuprinde 50 de întrebări la care,…

„De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărescu: E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână. Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar“ o sămânţă de extraordinar care dă rod epic. Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“. Oricât de bizare sunt povestirile sau femeile mânuite de acest păpuşar incolor, ele sunt şi vor fi ale noastre, ale tuturor, femei sau bărbaţi, tineri sau bătrâni. Şi vorbele stau drept pildă pentru oricare dintre noi: „Atunci când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici ‘balcoanele’ nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa…

„Scrisori de dragoste” de Joshua Knelman: Ce s-a întâmplat cu scrisorile de dragoste? Şi-a pierdut oare cuvântul scris farmecul în era noastră digitală? În această foarte inspirată şi unică colecţie de scrisori de dragoste, editorii Joshua Knelman şi Rosalind Porter le-au cerut celor mai faimoşi scriitori din lume, patruzeci dintre ei, să exploreze potenţialul şi puterea acestui gen clasic, scrisorile de dragoste. Fiecare scrisoare vă va seduce şi vă va pune în temă cu modul în care arată dragostea în secolul nostru. Ca orice scriitor publicat, autorul scrisorii de dragoste nu poate să mai retragă nimic. Fiecare scrisoare este unică, şi stă mărturie nu doar pentru incredibila diversitate creativă a scriitorilor noştri de vârf din ziua de azi, ci şi pentru cât de sofisticată şi minuţioasă este iubirea, şi fiecare dintre ele – bănuiesc eu – va avea puterea de a vă mişca. Jonathan Lethem a imaginat o scrisoare de dragoste de la Marte către Terra – ea trebuie să se predea necondiționat iubirii lui, nu are cum să reziste: „Te iubesc și sunt mai bun decât tine în orice fel – mai măreț, mai întins, mai ferchezuit, mai strașnic, mai aiurit, mai energic… Recunoște asta și recunoaște-mă pe mine……

Sophie, protagonista din cartea „Şcoala pentru soţi” de Wendy Holden”, avea odinioară o căsnicie minunată, însă în ultima vreme lucrurile nu mai merg chiar şnur. Soţul ei, Mark, lucrează tot mai des până târziu, lăsând-o singură cu bebeluşul să se lupte cu tot felul de dezastre casnice şi să-şi vadă totodată şi de carieră. Atunci când soţul uita complet de ziua ei şi nu mai da pe acasă într-una din seri, în împrejurări foarte suspecte, Sophie crede că are dovada clară a infidelităţii lui şi îl ameninţă cu divorţul. Numai că, în realitate, Mark nu este un soţ adulterin ci doar neglijent. Disperat să nu-şi piardă familia, se înscrie la şcoala pentru soţi a doamnei doctor Martha, o psihoterapeută cu metode neortodoxe, care garantează că transformă bărbaţii incapabili în parteneri de viaţă model, însă va putea într-adevăr acest curs intensiv – şi foarte neobişnuit – să-l ajute pe Mark să-şi recâştige soţia? Mai ales după ce începe să fie curtată asiduu de un milionar foarte hotărât? Demararea la Londra a unui curs dedicat soţilor cu probleme în căsnicie, pare soluţia salvatoare a căsniciei lui Mark şi Sophie, care avea o durată de două săptămâni. Costurile piperate îi dau peste cap…

„Anumite fete” de Jennifer Weiner este un volum din seria Chic a editurii Polirom. Am citit-o imediat după ce am devorat cartea „Super-tare la pat” de aceeaşi autoare şi datorită acestora am devenit o iubitoare a seriei Chic „Anumite fete”, este continuarea romanului „Super‑tare la pat”, având‑o ca eroina pe Cannie Shapiro, jurnalista de succes. La treisprezece ani de la întâmplările din „Super‑tare la pat”, protagonista este acum mamă, preocupările sale sunt fiica adolescenta şi rebelă, pe nume Joy, cariera scriitoricească, relaţia cu soţul ei, medicul Peter Krushelevansky, mâncarea organică şi, mai nou, cursurile de yoga. Viaţa ei pare să se fi înscris într‑un circuit minunat de previzibil, cu toată liniştea la care râvnise şi, de asemenea, tandreţea şi iubirea unei familii. Dar, din clipa în care Joy devine interesată de secretele de mult îngropate ale familiei, trecutul revine cu putere în viaţa lor de familie, supunând‑o pe Cannie la noi încercări şi pe fiica ei la efortul de a înţelege viaţa cu mai multă maturitate şi umor decât până atunci. Peste toate, Jennifer Weiner îşi pune amprenta ei inconfundabilă: frumuseţea te ajută să scapi basma curată din orice situaţie, natura umană e dificilă şi capricioasă, se cere în permanenţă studiată…

„Super tare la pat” de Jennifer Weiner, face parte din colecţia Chic a editurii Polirom. Titlul, cu o formă erotică, ar putea induce în eroare cititorul. Ce-i drept, am citit-o într-o vreme când nu mă pasiona genul erotic. Am citit-o în adolescenţă şi de atunci am tot cumpărat cărţi din colecţia Chic. Nu are nimic erotic in ea ci este o carte romantica. Eroina romanului „Super-tare la pat”, Cannie Shapiro, este reporter la Philadelphia Examiner. Vreme de douăzeci şi opt de ani lucrurile par să-i fi mers bine – desigur, au existat şi probleme cu nouă orientare sexuală a mamei şi cu tatăl absent din vieţile lor în urma divorţului, dar Cannie are prieteni cu care se înţelege minunat, pe Nifkin, terrierul ei, şi o slujbă interesantă. A căzut la pace chiar şi cu kilogramele în plus. Asta până când deschide paginile unei reviste pentru femei cu largă audienţă şi descoperă titlul „Cum să iubeşti o femeie corpolenta“, fix deasupra numelui fostului ei iubit. Şi da, despre ea e vorba, despre viaţa ei sexuală şi aspectul supraponderal. Distrusă şi umilită, Cannie ia o hotărâre plină de curaj. Într‑o călătorie de la Philadelphia la Hollywood şi înapoi, protagonista îşi pune în ordine…

Am citit cartea „Dragostea dureaza trei ani” de Frederic Beigbederîn adolescenţă. M-a amuzat şi nu i-am dat mare importanţă. Am recitit volumul anul trecut, după sfârşitul unei relaţii de trei ani jumătate. Începeam să cred că dragostea chiar durează trei ani. Încă mai cred că dragostea durează trei ani. Acea dragoste neîntreţinuta, perioada în care speri că totul va fi bine sau ca omul de lângă tine se va schimba. Acea dragoste durează doar trei ani. „Telefonul, faxul, internetul nu vor întrece niciodată, în frumuseţe romantică, nebunul şi vechiul pericol al legăturii epistolare.” Cartea este una scrisă simplu, direct şi extrem de explicit şi nu prea lasă loc de interpretări. Este povestea unui „boem” înstărit care îşi satisface toate nevoile confesându-se cinic şi uneori vulgar, cititorului. Cu siguranţă cine a citit cartea a înţeles (aşa cum şi scriitorul a făcut-o) ca dragostea durează, nu poate fi mimată. Atât timp cât este împletită cu respectul, sinceritatea şi nu în ultimul rând cu o iubire care îşi are originile în spiritual, iubirea durează. Marc Marronier, un tânăr specialist în marketing de treizeci de ani este părăsit de soția sa după trei ani de căsnicie. Motivul despărțirii este teoria pe care o susține…

Prin „Exerciţii de echilibru„, am descoperit un altfel de Tudor. Ştiam că este actor, interpret, artist şi faptul că publică des pe propriul blog, gânduri şi idei din locuri prin care a hoinărit sau prezentând sentimente care l-au marcat. „Exerciții de echilibru” nu este un roman propriu-zis, ci o culegere de postări de blog, publicate inițial pe blogul său în intervalul 2007-2012. Întotdeauna mi s-a părut un om îndrăgostit de frumos, de cultură, de copilăria pe care o trăieşte şi azi, de munca pe care o face atât de frumos. Mi s-a părut de asemenea indiferent, părtaş la indiferenta altora, dar întotdeauna interesat de ceea ce învaţă tinerii, contribuind şi el decisiv, cel puţin în cazul meu, la hrănirea spiritului adolescentin. Am fost plăcut surprinsă  de acest Tudor Chirilă. L-am cunoscut îndrăgostit peste măsură, atent la nevoile unei femei, idolatrizând femeia, admirându-i şi recunoscându-i calităţile şi meritele. L-am văzut un tânăr trist, descumpănit şi plin de lehamitea unei lumi în care şi-a găsit târziu locul (sau încă îl mai caută). Este un om lovit de necazurile şi supărările unei vieţi în care parcă îşi găseşte rar locul. În pofida acestora şi a multor altor elemente, Tudor încă învaţă tânăra generaţie să lupte…

„Salveaza-ma” de Guillaume Musso, nimic nu anunţa întâlnirea dintre Juliette şi Sam. Cu atât mai puţin faptul că urmau să se îndrăgostească nebuneşte. Pe durata unui weekend la New York, îşi trăiesc şi devorează pasiunea, simţind o magie pe care nu o cunoscuseră până atunci. Dar fiecare îi ascunde adevărul celuilalt. Sam pretinde că este căsătorit, iar Juliette că este avocat. Cum Juliette trebuie să se întoarcă la Paris, Sam o însoţeşte la aeroport. Niciunul nu îşi dă seama că acesta ar putea fi momentul care le hotărăşte destinele. După o jumătate de oră, vestea cade ca un trăsnet, avionul în care se afla tânăra femeie a explodat în zbor, dar Sam nu poate accepta ideea că totul s-a terminat în acel moment „Nimic nu este neînsemnat, dar nu percepem întotdeauna corect consecinţele acţiunilor noastre.” Nu am fost întotdeauna adepta cărţilor romantice. De fapt, le citeam cu bucurie când eram în primii ani de liceu şi mi-am descoperit o pasiune mai profundă pentru cărţile pe care mi le alegeam eu decât pentru cele care îmi sunt „sugerate”. Am descoperit în „Salvează-mă” de Guillaume Musso, mai mult decât o poveste de dragoste. Am descoperit un amalgam de sentimente, frici şi certitudinea…