Netflix devine tot mai popular în România şi nu numai, venind în întâmpinarea abonaţilor cu noi seriale din ce în ce mai fascinante, aşadar m-am gândit să scriu despre câteva seriale pe care le-am urmărit sau încă le urmăresc şi care mi se par demne de recomandat.
Pentru că este acea parte din an în care unele seriale se afla la final de sezon sau în aşteptarea unuia nou, mi-a fost destul de dificil să aleg doar zece seriale cu adevărat bune despre care unii dintre voi poate nu cunosc detalii sau să dau motive în plus celor care au idei vagi dar nu sunt siguri că le-ar fi pe plac acele genuri.
- Criminal Minds, ajuns deja la sezonul 12 este savuros, plin de acţiune, dramă, crime, momente amuzante şi pline de lacrimi. Este un amalgam de sentimente şi trăiri pe care trebuie să îl experimentezi.
- Mindhunter, deşi lansat anul trecut, spune povestea înfiinţării brigăzii de analiza comportamentală din cadrul FBI. Asta înseamnă un fel de început al seriei Criminal Minds aşadar vei descoperi trimiteri în ambele seriale fie legate de începuturi, fie legate de speranţe pentru viitor.
- Grimm, al cărui ultim sezon, sezonul şase, se regăseşte acum pe Netflix este un serial care aduce la realitate monştrii şi creaturile fantastice din poveştile Fraţilor Grimm într-un mod captivant care te va ţine cu sufletul la gură.
- Lucifer, ajuns la sezonul trei, continua povestea amuzantă şi plină de întorsături de situaţie a diavolului pe Pământ, sătul să pedepsească păcătoşii în Iad. Aşadar, cel mai bun loc pentru Lucifer şi nouă sa viaţă se dovedeşte a fi chiar oraşul îngerilor.
- Suits ne pregăteşte sezonul final al uimitoarei lupte care se da între avocaţi puternici. Personal, sunt extrem de entuziasmată cu privire la ceea ce se va întâmpla în acest sezon dar şi destul de tristă ştiind că sfârşitul se apropie.
- How to get away with murder este o altă poveste ce are în prim plan o avocată puternică şi celebra şi modul în care oportunităţile, alegerile şi exprimarea sentimentelor poate duce un om aproape de graniţa dintre legalitate şi ilegalitate şi chiar mult după cea de-a doua.
- Riverdale este povestea unui orăşel liniştit care este cutremurat de apariţia la mal a unui tânăr decedat. De aici şi până la dezvăluirea unor secrete de familie sau adevărate grupuri infracţionale nu este decât un pas.
- 13 Reasons why este povestea unei adolescente ajunsă la capătul puterilor din cauza interacţiunilor sociale şi a colegilor hărţuitori. Spunând povestea multor tineri din zilele noastre şi aducând în atenţia tuturor o problemă socială tot mai des întâlnită, serialul a devenit un succes global.
- Stranger things este un alt fenomen global ajuns la sezonul al doilea care a cucerit publicul Netflix. Patru prieteni curajoşi, trei băieţi şi o fată, încearcă să-şi găsească prietenul aflat într-un fel de univers paralel în care este prizonierul unei creaturi nemaiîntâlnite.
- Black mirror este un serial pe care, sincer, îl aşteptam demult. Spunând povesti posibile despre un viitor iminent dar fără vreo legătură între episoade, este uşor de urmărit, captivant, tumultuos şi destul de înfricoşător pe alocuri.
Chiar mi-aş dori să ştiu ce seriale urmăriţi voi sau ce recomandări aţi avea pentru că abia aştept să încep noi seriale. Vizionare plăcută tuturor şi spor!
2 Comments
Foarte bune serialele, multumesc pentru recomandare !
Cu drag! Multumesc pentru ganduri si vizionare placuta! <3