Jenny Han, autoarea cărții Tuturor băietilor pe care i-am iubit lucrează la cel de-al treilea volum al acestei serii. Până că acesta să fie lansat, am citit volumul doi al seriei, P.S. Te mai iubesc și-acum. Acesta continuă povestea Lara Jean, exact din locul în care fusese lăsată, ceea ce m-a bucurat extrem de mult. Cartea urmărește, în continuare, povestea de dragoste dintre Lara Jean și Peter. Ceea ce la început fusese doar o joacă, o șaradă, se transformă într-o relație,  în adevaratul sens al cuvântului. Din păcate, trecutul încă îl bântuie pe Peter și lucrează, continuu, la distrugerea relației nou creată. În viața Larei Jean apare un alt băiat din trecut și un răspuns, surprinzător, la scrisoarea ei. Prima sa corespondență scrisă, primul răspuns scris pe care îl primește. „Indrăgosteşte-te, dacă vrei, dar protejează-ți inimă. Astfel de lucruri par să fie pentru totdeauna, dar nu-i așa. Dragostea se duce sau uneori oamenii o iau pe alte căi, fără să vrea. Nimic nu e sigur.”  E remarcabil faptul că, deși se maturizează în materie de relații, naivitatea sa și ușurința cu care poate fi rănită încă îi afectează viața și alegerile. Se află într-o continuă luptă în încercarea de a…

Când eşti obligat, moral, de un fel de lege nescrisă a familiei să îţi protejez sora mai mică şi să-i readuci bucuria de a trăi, tatălui tău, eşti destul de „paralel” cu viaţa normală. Lara Jean este acel gen de om. Fiica mijlocie a unui tată rămas văduv şi obligat să crească cele trei fiice ale sale, Lara Jean a pierdut părţi importante din ceea ce înseamnă viaţa unei adolescente. Prinsă de responsabilităţile faţă de familie şi mutarea peste ocean a surorii mai mari, reprezintă un alt punct de cotitură, fantastic, în viaţa protagonistei. Abandonată de mama, decedata destul de timpuriu, şi apoi de sora mai mare, plecată la studii în Scoţia, Lara Jean reprezintă copilul naiv, care se agaţă de orice urmă de afecţiune, pe care o transformă în iubire, doar pentru a nu fi, din nou, abandonată şi jinduieşte la o relaţie, în adevăratul sens al cuvântului, neştiind nimic despre ce presupune o relaţie şi închizându-se tot mai mult în sine. „Ştii cum e să-ți placă de cineva de nu mai poți şi să ştii că nu va simți niciodată la fel? Probabil că nu. Oamenii ca tine nu trebuie să treacă prin situații de genul ăsta.” Lara…

În cazul în care nu mai plânsesem, de mult, lecturând o carte, povestea celor doi protagonişti ai romanului, „Eleanor & Park” de Rainbow Rowell, m-au aruncat, efectiv, într-un vârtej ameţitor de stări sufleteşti, sentimente şi dorinţa de a nu termina această carte. De fapt, „am tras” de carte patru zile. Nu pentru că nu era interesantă, nu pentru că ştiam finalul, nu pentru că aveam altele pe cap. Nu voiam să o termin pentru că e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimele luni. Corecţie! A devenit nu cartea mea preferată, ci povestea mea preferată! „Să o țin pe Eleanor de mână era ca și cum aș fi strâns în mână un fluture. Sau o bătaie de inimă. Ceva complet viu.” Cartea îţi rupe inima, apoi o repară, o sfâşie, o coase, o sparge şi o lipeşte la loc. De fapt, a durat atât de mult să fac recenzia cărţii pentru că nici acum nu ştiu ce simt. M-am îndrăgostit, iremediabil, de Park pentru faptul că este un copil atât de bun şi atât de înţelegător încât îţi frânge inima şi vrei, cumva, să îi dai numai lucruri bune doar pentru că e cum e. Eleanor a…

În „Lola și băiatul de treabă din vecini” de Stephanie Perkins, Lola este acel gen de adolescentă despre care se vorbeşte extrem de des, în special în România. Lola este fiica unui cuplu gay. De fapt, personajul este extrem de bine structurat, extrem de bine ancorat în realitate şi ştie cum să se facă vizibilă sau invizibilă. Este copilul de care se tem oamenii. Unul dintre subiectele cărţii, deşi nepus în prim plan, este modul în care un copil poate creşte într-o familie cu părinţi de acelaşi sex. Subiectul, tabu, adoptat de scriitoare mi se pare fantastic evocat. Lola este o adolescentă normală, responsabilă şi impulsivă, matură şi imatură, visătoare şi raţională, îndrăgostită şi confruntându-se cu decizii greşite. „De când mă ştiu am vorbit cu Luna. I-am cerut să mă călăuzească. E ceva profund spiritual în strălucirea ei palidă, în suprafața ei cu cratere, în înfăţişarea ca de ceară şi în fazele ei. În fiecare seară poartă o nouă haină, totuşi e întotdeauna ea însăşi. Şi e întotdeauna acolo.” Lola este acel om prins între două iubiri. Cea dintâi, neconsumată şi încă prinsă în inima sa, reiese la suprafaţă şi o umple de întrebări, se instalează nesiguranţa, dorinţa de a…

Facebook e cuvântul cheie al poveştii de iubire dintre Solidea şi Eduardo. Ne-am obişnuit că reţeaua de socializare, ce a devenit vecină cu dependenţa, să facă parte din viaţa noastră de zi cu zi şi nici nu ne arătăm doritori să ne eliberăm din „mâinile” sale cât să gustăm viaţa cu bune şi cu rele. Nici nu avem cum. Pe Facebook avem prietenii, familia, ştirile, noutăţile, cele mai fierbinţi subiecte şi permanentă stare de bine pe care ne-o da iluzia eliminării graniţelor dintre oameni. Ori internetul nedisimulat, deja, aceste legături şi ne îndepărtează, tot mai mult de oameni şi evenimente. Exact contrariul a ceea ce „promite”. Iubirile, create cu ajutorul internetului, sunt la ordinea zilei, făcând parte din viaţa fiecăruia dintre noi. Prieteniile, de asemenea, sunt la un click distanţă şi prieteniile par să spargă barierele kilometrice, date de distanţă. A fost uşor să mă regăsesc în această poveste, prin prisma descoperirii iubirii cu ajutorul internetului, dar şi a prietenilor care mi-au devenit extrem de dragi cu ajutorul acestei reţele sociale extrem de copleşitoare care ne guvernează viaţa, pentru că sunt sigură că nu sunt un caz singular, în niciuna dintre cele două ipostaze        „Dragostea intra în vieţile noastre…

Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, „Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere” de Jennifer E. Smith spune povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere. Pare o poveste clişeică, la prima vedere, chiar fiind blamata de cei care au lecturat-o aşa că nu am avut mari aşteptări de la ea. O aveam în format e-book, primită cadou la un moment dat şi a fost prima carte pe care am lecturat-o pe e-reader. Este acel gen de carte prin care realizezi că adolescenţa nu e doar lapte şi miere, ca unele probleme sunt de-a dreptul banale în detrimentul celor care chiar îţi dau viaţa peste cap. Cei doi protagonişti, Hadley şi Oliver sunt doi adolescenţi tipici, la prima vedere. De fapt, ei sunt personaje principale ale unor drame de familie extrem de puternice şi cărora, pentru a le face faţă, trebuie să fii puternic. Hadley încearcă să facă faţă divorţului părinţilor săi iar Oliver, cu ajutorul fetei, încearcă să nu se gândească că motivul pentru care se întoarce acasă, în Londra, este acela de a-şi lua rămas-bun de la tatăl…

„În altă viaţă” de Marc Levy este acel gen de carte care pune în prim plan posibilitatea existenţei sufletelor pereche care, cu fiecare nouă viaţă, se redescoperă într-un context nou, în alte trupuri, cu alte meserii dar întotdeauna trăiesc iubirea cu aceeaşi intensitate, indiferent a câta oară se regăsesc. Déjà Vu-ul este cuvântul cheie care deschide această poveste, menţinându-se pe parcursul ei şi sentimentul de care depinde salvarea a două suflete. Romanul pune în discuţie posibilitatea ca două suflete, odată separate într-una dintre vieţi, să se piardă pentru eternitate şi ciclul să se închidă. Atenţia, încrederea în instincte şi în senzaţiile de care ne lovim la tot pasul reprezintă singurele indicii pentru a găsi jumătatea de care ar trebui să ni se lege viaţa, firesc. Jonathan şi Clară sunt două astfel de suflete pereche pe care o singură atingere îi transporta într-un trecut pe care l-au trăit împreună, eveniment care îi sperie şi căruia nu îi găsesc o explicaţie logică. ’’Lumina unei stele nu are nevoie de un anumit timp ca să ne ajungă,ci timpul este acela care o indrumă spre noi. Să înţelegi cu adevărat ce este timpul, înseamnă să-ţi oferi mijloacele unei călătorii în dimensiunea lui. Corpurile ne…

După lecturarea cartilor „Zilele amanţilor„ si „Nopţile amanţilor” cărţi care s-a bucurat de un real succes în rândul românilor de toate vârstele, care au lecturat primele volume, Corina Ozon revine cu a treia parte a seriei, „Amanţii 3.0”, continuarea poveştii celor doi amanţi, Mircea şi Câţi, pe care i-am regăsit în primul şi al doilea volum. După un final destul de nesigur, o despărţire şi o posibilă sarcina, „Amanţii 3.0” promite să răspundă la toate întrebările lăsate fără răspuns în volumul precedent. Dacă în volumele anterioare Mircea şi Câţi sunt cei care îşi fac de cap, în acest volum e rândul soţiei înşelate să iasă la suprafaţă şi ne uimeşte cu desele sale ieşiri, dorinţa de a face schimbări dar la fel de nesigură de soţul care pare din ce în ce mai familist, aproape ca o compensaţie faţă de familia pe care, iniţial, o abandonase. Din păcate, Câţi şi Mircea sunt tot mai nefericiţi, nesiguri, singuri şi dragostea pare că nu supravieţuieşte, chiar atât de bine, încercărilor. O carte la fel de uşor de citit, precum volumele precedente, plină de umor de limbaj şi de situaţie şi nu poţi să o laşi din mână până nu ajungi la final…

Prietene bune, Julia, Colombe, Raphaëlle şi Anouchka sunt la vârsta întrebărilor pe care nu îndrăznesc să le rostească, aşa că îşi consemnează în jurnalele personale cele mai ascunse gânduri. Aflăm astfel că în jurul lor dragostea, un sentiment care le este încă străin, modelează destine, uneşte şi destramă familii, pune în primejdie şi salvează vieţi, ca într-o inegalabilă dramă shakespeariană. Nevoia de iubire se va insinua treptat în fiecare gest şi gând al celor patru adolescente, că nevoia de un drog ce aduce extazul şi ale cărui consecinţe sunt periculoase. Când povestea lui Romeo şi a Julietei, pe care liceenii o vor pune în scenă, îşi va arunca umbra nefastă asupra realităţii, se va dovedi dragostea atât de puternică încât să vindece rănile pe care tot ea le-a provocat? Având la bază problemele adolescenţilor din zilele noastre, de la prietenie, dragoste, sexualitate şi planuri de viitor, autorul reuşeşte să creeze o atmosferă autentică şi încearcă să răspundă unor întrebări existenţiale, cu ajutorul personajelor sale. Încă o dată, autorul reuşeşte să disece confuzia pe care ne-o dau sentimentele şi modul în care ele se transformă într-un roller coaster şi ne dau existenta peste cap, născând şi mai multe întrebări şi confuzii….

După „Oscar şi Tanti Roz„, pe care am recenzat-o aici, „Elixirul dragostei” este a doua carte a autorului Éric-Emmanuel Schmitt pe care o citesc şi, cu siguranţă, nu va fi ultima pentru că este uimitoare rapiditatea cu care se traduc cărţile sale, datorită popularităţii în creştere, bine-nţeles. Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evoca trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Este o carte la fel de uşor de citit precum Oscar şi Tanti Roz, autorul părând că se focuseaza pe mesajele transmise, folosind cuvinte puţine, lejeritatea limbajului şi scrierea perfectă pentru orice fel de cititor,…