„Central Park” de Guillaume Musso este ultimul roman scris de autor. Ca de fiecare dată, Musso abordează un subiect sensibil şi construieşte în jurul său o poveste emoţionantă despre supravieţuire, viaţă, determinare şi susţinere. Romanul este un thriller psihologic având o temă şi o scriitură nealterate, bine proporţionate şi desfăşurări pe două planuri ce ne sunt evidenţiate, treptat, spre finalul romanului. Personajele principale ale romanului sunt Alice, poliţistă la Paris şi Gabriel, cântăreţ de jazz, aparent. Amândoi reprezintă personaje complexe şi incredibil de interesant de urmărit. Şi dacă mi se părea, iniţial, ca Alice este cheia romanului, cu cât îl studiam mai mult pe Gabriel cu atât mai tare mi se părea un personaj mai fascinant, inteligent şi extrem de agil. De la boli cumplite, la accidente tragice, crimă, mister, cercetare, o sarcină pierdută şi două familii destrămate, Musso reuşeşte să evidenţieze probleme extrem de emoţionante şi delicate şi să le transforme în poveşti cu adevărat captivante menite să îl facă pe cititor să conştientizeze poziţia sa, dar reuşeşte să îi deschidă ochii şi spre viaţa reală, spre propria viaţă şi spre viaţa celor apropiaţi lui. „Constat doar că ești înconjurată de oameni care te manipulează și te pun în…