Cărţi de citit în 2016
Despre cărţi şi nu numai , Recenzii / 10 ianuarie 2016

În prima zi a acestui an am prezentat o listă, mai mult, de zece cărţi pe care le-am citit în anul 2015 şi care mi-au plăcut, din diferite motive pe care le-am menţionat în acel articol. Aşadar, azi, am decis să accept provocarea dragelor mele colege bloggerite de la Literatura pe tocuri de a face un top 12 cărţi pe care bloggerii devoratori de cărţi doresc să le citească în anul 2016. Deşi vă fi un an greu, pe lângă cele două sesiuni, urmează licenţa şi admiterea la master, mi-am propus să citesc minim 50 de cărţi în 2016. În 2015 am reuşit să citesc 60 de cărţi, cu zece mai multe decât cele propuse iniţial şi acest fapt m-a bucurat nespus. Am reuşit să devin mai echilibrată şi, de asemenea, mai ordonată în ceea ce priveşte cărţile pe care le citesc. Aşadar, în 2016 aş vrea să citesc următoarele cărţi: Biblia pierdută de Igor Bergler pe care mi-am achiziţionat-o de Crăciun şi care abia aşteaptă să iasă din ţiplă pentru a îmi prezenta un univers nou de posibilităţi. Desigur, am auzit lucruri bune despre aceasta şi mi se pare cu atât mai interesantă cu cât iubesc istoria, pe care o şi studiez,…