Duminică,  13 decembrie 2015, la invitaţia şi amabilitatea lui Emil Călinescu, am participat la primul Escape Room din viaţa mea. Poate vi se va părea ciudat ca aceasta recenzie să se regăsească în categoria de Teatru, dar explicaţia este cât se poate de simplă şi anume că numele pe care cameră îl poartă este „Fantoma de la Operă„, o reproducere a cărţii Gaston Leroux, adaptată ulterior unei piese de teatru. Am avut emoţii şi am crezut că voi distruge totul şi nu voi mai fi chemată cu altă ocazie. Spre surprinderea mea, faptul că sunt extrem de atentă la detalii m-a făcut să realizez anumite acţiuni care trebuiau realizate, chiar şi ultimul indiciu spre rezolvarea enigmei. Pe scurt, participanţii sunt un grup de exploratori care intra în camera iubitei Fantomei de la Operă, Christine Daae, și din cauza faptului că aceasta l-a înșelat pe iubitul ei, Erik, cu 20 de ani în urmă acesta încuie participanţii în cameră dorind să se răzbune. Singura modalitate de a ieși este să găsești un inel pe care trebuie să îl pui în locul special amenajat pentru el. Decorul perfect conceput pentru a evidenţia anii 1900, tăcerea, misterul, praful şi pânzele de păianjen pe care le-am găsit în camera…

„Patru prieteni din copilărie se întâlnesc – din întâmplare – după înmormântarea celui de-al cincilea. Îi mai leagă ceva pe aceștia, în afară de trecut? Nu știm. Au trăit împreună cea mai frumoasă perioadă a vieților lor, iar acum se trezesc din nou împreună, într-un context straniu. Se mai poate schimba ceva după o întâlnire importantă? Poate amintirea să-i unească? Vom vedea…” (regizorul Leta Popescu). Nu am ştiut mai nimic despre această piesă. Nici măcar citatul de mai sus nu îl cunoşteam. Ştiam un detaliu sumbru de care fiecare ne izbim la un moment dat, sfârşitul. În orice formă în care îl găsim, sfârşitul suna sumbru pentru unii, un nou început pentru ceilalţi. Am văzut pe scenă patru personaje. Mi-a plăcut sala de spectacol mică, faptul că actorii au fost extrem d aproape de noi şi m-am simţit, la un moment dat, parte din piesă. Îi cheamă Cristi, Catinca, Alex, Radu și Sânziana. Sunt genul de oameni pe care fiecare dintre noi ar putea să-i fi cunoscut în copilărie. Cristi, care este şi naratorul poveştii, este mort de trei zile. Tot el ne face intrarea în sufletele, minţile şi vieţile foştilor săi prieteni din copilărie. Personajele au vieţi banale, pline…