„Patru prieteni din copilărie se întâlnesc – din întâmplare – după înmormântarea celui de-al cincilea. Îi mai leagă ceva pe aceștia, în afară de trecut? Nu știm. Au trăit împreună cea mai frumoasă perioadă a vieților lor, iar acum se trezesc din nou împreună, într-un context straniu. Se mai poate schimba ceva după o întâlnire importantă? Poate amintirea să-i unească? Vom vedea…” (regizorul Leta Popescu). Nu am ştiut mai nimic despre această piesă. Nici măcar citatul de mai sus nu îl cunoşteam. Ştiam un detaliu sumbru de care fiecare ne izbim la un moment dat, sfârşitul. În orice formă în care îl găsim, sfârşitul suna sumbru pentru unii, un nou început pentru ceilalţi. Am văzut pe scenă patru personaje. Mi-a plăcut sala de spectacol mică, faptul că actorii au fost extrem d aproape de noi şi m-am simţit, la un moment dat, parte din piesă. Îi cheamă Cristi, Catinca, Alex, Radu și Sânziana. Sunt genul de oameni pe care fiecare dintre noi ar putea să-i fi cunoscut în copilărie. Cristi, care este şi naratorul poveştii, este mort de trei zile. Tot el ne face intrarea în sufletele, minţile şi vieţile foştilor săi prieteni din copilărie. Personajele au vieţi banale, pline…