„Zilele amanţilor” de Corina Ozon este o carte care se citeşte extrem de uşor. Scrisul decent pentru lecturare şi spaţierea destul de mare între rânduri, o face uşor de citit şi firul narativ prezentat din mai multe perspective, îi aduce acele detalii fără de care povestea nu se putea continua firesc. Aici, autoarea, reuşeşte să menţină vie atenţia cititorului, nu plictiseşte şi o trece prin toate cele trei puncte de vedere ale personajelor principale pentru a fi obiectiv şi a judeca just fiecare eveniment care se desfăşoară în carte. Mie mi-au trebuit cam 5 ore să o termin, cu pauze de masă, apă şi întreruperile de care ne lovim cu toţii. În primul rând, aş dori să-i mulţumesc lui Daniel Botea pentru că mi-a împrumutat această carte ce m-a captivat, m-a amuzat, m-a făcut să îmi pun întrebări şi mi-a oferit răspunsurile pe care le ştiam deja, dar pe care nu voiam să le accept. De asemenea, aş dori să o felicit pe Corina Ozon pentru dezinvoltură şi realismul cu care a scris acest roman. Dacă sunteţi din Craiova, vreau să vă anunţ faptul că pe data de 7 mai la sediul Casei de Cultură Traian Demetrescu, în salonul medieval,…

„Povestea lui O” de Pauline Reage la prima vedere este o carte ambiguă. Personajul principal fiind o femeie pe nume O. Atât, doar O. Nu se ştie dacă numele ei începe cu O sau dacă este un O de mirare sau O de la orgasmele pe care aceasta le are. Întrebările legate de numele, identitatea sau ocupaţia acestei femei, persistă până la final fără să-şi găsească un răspuns. Povestea lui O este o carte extrem de greu de digerat, traumatizantă dar foarte bine scrisă. Nu m-am putut pune nicio clipă în pielea lui O pentru că ea este precum o păpuşă în mâinile unui păpuşar, modelată şi manevrată după bunul plac al stăpânului său. Am lecturat această carte la câteva luni după ce am terminat seria 50 shades of Gray. Pentru că în seria lui Gray autoarea dă de pământ cu BDSM-ul, am vrut să citesc şi o carte în care acesta este prezent în forma sa cea mai apropiată de realitatea tehnicilor BDSM. Am citit ceva literatură erotică în viaţă şi am citit destule cărţi de psihologie ca să înţeleg că mintea umană este, câteodată, un ţinut plin de cele mai întunecate experienţe, gânduri şi trăiri. Despre această carte,…

„O să mă ştii de undeva”, de Petronela Rotar, este o altă carte care se citeşte uşor. Am primit-o recent şi a fost perfectă pentru o pauză între lecturarea cursurilor pentru facultate. În mod normal, în maxim trei ore e gata. Eu am „tras mâţa de coadă” destul de mult. Am lăsat-o din mână de câteva ori la început. Mi se părea banală si nu mi-a plăcut în primă fază. Apoi, am lasat-o pentru că mă dureau toate câte îmi semănau. Uneori pentru că aveam nevoie de apă pentru a stinge durerea adevărului şi tristeţii care mi se făceau nod în stomac şi în gură simţeam amarul neîmplinirii. Autoarea se joacă cu noi, cu cititorii. Împărţită în trei părţi: Hani, O să mă ştii de undeva şi Pizda lirică, este o carte a (re)cunoaşterii dedicată însăşi autoarei şi cititorilor săi. Ar fi scrisă în versuri albe. Eu nu cunosc această noţiune. Nu pentru că aş fi o incultă sau o neandertaliană. Pur şi simplu nu agreez decât ideea de proză sau versuri. Petronela Rotar, se materializează şi dematerializează pe tot parcursul cărţii. E o joacă de copii plăcută în care devine extrem de umană sau cât se poate de imaterială,…

„Ce ne spunem când nu ne vorbim„, de Chris Simion, este o carte profundă care surprinde lupta interioară a unei Ea (Floarea-Soarelui) şi a unui El (Zmeul Albastru). O carte despre viaţă, moarte, frică, iubire, şi adevăr. Cartea este profundă şi îţi scormoneşte în suflet până dă de umanul din tine care gustă o lectură bună şi ştie când să îşi pună întrebări sau când să găsească răspunsuri. Chris Simion este un fel de Emil Cioran modern, întruchipat în femeie. Un diagnostic fatal o determină pe Floarea Soarelui să fugă de toți cei dragi. Departe de țară, în deplină singurătate scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, își reface analizele și descoperă că e sănătoasă. Revenind în lumea din care evadase, Floarea Soarelui descoperă că nu se mai regăsește în ea. Mi-a fost greu să cuget toate trăirile, să îmi dau voie inimii şi minţii să se pătrundă cu personajele. Cartea nu este plină de acţiune ci pune la încercare spiritul uman, ceea ce rămâne după ce tot ceea ce protejează sufletul, inima şi mintea, dispare. Nu va fi uşor de citit pentru oricine. Nu ai, totuşi, cum să nu te îndrăgosteşti de ea şi nici…

„40 de zile”, de Chris Simion, asemenea romanul Ce ne spunem când nu ne vorbim, este o altă carte profundă pe care ne-o oferă autoarea cu gândul de a ne face o introspecţie nouă înşine şi celor de lângă noi şi de a redescoperi un Dumnezeu departe de Biserica ce poate, aşa cum bine surprinde autoarea, „să aibă un S.R.L. sau un S.A.” în coadă.   Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?”. Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare pentru că simţi exact pe unde s-o iei.   Autoarea nu trădează nimic. Materializează propriul suflet într-o mare de metafore şi sentimente mărturisite vag, permiţând cititorului să interpreteze în funcţie de stările sale, orice urmează să (re)găsească în acest roman. Fiecare capitol, fiecare nouă zi are…

„Confidențele unei fete de oraş” de Claudia Voicu, surprinde culoarea şi umorul local al româncelor, al femeii moderne din România anilor de după 2010. Mi-a fost foarte uşor să descopăr repere sociale, culturale şi câteva stereotipuri cu care suntem obişnuiţi cu toţii. Faptul că este scrisă în România şi pentru că surprinde societatea românească cu toate calităţile şi defectele sale, constituie un plus de savoare în lecturarea cărţii făcând-o accesibilă şi uşor de digerat. Îmi aduce aminte cumva de un Caragiale modern într-o fusta eleganta ce îmbrăca o femeie frumoasă. Pe lângă glume, ironii şi subtilitate, cartea prezintă probleme actuale ale romanilor, probleme existenţiale, sociale şi culturale serioase. Confidențele unei fete de oraș a luat naştere din trăiri contradictorii: pasiuni, dezamăgiri, împliniri, iubire, ură, dispreț, apreciere, s.a. Laura nu este doar un personaj de carte, ceea ce devine tot mai evident pe parcursul lecturării volumului. Personajul principal al cărţii este Laura, o femeie trecută cu puţin peste 30 de ani, care nu reuşeşte să-şi găsească jumătatea şi resimte acut presiunea ceasului biologic. În căutarea partenerului, Laura trece deopotrivă prin experienţe triste şi comice, întâlnind numai bărbaţi ciudaţi sau incompatibili cu ea. Din fiecare relaţie sau aventura, ea învăţă totuşi câte…