„O să mă ştii de undeva”, de Petronela Rotar, este o altă carte care se citeşte uşor. Am primit-o recent şi a fost perfectă pentru o pauză între lecturarea cursurilor pentru facultate. În mod normal, în maxim trei ore e gata. Eu am „tras mâţa de coadă” destul de mult. Am lăsat-o din mână de câteva ori la început. Mi se părea banală si nu mi-a plăcut în primă fază. Apoi, am lasat-o pentru că mă dureau toate câte îmi semănau. Uneori pentru că aveam nevoie de apă pentru a stinge durerea adevărului şi tristeţii care mi se făceau nod în stomac şi în gură simţeam amarul neîmplinirii. Autoarea se joacă cu noi, cu cititorii. Împărţită în trei părţi: Hani, O să mă ştii de undeva şi Pizda lirică, este o carte a (re)cunoaşterii dedicată însăşi autoarei şi cititorilor săi. Ar fi scrisă în versuri albe. Eu nu cunosc această noţiune. Nu pentru că aş fi o incultă sau o neandertaliană. Pur şi simplu nu agreez decât ideea de proză sau versuri. Petronela Rotar, se materializează şi dematerializează pe tot parcursul cărţii. E o joacă de copii plăcută în care devine extrem de umană sau cât se poate de imaterială,…