Predicatorul
0
10/10
Predicatorul de Camilla Läckberg
Polițiste , Recenzii / 4 iulie 2015

După Prinţesa gheţurilor, urmează Predicatorul, a doua parte a seriei de opt romane scrisă de Camilla Lackberg. Acţiunea romanului se desfăşoară tot în Fjallbacka, o mică şi splendida aşezare de pe coasta de vest a Suediei, locuită în mare parte a anului de oameni liniştiţi, dar ceva mai animată în sezonul de vară. Mi s-a părut imperios necesar să am şi acest al doilea volum, deşi în momentul cumpărării doar aceste două volume apăruseră în România. Şi pentru că mi-a plăcut enorm primul volum, mă aşteptam să am aceeaşi greutate în a menţine firul narativ al poveştii. Desigur, învăţasem câteva elemente pe care autoarea le foloseşte, dar nu mă aşteptam să menţină suspansul şi să adauge noi moduri de a induce în eroare cititorul şi de a-l captiva. Un băieţel aventuros porneşte la joacă la prima oră a dimineţii. Pleacă să exploreze Prăpastia Craiului. Dar distracţia se încheie brusc atunci când descoperă cadavrul unei tinere femei dezbrăcate, care-l ţintuieşte cu privirea rece. Poliţia ajunge rapid la faţa locului şi constată că femeia fusese asasinată. Lucrurile se complica şi mai mult atunci când sub trupul victimei sunt găsite scheletele altor două femei care fuseseră date dispărute la începutul anilor ’70. Predicatorul este…