„Viaţa pe un peron„ este a doua carte care mi-a dat destul de mult mindfuck anul acesta. Credeam ca după „Apartamentul” de Hakan Biçakçi mi-am revenit şi voi reuşi să identific acele cărţi în care ficţiunea este utilizată din plin. Cumva, de această dată, Octavian Paler mi s-a părut că se joacă cu ficţiunea şi realitatea într-o balantă fragilă şi aflată, în permanenţă, într-un echilibru precar. Cartea de beletristica romaneasca este o operă valoroasă, destul de cunoscută. Octavian Paler, din câte am observat în ultimii ani, este un autor citat, în special în lumea Facebookului şi această carte este, cel mai probabil, cea mai cunoscută cartea a sa. În afară de „Caminante„ nu mai citisem nimic de Paler dar ştiam despre stilul său de scriere, de tip jurnal, în care acesta evoca amintiri şi întâmplări presărate cu multe filosofii dar şi cu întâmplări care par desprinse din o cu totul ăla lume. „Îmi rămâneau doar cărțile. De când mă ştiu, mi-a plăcut să cumpăr cărți şi sufeream că niciodată n-aveam destui bani pentru asta. Cumpăram chiar mai multe decât reuşeam să citesc, îmi ziceam că într-o zi voi găsi timp pentru fiecare. În felul acesta, îmi umplusem camera. Cartea, ca mai…
Pasionată fiind de istorie şi ştiindu-l pe maestrul cuvintelor, Octavian Paler, un pasionat al aceleaşi ştiinţe era imposibil să nu îmi pice în mâini această operă de artă fantastică ce m-a purtat pe tărâmurile magnifice ale Mexicului aşa cum puţini ajung să îl vadă în viaţă. „În trecutul Mexicului găseşte zeii stranii şi monstruoşi ai aztecilor, poveştile înspăimântătoarelor sacrificii rituale istoria cuceririi incredibile a lui CortEs… Povesteşte legende. Descrie zei înfricoşători şi altare şiroind de sânge. Vede piramide în mijlocul junglei atotputernice. Face asociaţii şi imaginează punţi între civilizaţii. Probabil că acesta este sensul esenţial al întregului parcurs prin Mexic: imboldul de a înţelege o civilizaţie ce nu acceptă grilele de interpretare ale raţionalei Lumi Vechi…” spunea Radu Pavel Gheo despre această carte a lui Paler. Înțelepții hinduși pretind că există patru anotimpuri în viață. Unul pentru a studia și descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Și în sfârșit, al patrulea, în care eliberat de inhibiții și de obsesii devii un fel d călător fără bagaje. (p. 223-224) Tind să îi dau dreptate acestuia şi să continui să mă gândesc cât de frumos am vizitat Mexicul fără să îl vizitez de fapt…