În primul rând, aş dori să mulţumesc Libris, librărie online, pentru oportunitatea de a citi trei cărţi fantastice. Prima dintre cele trei carti este „Nu mă doare nimic doar lipsesc” de Marius Lăzărescu. Se spune despre autorul Marius Lăzărescu că ar fi un debut întârziat pe nedrept. Este foarte posibil ca acest lucru să fie just pentru că în România este greu să te afirmi ca scriitor ori poet. Nu ştiam nimic despre acest autor şi nici acum nu l-am căutat pe Google, fiindu-mi suficient să-i cunosc munca pentru a-mi da seama că este un om citit, cu demoni interiori, întrebări neterminate şi fără răspuns. Este, totuşi, un om cald care nu te lasă să îl laşi. Nu am putut să las cartea din mâini până nu am terminat-o, poate şi pentru faptul că se citeşte uşor, ca orice altă carte de poezie, diferenţa fiind că este de o complexitate şi profunzime fantastice! Coperta m-a intrigat şi am realizat că iubesc saxofonul şi îmi este dor de concertele de jazz la care participam anul trecut în perioada aceasta. O copertă boemă care naşte întrebări cum ar fi „De ce saxofonul este singur, stingher pe un scaun vechi şi ponosit?”. Oare aşa este văzută muzica…