În „Lola și băiatul de treabă din vecini” de Stephanie Perkins, Lola este acel gen de adolescentă despre care se vorbeşte extrem de des, în special în România. Lola este fiica unui cuplu gay. De fapt, personajul este extrem de bine structurat, extrem de bine ancorat în realitate şi ştie cum să se facă vizibilă sau invizibilă. Este copilul de care se tem oamenii. Unul dintre subiectele cărţii, deşi nepus în prim plan, este modul în care un copil poate creşte într-o familie cu părinţi de acelaşi sex. Subiectul, tabu, adoptat de scriitoare mi se pare fantastic evocat. Lola este o adolescentă normală, responsabilă şi impulsivă, matură şi imatură, visătoare şi raţională, îndrăgostită şi confruntându-se cu decizii greşite. „De când mă ştiu am vorbit cu Luna. I-am cerut să mă călăuzească. E ceva profund spiritual în strălucirea ei palidă, în suprafața ei cu cratere, în înfăţişarea ca de ceară şi în fazele ei. În fiecare seară poartă o nouă haină, totuşi e întotdeauna ea însăşi. Şi e întotdeauna acolo.” Lola este acel om prins între două iubiri. Cea dintâi, neconsumată şi încă prinsă în inima sa, reiese la suprafaţă şi o umple de întrebări, se instalează nesiguranţa, dorinţa de a…