Ceea ce reiese, mai mult decât evident, din cartea „Mă pierd în tine” de Jasinda Wilder este faptul că vine ca un suport pentru cei care au trecut prin pierderea unei persoane dragi, dar şi pentru cei care nu au trecut prin asemenea experienţe dar trebuie să îşi reamintească să aprecieze lucrurile simple sau oamenii din jurul lor. Cartea are două poveşti de iubire în prim plan, având aceeaşi protagonista. Mai presus de asta, însă, este o poveste de viaţă despre suferinţă, momente grele în care izolarea e singura soluţie şi în care durerea e pregnanta. Cumva te învaţă să te adaptezi la viaţă, la faptul că nu e totul lapte şi miere dar ca soarele răsare, atât timp cât îţi dai ocazia să trăieşti frumos, în ciuda experienţelor neplăcute. „Dar atunci când simți soiul ăla de nevoie mistuitoare de cineva, de cineva pentru care ai face, orice, indiferent ce ar fi? Îți intră naibii pe sub piele, în suflet, ca şi cum esența din care e plămădită se impregnează în tine atât de cuprinzător, încât însuşi aerul pe care-l respiri şi fiecare moleculă din ființa ta sunt îmbinate. Asta e iubirea. Exact aşa am iubit-o.” Uitarea pare să fie ceea…