John Wick IV: Baba Yaga

În urmă cu câteva zile am vizionat, în premieră, partea a patra a seriei ce-l are în prim plan pe John Wick, interpretat de Keanu Reeves. John Wick IV: Baba Yaga este încă un film care te ţine în suspans, cu sufletul la gură şi are câteva replici care, cu siguranţă, te vor amuza. În caz că nu ştiţi cine este Keanu Reeves, ai trăit într-un ananas pe fundul oceanului, este un fel de supererou în viaţa reală, doar că fără superputeri, costume sau un pseudonim. Acesta joacă rolul unui asasin, pensionat care este forţat să revină în branşa. În partea a patra, la fel ca în precedentul film, John Wick este, încă, excommunicado, aici începe filmul. Determinat să-şi recapete libertatea şi să păstreze, vie, amintirea soţiei pe care a pierdut-o, John Wick face tot ce-i stă în putinţă. Chiar riscând un deget. Am fost extrem de încântată să îi revăd pe Laurence Fishburne (The King) şi pe Ian McShane (Winston) dar cel mai mult m-a bucurat să văd ultima interpretare a lui Lance Reddick cu calmul lui, raţionamentul, politeţea şi modul în care încă încearcă să medieze părţile. Acesta din urmă  încă-i rămâne fidel lui Winston şi Hotelului Continental…

Military Wives sau câte vieţi afectează, în realitate, războaiele
Film , Recenzii / 3 martie 2020

Military Wives sau câte vieţi afectează, în realitate, războaiele, este un film plăcut şi neplăcut în regia lui Peter Cattaneo. Filmul spune povestea reală a unui grup de soţii de militari care încearcă să supravieţuiască războiului, având oamenii iubiţi în inima Afganistanului. Povestea filmului te aruncă printr-o multitudine de sentimente, de la râs incontrolabil până în pragul lacrimilor doar ca să îţi dea o porţie sănătoasă de trezire la realitate. Antrenant şi plin de evenimente interesante de la un capăt la celălalt. Dacă trebuie să rezum filmul la un singur cuvânt, aş alege cuvântul echilibrat. Filmul acoperă o multitudine de subiecte de la frică, durere, aşteptare, conflicte sociale, conflicte familiare, pierdere, regăsire, apartenenţa la un grup social, prietenie, bucurie nemărginită, s.a. Deşi ar putea fi o dramă clişeică sau melancolică, regizorul reuşeşte să menţină acest echilibru care face filmul să fie exact aşa cum nu te-ai aştepta, ceea ce devine o surpriză neaşteptată dar incredibil de plăcută. Se lasă cu nevoie de un şerveţel sau două, mai ales în punctele culminante ale filmului când totul o ia la vale ca într-un carusel emoţional din care, cu greu, vei vrea să ieşi. La baza poveştii le avem, permanent, pe Kristin Scott…

Peppermint: Gustul Răzbunării
Film , Recenzii / 12 martie 2019

„Peppermint: Gustul Răzbunării” a apărut, de curând, pe Amazon Prime, un fel de platforma asemănătoare Netflixului inclusă într-un abonament oferit de Amazon. Filmul o are în prim plan pe Riley North (Jennifer Garner), mama unei fetiţe, soţia iubitoare a unui soţ muncitor şi stâlpul care ar face orice îi stă în putere pentru a-i proteja pe oamenii iubiţi din viaţa sa. Dacă ne gândim la mame, indiferent de specia despre care discutăm, ştim că femelele au un fin instinct care le une în gardă oricând simt pericolul, nedreptatea sau când cineva le face rău puilor lor. Nici Riley nu face rabat de la această regulă nescrisă şi odată cu execuţia familiei sale la comanda unui dealer de droguri cu influente puternice, este determinată să-i caute dreptatea. După ce sistemul legal muşamalizează crimele şi aproape o încuie într-o instituţie menită să-i ajute pe acei pacienţi care suferă traume emoţionale puternice sau boli mintale, Riley, cu toată durerea, frustrarea şi şocul iniţial al celor întâmplate, decide să-şi ia dreptatea în propriile mâini şi începe o campanie menită să-i pedepsească pe toţi cei responsabili, într-un fel sau altul, de moartea familiei sale. Deşi marea problemă a filmului este faptul că nu menţionează, clar,…

Cursa pentru Premiile Oscar 2019
Despre cărţi şi nu numai , Film / 22 februarie 2019

Update: Din cele 24 de categorii ale Oscarurilor am reuşit să preconizez doar 13 câştigători ceea ce mi se pare chiar foarte bine, având în vedere că sunt cu o nominalizare mai sus de jumătate. Voi câţi câştigători aţi reuşit să bifaţi? Deşi lista nominalizărilor pentru Premiile Oscar 2019 a fost deja lansată, am avut ocazia astăzi să îmi pun şi eu ideile la punct. Nu am apucat să văd toate filmele nominalizate dar îmi lipsesc doar câteva despre care m-am informat, în prealabil. Aşadar, există o listă cu nu mai puţin de douăzeci şi patru de categorii ai căror viitori câştigători vor pleca acasă cu mult râvnita statueta. Fără să o mai lungesc, aşa arată lista mea, pur subiectivă, cu privire la cursa pentru Premiile Oscar 2019 care a început. Cel mai bun film: „Bohemian Rhapsody” – “Green Book” Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron, “Roma” Cel mai bun actor in rol principal: Rami Malek “Bohemian Rhapsody” Cea mai buna actrita in rol principal: Glenn Close, “The Wife” – Olivia Colman, “The Favourite” Cel mai bun actor in rol secundar: Mahershala Ali „Green Book„ Cea mai buna actrita in rol secundar: Rachel Weisz „The Favourite” – Regina King, “If Beale Street Could Talk”…

The Upside – Asistent de (ne)voie
Film , Recenzii / 8 ianuarie 2019

În primul rând, trebuie să știți faptul că filmul „The Upside – Asistent de (ne)voie” este bazat pe filmul francez „The Intouchables” și reprezintă o emoționantă comedie ce are la bază ciudata și neașteptata prietenie care se formează între un bărbat paraplegic înstărit și îngrijitorul său, un tânăr cu cazier judiciar. Într-ul fel ciudat, această poveste îmi amintește de cartea și filmul „Me before you”, exceptând partea romantică. Plusurile acestui film sunt actorii principali pe care nu poți să nu îi iubești dar și glumele, mult mai bune și mult mai subtile. Dezavantajul acestuia este faptul că nu a adus nicio îmbunătățire considerabilă în privința poveștii inițiale, cu excepția schimbării locațiilor în care se petrec poveștile și a glumelor amintite mai sus. Stereotipurile sunt la ele acasă, în ambele filme, prezentând un bărbat de culoare, fost condamnat, șomer în căutarea unui loc de muncă și un miliardar paralizat de la gât în jos care trebuie să își regăsească personalitatea, puterea de a zâmbi și a aprecia viața în ciuda deficienței sale. Bryan Cranston și Kevin Hart sunt de-a dreptul savurosi împreună, această fiind o certitudine. Totuși, oricât s-ar strădui să ne facă să zambim și să aducă bucurie în inimile personajelor pe…

Aventurile lui Smallfoot
Film , Recenzii / 7 octombrie 2018

Seara trecută am urmărit lansarea în cinematograf a filmului de animatie Smallfoot care mi s-a părut a fi extrem de reușit din multe puncte de vedere. În primul rând, vocile personajelor sunt date de nume importante ale cinematografiei precum Channing Tatum (Migo), Danny DeVito (Dorgle), Common (Stonekeeper), Zendaya (Meechee) și alții. Apoi avem cântece, zâmbete, glume, ironii, satirizarea realităti sociale, expunerea importanței internetului și a ceea ce poate ajunge cineva datorită activității sale online, ignoranța unui trib din pricina relgiei sale, dorința de a învăța și a se educa, comic de situație și limbaj și multe alte elemente pe care le veți descoperi singuri. În România, filmul va avea premiera în data de 26 octombrie. În primă instanță avem un trib de oameni ai zăpezii, sau orice altă denumire vreți voi să atribuiți acestui tip de ființă, care trăiește în vârful unui munte, izolați de restul lumii despre care cred că nu există, înconjurați de nori și ducându-și existența zilnică în pace și armonie. Religia lor are la bază zeci de tăblițe din piatră pe care făuritorii ținutului și purtătorii pietrelor (Stonekeepers) le-au scris și îmbunătățit de-a lungul vremurilor pentru a fi siguri că rasa lor este protejată și departe de orice fel de…

Deadpool 2
Film , Recenzii / 16 mai 2018

Seara trecută am urmărit lansarea în cinematograf a celui de-al doilea film din seria Deadpool, acest recent erou, sau nu, al Universului Marvel pentru a cărui producţie Ryan Reynolds s-a luptat aproximativ 11 ani. Prima impresie este ca Deadpool 2 este un fel de Deadpool x 10. Adică este mult mai bun decât prima parte iar prima parte a fost incredibil de bună. Deadpool este un supererou cu propriul său set de reguli, în care nimeni nu este imun umorului său ciudat, inclusiv și mai ales el însuși. Deci, vine cu această continuare frenetică care este deschisă cu un comentariu al Boxofficeului original și se termină cu Wade Wilson care se confruntă cu noua sa poziţie în X-Man. Cei preocupaţi de faptul că premisa – mercenarul mutant Wade Wilson care distruge atât băieţii răi cât şi cel de-al patrulea zid, neîncetat şi cât mai ireverențios posibil – este menită să susţină un al doilea film nu trebuie să-şi facă griji. Dacă nu ai apreciat comedia primejdioasă a primei pelicule şi violenţa sângeroasă, probabil că nu vei găsi prea multă plăcere de această dată, dar dacă eşti gata pentru Deadpool 2, te va surprinde prin faptul că este mai distractiv decât…

Love, Simon
Film , Recenzii / 6 aprilie 2018

Love, Simon se va lansa în cinematografele din Marea Britanie azi, 6 aprilie 2018. Eu am avut ocazia de a-l urmări la începutul acestei săptămâni, fiind invitată de către reprezentanţii cinematografului Odeon din Wimbledon. Filmul este bazat pe nuvela YA Simon vs. the Homo Sapiens Agenda lansată în anul 2015 de către Becky Albertalli şi proaspăt lansată şi la noi de către Editura Epica sub numele filmului. Probabil, mulţi dintre cei care vor urmări acest film au idee despre acesta, ştiu că este un alt film despre adolescenţi şi cum fiecare om merită să trăiască o incredibilă poveste de dragoste. Chiar şi persoanele de acelaşi sex. Pentru că, în ciuda faptului că este un alt film romantic despre adolescenţi, acest film are un cuplu central format din doi ei. Mi s-a părut extrem de interesant să urmăresc trăirile unui personaj care este gay şi mi s-a părut delicios de amuzant, plin de informaţii despre care nu bănuiam că încă se petrec dar şi multe clişee. De exemplu, ştiindu-se faptul că America are o lege, în vigoare, care permite persoanelor de acelaşi sex să se căsătorească, mi s-a părut interesant să urmăresc drama prin care adolescenţii americani încă trec până în momentul în care trebuie…

A Quiet Place – Fără zgomot
Film , Recenzii / 4 aprilie 2018

Am urmărit, in cea de-a doua zi a lunii aprilie, avanpremiera filmului A Quiet Place – Fără zgomot, care va apărea în Anglia, în cinematografe, abia peste alte două zile. În România, cel mai probabil, va apărea undeva la mijlocul lunii aşa că m-am hotărât să dau un hint celor interesaţi de acest film. Filmul se adresează atât pasionaţilor de horror cât şi cinefililor, în general. Pentru că este mai mult decât un horror. Deşi este un film post-apocaliptic, mi-a readus aminte de multe cărţi istorice lecturate, cum ar fi cărţile ce au ca subiect cel de-Al Doilea Război Mondial. Copiii sunt centrul principal al acţiunii pentru că părinţii încearcă să-i menţină în siguranţă. Aici observăm o metamorfozare a copilului, maturizat timpuriu, care trebuie să renunţe la mediul sigur al copilăriei şi să înveţe ce înseamnă supravieţuirea dar şi tăcerea. Mama, interpretată de cunoscută actriţa din filmul The girl on the train, Emily Blunt, mi se pare a fi cel mai puternic dintre caracterele filmului pentru că trece printr-o pierdere, încearcă să-şi protejeze copiii şi noul născut chiar cu preţul vieţii. Înţelege ce înseamnă să fii stâlpul familiei alături de soţul care trebuie să asigure siguranţa, hrana şi apa familiei dar, în…

Kong Skull Island
Film , Recenzii / 10 martie 2017

Am petrecut ziua femeii la Inspire Cinema unde am urmărit Kong: Skull Island 3D. Este genul de film în care aparenţele pot fi înşelătoare şi trebuie să fii extrem de atent la semne pentru a realiza ce se întâmplă. Pe Insula Craniilor, insulă necartografiată descoperită de sateliţii americani, monştrii există şi oamenii încă se închină zeilor dar umanitatea se resimte activ şi îţi redă speranţa. Ceea ce trebuie să ştim despre filmul Kong este ca echipa de producţie este aceeaşi echipa care a stat în spatele blockbuster-ului Godzilla şi filmate în Hawaii, aproape de zona în care s-a filmat și Jurassic World. Acţiunea se desfăşoară în anul 1973. Te aştepţi la efecte speciale, la multe răsturnări de situaţie, creaturi nemaiîntâlnite şi situaţii de cumpănă. Tocmai de aceea, dar şi pentru personaje şi evoluţia lor, vizionezi un asemenea film. Organizaţia Monarch condusă de Bill Randa (John Goodman) şi seismologul Houston Brooks (Corey Hawkins) reuşeşte să obţină finanţare, cu ajutorul unui senator american şi să înarmeze o expediţie pe Insula Craniilor. Insula este ascunsă adânc în spatele unei cortine de furtuni puternice cu fulgere şi tunete ce poate fi pătrunsă doar cu ajutorul unei escadrile, formate din elicoptere şi avioane militare, condusă de locotenent…