„Fascinaţia” este cel de-al patrulea volum din seria Crossfire a autoarei Sylvia Day şi ultimul publicat în România. Personajele principale ale acestui roman sunt tânărul bogat, atrăgător şi burlac Gideon Cross şi tânăra aspirantă, cu o situaţie financiară destul de bună, datorită familiei sale, Eva Tramell. „Gideon mă numeşte Îngeraşul lui, însă el este cel care reprezintă un miracol pentru viaţa mea. El este războinicul meu minunat şi rănit, atât de hotărât să se lupte cu demonii mei, în vreme ce refuza să şi-i înfrunte pe ai lui. Jurămintele pe care le-am schimbat ar fi trebuit să fie legătura care să ne apropie tot mai mult, dar în schimb au deschis răni vechi, au expus dureri şi incertitudini adânc îngropate şi au atras duşmani aprigi care pândeau din umbră. Am început să simt cum se îndepărtează de mine, şi astfel cea mai mare teamă a mea se transformă în realitate; acum dragostea îmi este pusă la încercare în feluri pe care nu sunt sigură că am suficientă putere să le îndur. Când credeam că trăim cele mai luminoase momente ale vieţii noastre, întunericul din trecutul lui a început să înconjoare şi să ameninţe tot ceea ce am construit cu atâta efort….