În original, în limba franceză, cartea a purtat denumirea de Odette Toulemonde (numele uneia dintre nuvele), însă editorii americani au considerat că traducerea ei sub numele The most beautiful book în the world este mult mai potrivită. După cum v-am obişnuit, continui seria cărţilor autorului Eric-Emmanuel Schmitt, cu o altă carte care m-a impresionat profund. Mă gândeam, desigur, că ar putea fi inclusă în acelaşi mod de formulare precum cel folosit pentru cartea Concert în memoria unui înger.  De această dată, însă, carte spune poveştile a opt femei. Opt texte cu o profundă încărcătură emoţională şi cu aceeaşi măiestrie de a diseca spiritul feminin cum ne-a obişnuit autorul. De fapt, fascinant în toate cele opt texte este faptul că toate cele opt femei, de vârste diferite, cu educaţii diferite şi provenind din medii diferită sunt într-o continuă căutare a unei singure esenţe pentru a trece prin viaţă. Fericirea, goana după aceasta şi dorinţa de a se desăvârşi ca fiinţe, reprezintă punctele comune ale protagonistelor cărţii Cea mai frumoasă carte din lume. Cele opt povesti au titluri distincte şi anume: Wanda Winnipeg, E o frumoasă zi cu ploaie, Intrusă, Falsul, Totul pentru a fi fericită, Prințesa desculță, Odette Toulemonde, Cea mai…

După cum, probabil, v-aţi dat seama am început să fiu extrem de interesată de cărţile autorului Eric-Emmanuel Schmitt, în primul rând pentru stilul unic de scriere, detalierea, punerea în context a personajelor, evenimentelor şi mesajului transmit cât şi datorită incursiunilor în spiritul uman, indiferent că vorbim despre femei, bărbaţi sau copii. În altă ordine de idei, am observat faptul că, în cărţile sale, autorul pune un pregnant accent asupra religiei, rolului acesteia în viaţa oamenilor şi modul în care aceasta schimba vieţi şi te dezvolta. Cu toate acestea, ceea ce nu am menţionat anterior, şi este extrem de important având în vedere povestea cărţii Domnul Ibrahim şi florile din Coran, este ca autorul s-a născut într-o familie de atei, devenind ulterior credincios şi îmbrăţişând religia ca leagăn al dezvoltării umanului din viaţa fiecăruia dintre noi. Desigur, în acest volum, abordează subiecte precum subiecte precum diversitatea religioasă, prejudecățile sau toleranța. Cel mai important aspect pe care l-am observat lecturând această carte, este accentul care se pune pe importanta zâmbetului şi cum acesta îţi poate schimba nu doar starea de spirit ci şi viaţa, modul în care o priveşti şi cum leagă acesta legături, indestructibile, cu oamenii pe care îi întâlnim de-a…

„Femeia în faţa oglinzii” de Eric-Emmanuel Schmitt, este ultima carte lansată de autor în România, chiar în cadrul târgului de carte Gaudeamus din toamnă anului 2015. Acest detaliu, pe care l-am aflat ulterior lecturării volumului, îmi răspunde la câteva întrebări privind stilul scrierii şi modificările care au intervenit în acesta, având în vedere că am lecturat şi alte cărţi de acest autor. Eric – Emmanuel Schmitt prezintă trei femei și trei epoci: Ana trăiește la Bruges în timpul Renașterii, Hanna, în Viena imperială de la începutul secolului XX, iar Anny în Hollywoodul actual. Toate trei se simt profund diferite de contemporanii lor. Și dacă ele reprezintă una și aceeași femeie? Autorul pune, de la începutul scrierii în discuţie cu cititorul posibilitatea existenţei reîncărcării. De asemenea, Dumnezeu este amintit sub formă de simţire, conştiinţa şi capacitatea de a distinge binele de rău, ceea ce îl face mai puţin responsabil de viaţa fiecăruia dintre noi, oferindu-ne liberul arbitru. De asemenea, personajele sale sunt simple, gândind după modelul creşterii şi nu al educaţiei primite, dar debordând de raţiuni sănătoase, chiar dacă alegerile pe care le fac sunt considerate în contradicţie cu ceea ce promovează societăţile în care se dezvolta cele trei personaje principale…

Într-un cătun idilic din Franţa, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiţia a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-şi mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că şi-a pierdut o fiică. Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Se va folosi prima doamnă a Franţei de un secret abominabil pentru a se răzbuna pe cel care nu o mai iubeşte? Fiecare dintre protagoniştii celor patru nuvele ajunge, într-o situaţie-limită, să-şi cunoască faţa cea mai întunecată. „Concert în memoria unui înger”, este cea de-a patra carte a autorului Éric-Emmanuel Schmitt pe care o citesc anul acesta după Oscar şi Tanti Roz, Elixirul dragostei şi Otrava iubirii şi presimt că nu va fi nici ultima pentru că îmi doresc să citesc toate cărţile autorului din mai multe motive. Cele patru cărţi au subiecte total diferite dar un punct central, din ceea ce mi-am putut da seama, extrem de puternic: moartea. Ceea ce vrea să evidenţieze autorul în Concert în memoria unui înger este modul în care moartea influenţează relaţiile dintre oameni pentru că în toate cele patru nuvele ale romanului cineva sau…

Prietene bune, Julia, Colombe, Raphaëlle şi Anouchka sunt la vârsta întrebărilor pe care nu îndrăznesc să le rostească, aşa că îşi consemnează în jurnalele personale cele mai ascunse gânduri. Aflăm astfel că în jurul lor dragostea, un sentiment care le este încă străin, modelează destine, uneşte şi destramă familii, pune în primejdie şi salvează vieţi, ca într-o inegalabilă dramă shakespeariană. Nevoia de iubire se va insinua treptat în fiecare gest şi gând al celor patru adolescente, că nevoia de un drog ce aduce extazul şi ale cărui consecinţe sunt periculoase. Când povestea lui Romeo şi a Julietei, pe care liceenii o vor pune în scenă, îşi va arunca umbra nefastă asupra realităţii, se va dovedi dragostea atât de puternică încât să vindece rănile pe care tot ea le-a provocat? Având la bază problemele adolescenţilor din zilele noastre, de la prietenie, dragoste, sexualitate şi planuri de viitor, autorul reuşeşte să creeze o atmosferă autentică şi încearcă să răspundă unor întrebări existenţiale, cu ajutorul personajelor sale. Încă o dată, autorul reuşeşte să disece confuzia pe care ne-o dau sentimentele şi modul în care ele se transformă într-un roller coaster şi ne dau existenta peste cap, născând şi mai multe întrebări şi confuzii….

După „Oscar şi Tanti Roz„, pe care am recenzat-o aici, „Elixirul dragostei” este a doua carte a autorului Éric-Emmanuel Schmitt pe care o citesc şi, cu siguranţă, nu va fi ultima pentru că este uimitoare rapiditatea cu care se traduc cărţile sale, datorită popularităţii în creştere, bine-nţeles. Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evoca trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Este o carte la fel de uşor de citit precum Oscar şi Tanti Roz, autorul părând că se focuseaza pe mesajele transmise, folosind cuvinte puţine, lejeritatea limbajului şi scrierea perfectă pentru orice fel de cititor,…

Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. „Urăşte-i din tot sufletul. Aşa, o să ai un os de ros. Şi când o să-l termini, o să vezi că n-a meritat osteneala.” Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Având în vedere că este o carte de 100 de pagini pe care am citit-o într-o oră, în sesiune, în pauză dintre două cursuri, nu mă aşteptam ca această carte să…