În cazul în care nu mai plânsesem, de mult, lecturând o carte, povestea celor doi protagonişti ai romanului, „Eleanor & Park” de Rainbow Rowell, m-au aruncat, efectiv, într-un vârtej ameţitor de stări sufleteşti, sentimente şi dorinţa de a nu termina această carte. De fapt, „am tras” de carte patru zile. Nu pentru că nu era interesantă, nu pentru că ştiam finalul, nu pentru că aveam altele pe cap. Nu voiam să o termin pentru că e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimele luni. Corecţie! A devenit nu cartea mea preferată, ci povestea mea preferată! „Să o țin pe Eleanor de mână era ca și cum aș fi strâns în mână un fluture. Sau o bătaie de inimă. Ceva complet viu.” Cartea îţi rupe inima, apoi o repară, o sfâşie, o coase, o sparge şi o lipeşte la loc. De fapt, a durat atât de mult să fac recenzia cărţii pentru că nici acum nu ştiu ce simt. M-am îndrăgostit, iremediabil, de Park pentru faptul că este un copil atât de bun şi atât de înţelegător încât îţi frânge inima şi vrei, cumva, să îi dai numai lucruri bune doar pentru că e cum e. Eleanor a…