Cea mai frumoasa carte din lume
2
10/10
Cea mai frumoasă carte din lume de Eric-Emmanuel Schmitt
Psihologice , Recenzii / 15 iulie 2016

În original, în limba franceză, cartea a purtat denumirea de Odette Toulemonde (numele uneia dintre nuvele), însă editorii americani au considerat că traducerea ei sub numele The most beautiful book în the world este mult mai potrivită. După cum v-am obişnuit, continui seria cărţilor autorului Eric-Emmanuel Schmitt, cu o altă carte care m-a impresionat profund. Mă gândeam, desigur, că ar putea fi inclusă în acelaşi mod de formulare precum cel folosit pentru cartea Concert în memoria unui înger.  De această dată, însă, carte spune poveştile a opt femei. Opt texte cu o profundă încărcătură emoţională şi cu aceeaşi măiestrie de a diseca spiritul feminin cum ne-a obişnuit autorul. De fapt, fascinant în toate cele opt texte este faptul că toate cele opt femei, de vârste diferite, cu educaţii diferite şi provenind din medii diferită sunt într-o continuă căutare a unei singure esenţe pentru a trece prin viaţă. Fericirea, goana după aceasta şi dorinţa de a se desăvârşi ca fiinţe, reprezintă punctele comune ale protagonistelor cărţii Cea mai frumoasă carte din lume. Cele opt povesti au titluri distincte şi anume: Wanda Winnipeg, E o frumoasă zi cu ploaie, Intrusă, Falsul, Totul pentru a fi fericită, Prințesa desculță, Odette Toulemonde, Cea mai…