Nu sunt adeptă cărţilor romantico-siropoase, de cele mai multe ori. Încerc să aleg cărţi care îmi pun mintea la contribuţie şi care mă învăţa câte ceva. Doar că drumurile cu trenul trezesc visătoarea din mine şi îmi este imposibil să nu iau în considerare şi o carte de dragoste precu „Distanţa dintre noi” de Kasie West, asta pentru că am mers destul de mult cu trenul în ultima perioadă. O pauză de la viaţă, mult prea agitată în ultima vreme, mă face dornică să visez la poveşti de iubire cu final fericit, care să mă bucure, să mă facă să zâmbesc sau să lăcrimez. Pur şi simplu e nevoia aceea de a îţi reabilita inima de la a o numi naivă şi a-i da un strop de credibilitate când se aruncă în iubiri ocazionale. Caymen şi Xander sunt acele genuri de copii cărora nu le-ai da nicio şansă. Provenind din medii diferite, având studii diferite şi sperând la cu totul alte visuri. De asemenea, gradul de libertate este crescător la unul şi la pământ pentru celălalt, intervenind şi o nevoie de răzvrătire n cazul lui Xander aşa cum eliberarea în cazul lui Caymen vine din nevoia de a scoate la…

Prietene bune, Julia, Colombe, Raphaëlle şi Anouchka sunt la vârsta întrebărilor pe care nu îndrăznesc să le rostească, aşa că îşi consemnează în jurnalele personale cele mai ascunse gânduri. Aflăm astfel că în jurul lor dragostea, un sentiment care le este încă străin, modelează destine, uneşte şi destramă familii, pune în primejdie şi salvează vieţi, ca într-o inegalabilă dramă shakespeariană. Nevoia de iubire se va insinua treptat în fiecare gest şi gând al celor patru adolescente, că nevoia de un drog ce aduce extazul şi ale cărui consecinţe sunt periculoase. Când povestea lui Romeo şi a Julietei, pe care liceenii o vor pune în scenă, îşi va arunca umbra nefastă asupra realităţii, se va dovedi dragostea atât de puternică încât să vindece rănile pe care tot ea le-a provocat? Având la bază problemele adolescenţilor din zilele noastre, de la prietenie, dragoste, sexualitate şi planuri de viitor, autorul reuşeşte să creeze o atmosferă autentică şi încearcă să răspundă unor întrebări existenţiale, cu ajutorul personajelor sale. Încă o dată, autorul reuşeşte să disece confuzia pe care ne-o dau sentimentele şi modul în care ele se transformă într-un roller coaster şi ne dau existenta peste cap, născând şi mai multe întrebări şi confuzii….

După „Oscar şi Tanti Roz„, pe care am recenzat-o aici, „Elixirul dragostei” este a doua carte a autorului Éric-Emmanuel Schmitt pe care o citesc şi, cu siguranţă, nu va fi ultima pentru că este uimitoare rapiditatea cu care se traduc cărţile sale, datorită popularităţii în creştere, bine-nţeles. Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evoca trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Este o carte la fel de uşor de citit precum Oscar şi Tanti Roz, autorul părând că se focuseaza pe mesajele transmise, folosind cuvinte puţine, lejeritatea limbajului şi scrierea perfectă pentru orice fel de cititor,…