„Curtezana” de Diane Haeger, nu este neapărat un roman istoric sau romantic. Este mai degrabă unul care se poziționează la intersecția mai multor genuri literare pentru ca, în final, să spunem doar că este o poveste de dragoste în care un prinț și regele iubesc o singură femeie, văduvă după ce soțul ei a fost acuzat de trădare. Pentru ca intriga să primească mai multă sare și piper, în acest triunghi amoros se infiltrează amanta regelui și mâna dreaptă a acestuia. Putem spune că e un roman istoric doar prin prisma faptului că personajele sunt ”confirmate” de istoria Franței, iar majoritatea evenimentelor au existat și ele. Restul e ficțiune. Autoarea recunoaște că a adăugat evenimente ”de dragul continuității”. Acest lucru este menționat în ”Nota autoarei” de la finalul cărții. „Frumusețea ei nu era brută și sălbatică, nici măcar una seducătoare. Ci elegantă.” Personajele cheie ale romanului sunt Diane de Potiers și Henric al II-lea, unul dintre cei mai cunoscuți regi francezi. Există numeroși istorici care spun că ea ar fi condus cu adevărat Franța cât timp Henric s-a aflat pe tron. Relația lor nu era doar imorală pentru acele vremuri ci și una extrem de periculoasă. Când s-au îndrăgostit unul…