Cum m-am apucat de citit

Ca să pot răspunde la întrebarea „Cum m-am apucat de citit?” ar trebui să fac o incursiune în amintirile mele. Aş putea minţi că citesc de când mă ştiu dar, cumva, am învăţat mai întâi să ascult poveşti rostite de părinţi, bunici, oameni străini sau de tanti şi nenea de pe placă. Şi ascultam cu orele. Nu adormeam fără povesti pe placă. Le povesteam, apoi, la grădiniţă când eram pusă în faţa unui semicerc cu 31 de feţe care semănau cu a mea cât timp educatoarea mai completa câte ceva. Poate de atunci ştiam că vreau să scriu poveşti pentru alţii şi poate, pe unele, să le şi povestesc în faţa unui grup vag interesat. Am început să citesc  cărți de beletristică odată cu începutul clasei a V-a. În afară de acele cărţi cu lecturi sugerate pentru diverse vârste, am început să citesc lecturile obligatorii din şcoală. Nu îmi plăceau toate dar ştiam de la mama mea, de la care am moştenit pasiunea pentru cărţi, că nu poţi şti ce cărţi îţi plac dacă nu citeşti orice îţi cade în mâini. Apoi poţi selecta genurile pe baza sentimentelor pe care ceea ce lecturezi ţi le induc. Aşadar am citit orice mi se…