„Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury spune povestea lui Juliette care merge cu metroul din Paris în fiecare zi, la aceeaşi oră, spre locul de muncă. Aceasta este, mereu, curioasă cu privire la ce citesc cei din jur: doamna în vârstă, colecţionarul de ediţii rare, studentă la matematică sau fata care plânge întotdeauna la pagina 247. Toţi aceşti oameni pe care îi urmăreşte sunt părţi colorate din viaţa să monotonă. „Cea mai mică abatere, dacă acceptai, putea fi o aventură.” În primul rând, Juliette nu prea este scoasă în evidenţă. Nu este neapărat ştearsă, neinteresantă sau banală dar autorul a ales să pună mai mult accent pe oraşul Paris şi pe librărie, ignorând personajul principal cu desăvârşire. Lipsa accentului pus pe protagonista, alături de câteva descrieri care par, cumva, copiate din alte cărţi a căror acţiune se desfăşoară în Paris şi, desigur, melancolia tipică locului m-au derutat şi nu am înţeles dacă subiectul cărţii era menit să fie altul sau doar nu s-a ajuns la el. „Îmi plac cărțile, atâta tot. Ar fi putut să adauge: Oamenii nu-mi plac întotdeauna.” La prima vedere, Juliette are jobul ideal care îi permite să aibă şi suficient timp pentru lecturarea cărţilor…