„Întâlnire cu Viața” de Cecelia Ahern este cea de-a şasea cartea a acestei autoare pe care o lecturez cu interes şi curiozitate. Subiectele abordate în această carte nu sunt superficiale ci extrem de sensibile şi aduc în prim plan probleme destul de importante pentru societatea actuală. Acesta carte spune povestea de viaţă a unei tinere crescute într-o familie strictă în care sensibilitatea sau greşelile nu sunt permise. De asemenea, tot familia acesteia se ghidează extrem de mult pe ideea de ce vor zice oamenii din jurul lor şi mai puţin pe importanta susţinerii propriilor copii. Lucy Silchester este o femeie în toată firea, măcinată de dorinţa de a păstra aparenţele unei vieţi perfecte, atât în faţa propriei familii cât şi în faţa prietenilor săi. Din dorinţa de a nu supăra pe nimeni sau de a nu dezamăgi, lucru care îi conduce judecată, alegerile şi modul în care abordează problemele, ajunge să dezamăgească, să se închidă în sine şi să nască îngrijorare. „Familia mea aparținea unui cult religios foarte sever, numit Biserica Etichetei Sociale. Patronul Bisericii lor era Lumea. Adică toate gesturile făcute şi toate cuvintele spuse porneau de la întrebarea ” Ce-o să zică Lumea?”. Oricât de tare încearcă să nu trezească…
„Cum să te îndrăgosteşti” de Cecelia Ahern este cea de-a cincea cartea a acestei autoare pe care o devorez cu sufletul la gură. Subiectele abordate în această carte sunt, de asemenea, extrem de sensibile aşa cum Cecelia ne-a obişnuit deja. Acesta spune poveşti de viaţă cutremurătoare cu finaluri mai mult sau mai puţin fericite. Posibil controversate, subiectele acestei cărţi nu au cum să te lase impasibil. „Aşa că lasă-mă şi pe mine să fiu drăguț cu tine, fiindcă, deşi treci prin momente grele, n-am văzut pe nimeni să îţi sară în ajutor. Nimeni nu încearcă s-o repare pe Micuţa Repară-Tot.” Nici în acest roman Ahern nu se dezice de simbolistică, disecarea spiritului uman, evidenţierea angoaselor şi gândurilor menite să dea lumea oricui peste cap, apatia, introducerea maximelor sau citatelor menite să te ajute în empatizarea cu toate personajele operei, străbătute de tot felul de demoni interiori. Prin subiecte precum nefericirea în cuplu, focusarea pe nevoile altora şi ignorarea propriilor nevoi, divorţul sau suicidul, romanul te macină, te face să îţi pun întrebări şi să empatizezi cu personajele, sau să le scuturi bine ca să îşi revină în simţiri. „Se întâmplă uneori să ştii un lucru, chiar dacă de fapt nu-l ştii.”…
„Anul în care te-am întâlnit” este cel de-al zecelea roman al Ceceliei Ahern şi câștigător al Irish Book Award for Most Popular Fiction. Am lecturat alte câteva romane ale autoarei, „P.S. Te Iubesc”, „Cadoul” si „Cartea viitorului”, şi fiecare mi se pare unică. Subiectele abordate sunt sensibile pentru orice om datorită faptul că spun poveşti triste cu finaluri mai mult sau mai puţin fericite. Mi se pare, cumva, că există o asemănare fantastică între Cecelia Ahern şi Guillaume Musso din acest punct de vedere. Nici în acest roman Ahern nu se dezice de simbolistică, disecarea spiritului uman, evidenţierea angoaselor şi gândurilor menite să dea lumea oricui peste cap, apatia, introducerea maximelor sau citatelor menite să te ajute în empatizarea cu toate personajele operei, străbătute de tot felul de demoni interiori. „Mă simt altfel. Gândesc prea mult şi mă concentrez asupra unor obiective care înainte nu-mi ocupau deloc mintea.” Simbolistica pregnantă a romanului de faţă, este asemănarea protagonistei cu o grădină, asemănare evidenţiată pe tot parcursul romanului. Trecerea prin toate cele patru anotimpuri ale grădinii este, de asemenea, marcată prin părţi bine delimitate şi numite ca atare: Iarna – „Perioadă de inactivitate şi degradare.” Primăvara – „Abilitate de a reveni la forma iniţială după…
După lecturarea cărţilor „P.S. Te iubesc” si „Cadoul”, următoarea pe lista cărţilor autoarei Cecelia Ahern, a fost „Cartea viitorului”. Îmi place modul de scriere a autoarei şi faptul că reuşeşte să îmbine mai multe stiluri într-un singur volum. De asemenea, complexitatea şi modul în care detaliile îţi conturează povestea, te ajută să înţelegi mai bine ceea ce ascunde autoarea între filele cărţii. Îmbină delicios fantezia cu realitatea şi ne menţine vii sufletele, cu fiecare nouă carte. „Când zidul s-a terminat, am cotit şi l-am văzut continuând. Apoi deodată am auzit o femeie fredonând un cântecel, dincolo de zid, şi am avut un şoc. În afară de unchiul meu, Arthur, nu mă aşteptam să dau peste vreo formă de viaţă. Am strâns cartea la piept, ascultând murmurul acela. Era blând, duios, vesel, mult prea degajat pentru a fi vorba de Rosaleen şi prea vesel ca să fie al mamei mele. Părea să fredoneze ca să-i treacă timpul, să se gândească la altceva, era o melodie pe care nu o ştiam sau poate o inventase pe loc. Briza verii aducea cu ea un miros dulce şi cântecul ei. Am închis ochii şi mi-am sprijinit capul de perete,ascultându-l.” Tamara Goodwin a avut mereu…
După lecturarea cărţii „P.S. Te iubesc„, următoarea pe lista cărţilor autoarei Cecelia Ahern, a fost „Cadoul„. Îmi place modul de scriere a autoarei. De asemenea, complexitatea şi modul în care detaliile îţi conturează povestea, te ajută să înţelegi mai bine ceea ce ascunde autoarea între filele cărţii. Îmbină delicios fantezia cu realitatea şi ne menţine vii sufletele, cu fiecare nouă carte. De asemenea, îmi place faptul că există o poveste într-o poveste şi, în afară de cititor, un alt personaj din carte învaţă o lecţie preţioasă de pe urma păţaniilor lui Lou în jurul căruia se conturează o adevărată poveste de spus în continuare şi altora. Lou Suffern este un om de afaceri prosper, surmenat, aflat într-o permanentă bătălie cu secundele, imun la spiritul sărbătorilor de iarnă care îi încântă pe oamenii obişnuiţi din jurul lui. Se speteşte muncind şi nu are nicio clipă liberă, neglijându-şi soţia devotată şi adorabilii copii. Iar de când candidează pentru un post de conducere, de abia îşi mai vede familia. Într-o dimineaţă geroasă, într-un acces de generozitate, care nu îl caracteriza, Lou îi oferă o cafea lui Gabe, un om fără adăpost, care se aciuase lângă clădirea de birouri. Prelungind actul caritabil, îl angajează la…
Cecelia Ahern a debutat la vârsta de 21 de ani cu romanul „P.S. Te iubesc„, care a înregistrat o uimitoare popularitate şi un imens succes de vânzări, fiind tradus în peste 40 de ţări şi ecranizat de studiourile Warner Bros, cu Hilary Swank şi Gerald Butler în rolurile principale. Unii oameni aşteaptă o viaţă întreagă să îşi găsească sufletul pereche, în timp ce alţii par să fie împreună de o viaţă. Holly şi Gerry formau cuplul perfect, cu o căsnicie minunată, înconjuraţi de prieteni şi familie. Lumea era la picioarele lor, iar Holly nu îşi putea imagina viaţa fără Gerry. Până în ziua în care viaţa o obligă să facă acest lucru. „Nu e nevoie să te îmbraci cu puloverul meu ca să mă simţi lânga tine; eu sunt deja aici…îmbrăţişându-te mereu. „ Gerry moare din cauza unei tumori pe creier, iar Holly, rămasă singură, trebuie să înveţe să supravieţuiască. Printr-o „listă“ alcătuită din zece scrisori, Gerry o ajuta, de dincolo de moarte, să ia viaţa de la capăt. Vegheată ca de un înger păzitor, Holly devine puternică şi independentă, reuşind, din nou, să zâmbească şi chiar să iubească. Mi-am promis faptul că nu voi vedea filmul până când nu…