„Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafón este primul volum din ciclul de trei romane al seriei Cimitirul Cărţilor Uitate, urmat de Jocul îngerului şi „Prizonierul cerului„, ale căror acţiuni se petrec în centrul vechi al Barcelonei. Cărţile pot fi citite şi individual, fără a pierde esenţialul. Istoria, însă, este prezentă în fiecare ungher al cărţii, aşa cum am observat şi în „Marina”. Întorsăturile de situaţie şi schimbările care se produc în mentalitatea personajelor denotă o grijă a autorului faţă de fiecare personaj, în special faţă de oraşul în care se desfăşoară acţiunea. „Până în momentul acela, nu înţelesesem că era vorba de o poveste despre oameni singuri, despre absenţe şi înfrângere şi că, tocmai de aceea, mă refugiasem în ea până când o confundasem cu propria mea viaţă, asemenea cuiva care vrea să evadeze prin intermediul paginilor unui roman fiindcă cei pe care are nevoie să-i iubească sunt numai nişte umbre ce trăiesc în sufletul unui străin.” Aceasta este cea de-a treia carte a autorului pe care o lecturez. Acest thriller gotic este de-a dreptul fascinant, personajele fiind extrem de minuţios conturate, psihologia lor fiind într-o continuă modificare, profundă şi plină de însemnătate. Desigur evidente sunt inteligenţa şi modestia acestora evidenţiate printr-o grijă…

După ce am lecturat „Marina„, de Carlos Ruiz Zafón, mi-a intrat în suflet acest autor. Aşadar, am ajuns să îi caut cărţile şi să aflu mai multe detalii despre el. Cel mai mult m-a cucerit, în fiecare carte, modul în care se foloseşte descrierea, cât să te transpună, efectiv, în poveste. Barcelona, aşa cum spune şi autorul, îşi depăşeşte statutul de simplă scena în care se desfăşoară acţiunea devenind un personaj, într-o continuă schimbare, metamorfoză şi surprinzându-ne constant. Barcelona anului 1957, este o Barcelonă sfâșiată și amenințată de al doilea război mondial, lupte pentru putere, discriminare socială și autoritarism guvernamental. Oraşul este plin de damnaţi, de oameni înfricoşaţi de cumplitul regim fascist al lui Franco. Construcţia personajelor este fantastică, la fel cum sunt evidente şi inteligenta şi modestia acestora. Personalităţile sunt evidenţiate printr-o grijă a autorului absolut neforţată, firul narativ curgând uşor fără să simţi ca Zafón te influenţează cu ceva pe tot parcursul lecturii, oferindu-ţi liberul arbitru de a trage singur concluzii şi de a găsi răspunsuri cu fiecare nouă pagină. Deşi Prizonierul cerului este cel de-al treilea volum din ciclul de romane început cu Umbra vântului şi Jocul îngerului, din seria Cimitirul Cărţilor Uitate, a cărei acţiune se…

Am citit cea mai frumoasă, tristă şi reală poveste din câte am citit în cei aproape 22 de ani ai vieţii mele. Dacă aveţi vreodată ocazia să o lecturați, lecturați-o pentru că merită din plin. Scrisă curat, plină de sentimente, trăiri şi o filosofie de viaţă de care suntem conștienți cu toţii dar care ne izbește din plin când ne aşteptăm mai puţin. Cu moartea nu ne  jucăm şi dacă aveţi ocazia să faceţi ceea ce vă place, faceţi-o. Dacă nu vă e dat, luptați pentru ceea ce considerați că meritați. Întâmplător, sau nu, cartea poartă numele meu. O fermecătoare fantezie gotică, în care Barcelona cea misterioasă îşi spune poveştile trecutului şi devine teritoriul unor aventuri ciudate pentru o adolescentă plecată în căutarea cunoaşterii. În Barcelona de la sfârşitul anilor ’70, se naşte prietenia stranie dintre Oscar Drai, un adolescent pasionat de mister şi aventură, şi tânăra Marina, care locuieşte cu tatăl său, pictorul German, într-un mic castel enigmatic. „Trupul începe să ni se deterioreze încă de la naștere. Suntem fragili. Trecători. Rămân doar faptele noastre, binele sau răul făcut semenilor. Pricepi ce vreau să-ţi zic?”    Barcelona ascunde secrete dintre cele mai întunecate, din câte află Oscar şi Marina, în care se…