Îmi doream să citesc „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne de foarte mult timp. Cumva, datorită (sau din cauza) interesului meu pentru Cel De-al Doilea Război Mondial şi tot ceea ce a urmat după acesta, am început să am aşteptări destul de mari de la toate cărţile care abordează, într-un fel sau altul, subiectul. Cred că din acest motiv volumul lui John Boyle a pierdut destul de multe puncte. După lecturarea cărţii, deşi în general nu am probleme cu privire la poziţia mea faţă de o carte pe care am citit-o, am rămas cu un gust dulce-amărui. Pur şi simplu nu ştiam dacă mi-a plăcut cartea şi pot trece peste părţile nerealiste sau pur şi simplu acele părţi negative le eclipsează pe cele pozitive. Cu toate părţile sale nerealiste şi negative care mi-au îngreunat lecturarea, cartea are la bază un subiect sensibil şi dacă, din orice motiv de-a lungul lecturii, pur şi simplu te doare, te gândeşti la tot ceea ce a însemnat Holocaustul şi cât de mult am pierdut noi, ca oameni, ca urmare a acestuia, până la urma volumul irlandezului a ajuns acolo unde trebuie. În rest, pur şi simplu nu pot trece peste câteva absurdităţi…