Anul în care te-am întâlnit de Cecelia Ahern
4
10/10
Anul în care te-am întâlnit de Cecelia Ahern
Psihologice , Recenzii , Romantice / 29 ianuarie 2017

„Anul în care te-am întâlnit”  este cel de-al zecelea roman al Ceceliei Ahern  şi câștigător al Irish Book Award for Most Popular Fiction. Am lecturat alte câteva romane ale autoarei, „P.S. Te Iubesc”, „Cadoul” si „Cartea viitorului”, şi fiecare mi se pare unică. Subiectele abordate sunt sensibile pentru orice om datorită faptul că spun poveşti triste cu finaluri mai mult sau mai puţin fericite. Mi se pare, cumva, că există o asemănare fantastică între Cecelia Ahern şi Guillaume Musso din acest punct de vedere. Nici în acest roman Ahern nu se dezice de simbolistică, disecarea spiritului uman, evidenţierea angoaselor şi gândurilor menite să dea lumea oricui peste cap, apatia, introducerea maximelor sau citatelor menite să te ajute în empatizarea cu toate personajele operei, străbătute de tot felul de demoni interiori. „Mă simt altfel. Gândesc prea mult şi mă concentrez asupra unor obiective care înainte nu-mi ocupau deloc mintea.” Simbolistica pregnantă a romanului de faţă, este asemănarea protagonistei cu o grădină, asemănare evidenţiată pe tot parcursul romanului. Trecerea prin toate cele patru anotimpuri ale grădinii este, de asemenea, marcată prin părţi bine delimitate şi numite ca atare: Iarna – „Perioadă de inactivitate şi degradare.” Primăvara – „Abilitate de a reveni la forma iniţială după…