„40 de zile”, de Chris Simion, asemenea romanul Ce ne spunem când nu ne vorbim, este o altă carte profundă pe care ne-o oferă autoarea cu gândul de a ne face o introspecţie nouă înşine şi celor de lângă noi şi de a redescoperi un Dumnezeu departe de Biserica ce poate, aşa cum bine surprinde autoarea, „să aibă un S.R.L. sau un S.A.” în coadă.   Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?”. Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare pentru că simţi exact pe unde s-o iei.   Autoarea nu trădează nimic. Materializează propriul suflet într-o mare de metafore şi sentimente mărturisite vag, permiţând cititorului să interpreteze în funcţie de stările sale, orice urmează să (re)găsească în acest roman. Fiecare capitol, fiecare nouă zi are…