„Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafón este primul volum din ciclul de trei romane al seriei Cimitirul Cărţilor Uitate, urmat de Jocul îngerului şi „Prizonierul cerului„, ale căror acţiuni se petrec în centrul vechi al Barcelonei. Cărţile pot fi citite şi individual, fără a pierde esenţialul. Istoria, însă, este prezentă în fiecare ungher al cărţii, aşa cum am observat şi în „Marina”. Întorsăturile de situaţie şi schimbările care se produc în mentalitatea personajelor denotă o grijă a autorului faţă de fiecare personaj, în special faţă de oraşul în care se desfăşoară acţiunea.
„Până în momentul acela, nu înţelesesem că era vorba de o poveste despre oameni singuri, despre absenţe şi înfrângere şi că, tocmai de aceea, mă refugiasem în ea până când o confundasem cu propria mea viaţă, asemenea cuiva care vrea să evadeze prin intermediul paginilor unui roman fiindcă cei pe care are nevoie să-i iubească sunt numai nişte umbre ce trăiesc în sufletul unui străin.”
Aceasta este cea de-a treia carte a autorului pe care o lecturez. Acest thriller gotic este de-a dreptul fascinant, personajele fiind extrem de minuţios conturate, psihologia lor fiind într-o continuă modificare, profundă şi plină de însemnătate. Desigur evidente sunt inteligenţa şi modestia acestora evidenţiate printr-o grijă a autorului absolut neforţată, firul narativ curgând uşor fără să simţi ca Zafón te influenţează cu ceva pe tot parcursul lecturii, oferindu-ţi liberul arbitru de a trage singur concluzii şi de a găsi răspunsuri cu fiecare nouă pagină.
„Ca şi atunci când îi spusesem că îşi alesese o viaţă proastă. Fără viitor. Un bărbat fără niciun căpătâi. E curios cum îi judecăm pe ceilalţi şi nu ne dăm seama cât de mizerabil e dispreţul nostru până când nu ne lipsesc, până când nu ne sunt luaţi. Ne sunt luaţi fiindcă nu ne-au aparţinut niciodată…”
Daniel Sempere Martin este personajul care descoperă lumea cărților la o vârstă extrem de fragedă, cu ajutorul tatălui său. Acesta deţine librăria lui Sempere, un refugiu din inima Barcelonei pentru sufletele veşnic îndrăgostite, pierdute sau îngropate în vieţi banale dar care înfloresc odată cu atingerea unei cărţi. Daniel se află în faţa unei alegeri dificile. Trebuie să aleagă, la doar aproape unsprezece ani, o singură carte din mii de cărți încuiate în Cimitirul Cărţilor Uitate. Aşadar, el alege ”Umbra vântului” de Julian Carax. Daniel află, la un moment dat, că se află în posesia singurului exemplar rămas intact al autorului, restul exemplarelor fiind arse de un personaj misterios.
„Locul ăsta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit, l-au visat. Ori de câte ori o carte îşi schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său creşte şi se întăreşte.”
Trilogia Cimitirul Cărţilor Uitate este o scrisoare de tip manifest, lăsată moştenire de autor oricui doreşte să se trezească din letargie, din banalitatea zilelor care se scurg mai repede sau mai încet. Este o moştenire lăsată cu dragoste pentru că face o incursiune într-un labirint complex şi, adesea, necunoscut: mintea şi memoria umană. Carlos Ruiz Zafón este acel gen de autor care cucereşte, care atrage cititorul şi nu-i permite să lase cărţile sale din mâini până în momentul deznodământului final. Astfel a ajuns unul dintre scriitorii mei preferaţi şi omul care m-a învăţat să cunosc Barcelona fără să o fi văzut vreodată şi să mă îndrăgostesc, iremediabil, de ea.
„Lumea asta nu va muri de o bombă atomică, așa cum spun ziarele, ci va muri de râs, de banalitate, făcând o glumă din tot și din toate și, în plus, o glumă proastă.”
Recenzia a fost realizată datorită librăriei/anticariat online Târgul Cărţii care, în urma colaborării, mi-a oferit Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón. Mulţumesc, pentru oportunitatea de a citi această carte care m-a cucerit si recucerit cu fiecare fila si m-a facut, din nou, sa ma indragostesc de Zafón si Barcelona! Pe site-ul Târgul Cărţii, puteţi găsi cărţi noi sau în regim de anticariat ce aparţin unor edituri cunoscute.
- Autor: Carlos Ruiz Zafón
- Editura: Polirom
- Colectia: BIBLIOTECA POLIROM
- Anul aparitiei: 2012
- Tip coperta: Brosata
- Nr. pagini: 496 pagini
No Comments